S-a găsit cadavrul lui Serghei Bodrov?

În Osetia de Nord a fost găsit corpul neînsuflețit al unui membru din echipa de filmare a lui Serghei Bodrov, care în 2002 a mers în Caucaz să filmeze câteva imagini pentru filmul «Связной».

separator
1426305-R3L8T8D-650-11_1074_oboi_sergej_bodrov_1280x1024

Actorul rus, în premieră, a dorit să-și încerce abilitățile de regizor. Dar nu a reușit să-și împlinească visul. În vara anului 2002, echipa lui Serghei Bodrov a mers la Cheile Karmadon, aflându-se  în calea gheţarului Kolka, care s-a prăbuşit de pe munţii Caucaz.

Operaţiunea îndelungată de salvare s-a dovedit a fi zadarnică. La aproape doi ani de căutări a fost luată decizia de a suspenda toate acţiunile de salvare din canionul Karmadon.

Zilele acestea, însă, un lucrător al întreprinderii «Горный клуб «Каскад» a dat de un cadavru adus de apele râului Genaldon. Corpul neînsuflețit a ajuns la mal împreună cu fragmentele unui automobil marcă «Москвич». Se presupune că ar fi vorba de cineva din echipa de creație. Ar putea fi chiar Bodrov, zic specialiștii.

Ce cadou i-a pregătit Timati președintelui Putin!
Articolul anterior
“Botul de rață” nu mai e la modă. Acum se poartă „gura de pește”!
Articolul următor
Alte articole interesante