Noul cadru stabilit prin acest acord îşi propune să stabilească reguli „mai simple şi mai clare” pentru pasageri, păstrând în acelaşi timp concurenţa între companiile aeriene în cadrul pieţei interne, potrivit unui comunicat al Consiliului UE, organismul care reprezintă cele 27 de state membre, scriu cei e la adevărul.ro.

Textul, aprobat de miniştrii transporturilor din statele membre, urmează să fie prezentat Parlamentului European. Acest acord consacră peste 30 de noi drepturi pentru pasagerii companiilor aeriene din UE. Printre progresele concrete pentru călători se numără: redirecționarea și asistența sistematică în caz de întârziere sau anular; drepturi consolidate pentru pasagerii cu handicap sau cu mobilitate redusă; un mecanism automat de despăgubire în caz de anulare a zborului și includerea în regulament a unor criterii clare de despăgubire în caz de întârziere, pentru a obliga în sfârșit toate companiile să le respecte
Ministrul francez al transporturilor, Philippe Tabarot, a declarat într-un mesaj pe reţeaua X că este „mulţumit de compromisul” la care s-a ajuns la nivelul Uniunii Europene.
„Acest text ar fi putut fi mai ambiţios, dar este o etapă importantă pentru a continua îmbunătăţirea calităţii serviciilor oferite utilizatorilor transportului aerian”, a adăugat Tabarot.