Un chimono pentru fiecare țară de la JO: Cum arată cel al R. Moldova

Fiecare țară participantă la Jocurile Olimpice de la Tokyo face parte dintr-un proiect și este reprezentată de către un chimono personalizat.

Potrivit oficialilor japonezi, scopul proiectului „KIMONO Project” este de a arăta un gest de prietenie și pace față de țările și sportivii refugiați care participă la olimpiadă, scrie diez.md.

Proiectul constă din 213 chimonouri realizate manual, inspirate din cultura, istoria și peisajul fiecărei țări.

Fiecare chimono este creat de un artist diferit folosind tehnici tradiționale de împletit și vopsit. Producția fiecărui chimono costă aproximativ 1 milion de yeni (echivalentul a peste 7.500 de euro) și este acoperită de donații de la persoane și companii naționale și străine.

Chimonoul țării noastre a fost realizat de către meșterul Yoshikawa-Sensho. 

Moldova a fost descrisă drept o țară renumită prin producția vinului. Modelul chimonoului reprezintă o biserică medievală împreună cu legenda Phoenix, brodate și conturate cu elemente din portul popular.

AICI puteți vedea întreaga listă de chimonouri reprezentative fiecărei țări.

Un milion de moldoveni s-au vaccinat împotriva COVID-19
Articolul anterior
Bulgaria elimină restricțiile pentru românii care vor să intre în această țară până la sfârșitul sezonului
Articolul următor