„Strigătul”, una dintre cele mai celebre picturi din lume, conține un mesaj ascuns. Cine l-a scris

„Strigătul” este una dintre cele mai cunoscute picturi din lume, realizată de artistul norvegian Edvard Munch. Însă, această capodoperă conține și un mesaj ascuns, despre care experții în artă nu au aflat prea multe detalii până acum. Ei au confirmat că mesajul scris pe pictură îi aparține artistului.

Mesajul scris pe pictura „Strigătul” este „A putut fi pictat doar de un nebun”, iar autorul acestei propoziții le-a dat mari bătăi de cap experților în artă.

Potrivit The Independent, aceștia au stabilit că mesajul a fost scris chiar de către Edvard Munch. Mulți ani s-a crezut că aceste cuvinte au fost scrise de un împătimit al artei, care ar fi având ca scop vandalizarea picturii. Propoziția care nu se poate vedea cu ochiul liber a fost scrisă cu creionul, în stânga, în partea de sus a picturii.

Noile teste efectuate de Muzeul Național al Norvegiei – folosind tehnologia pentru a analiza scrisul de mână și a-l compara cu scrierea din scrisorile și jurnalele artistului – au confirmat acum că aceste cuvinte au fost scrise chiar de Edvard Munch.

„Scrierea este fără îndoială a lui Munch”, a spus curatorul muzeului Mai Britt Guleng. Munch a creat patru versiuni ale picturii „Strigătul” – două în vopsea și două în pastel – împreună cu o piatră litografică din care au fost realizate mai multe tipărituri.

Când prima versiune a fost dezvăluită pentru prima dată, aceasta a provocat critici grele, împreună cu bârfe despre starea de sănătate mintală a lui Munch. Se crede că artistul, care a fost deranjat de reacțiile negative, și-a adăugat declarația pe pictură după prima sa expoziție. Munch a fost internat în spital după ce a suferit o criză nervoasă în 1908.

Gest emoționant și salvare dramatică al unui ucrainean. A îngenuncheat și a sărutat pământul românesc

Doi cetățeni ucraineni, de 30 și 31 de ani, au fost salvați după patru zile pe care le-au petrecut în munții din Maramureș. Cei doi făceau parte dintr-un grup mai mare, care a pornit spre România, pentru a nu ajunge pe front, scrie adevarul.ro.

Alarma s-a dat pe 18 aprilie, la ora 5.00 dimineața, anunțând că un grup de trei ucraineni s-a rătăcit în munți după ce aceștia au trecut granița ilegal și au nevoie de ajutor. O echipă de salvamontiști și polițiști de frontieră au pornit imediat în căutarea lor. Unul a fost găsit, însă ceilalți doi, nici urmă de ei. Căutările au încetat seara, dar între timp mai era căutat un grup de patru ucraineni care, la fel, au trecut granița ilegal în România.

Despre acest grup, echipa de slvatori a aflat după ce, pe traseu, au întâlnit unul dintre ei care era echipat și nu avea nevoie de ajutor.

Astfel, salvamontiștii și polițiștii de frontieră au început să-i caute și pe ceilalți. Doi dintre ei au fost găsiți astăzi, după ce au petrecut patru zile în munți, unde a nins, iar temperaturile au fost negative, ei nefiind echipați de munte.

Găsiți cu ajutorul elicopterului

Pentru că noi nu spunem niciodată „nu”, astăzi după câteva ore de căutări în care am folosit elicopterul SMURD am reușit să găsim doi ucrainieni din grupul celor patru (zona Repedea – Poienile de sub Munte). Cei doi au 30 și 31 ani și sunt plecați din Ucraina din dată de 16 Aprilie. Ambii au fost predați echipajelor Ambulanței și respectiv SMURD veniți în sprijin”, a precizat Dan Benga, șeful Serviciului Județean Salvamont Maramureș.

Când a fost coborât din elicopter băiatul de 31 ani care de-abia se mai deplasa, a îngenuncheat plângând și a sărutat pământul, ulterior strângându-ne în brațe pe fiecare și mulțumindu-ne că l-am salvat”, a mai relatat Benga.

Din păcate, despre primii doi căutați nu există informații. Se presupune că ar fi în viață și ar fi fost preluați de grănicerii ucraineni, dar informațiile sunt incerte.

Cuvinte jignitoare și refuz la controlul vamal! Apel pentru respectarea ordinii publice în procedurile aeroportuare de către pasageri

Inspectoratul General al Poliției de Frontieră și Serviciul Vamal, instituții cu atribuții în asigurarea trecerii în siguranță a frontierei de stat de către persoane și a bunurilor acestora, fac apel către toți călătorii să respecte regulile și condițiile impuse. 

”În legătură cu situația creată, în seara zilei de 22 aprilie 2024, la Aeroportul Internațional Chișinău, precizăm că au fost desfășurate acțiuni în conformitate cu atribuțiile de serviciu. Potrivit procedurilor legale, pasagerilor li s-a solicitat la controlul vamal verificarea bagajelor, moment în care aceștia au manifestat opoziție și au încercat agresiv să eludeze controlul, adresând cuvinte jignitoare și provocatoare în direcția funcționarilor vamali și a polițiștilor de frontieră. 

S-a luat măsura îndepărtării acestora în scopul păstrării ordinii publice în zona de control bagaje a Aeroportului.

La fel, rezistența manifestată a determinat perturbări în procesul de trecere a frontierei de stat, generând aglomerație la alte curse sosite în Republica Moldova.

Reiterăm apelul către călători de a respecta prevederile legale și de a coopera cu autoritățile pentru evitarea astfel de situații și a consecințelor legale ale unui comportament neadecvat. De asemenea, se solicită de a nu implica autoritățile în dispute politice și subliniem necesitatea respectării angajaților responsabili de securitate.”, se arată într-un comunicat al Inspectoratul General al Poliției de Frontieră.

Cât vor scoate din buzunar părinții, în acest an, pentru odihna odraslelor în taberele de vară

Între 280 și 357 de lei vor trebui să scoată din buzunar părinții, pentru a-și trimite copiii la tabere de vară. Prețul variază în funcție de tipul instituției: destinată sportivilor, turistică, de reabilitare sau cu sejur de zi, scrie realitatea.md.

Taberele urmează să fie pregătite pentru a primi minorii până pe 15 mai. O parte din bilete vor fi achiziționate de Casa Naţională de Asigurări Sociale, apoi repartizate Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor, care le va transmite ulterior organizațiilor sindicale primare și unităţilor economice, pentru a ajunge la beneficiarii finali.

Cu excepția acestor bilete, administrației publice locale și centrale i se recomandă să acorde gratuit 25% din totalul biletelor repartizate în taberele de odihnă minorilor în dificultate, celor rămași fără ocrotire părintească, aflați în servicii e plasament, din familii defavorizate sau cu mulți copii, cu dizabilități, celor refugiați sau ai căror părinți sunt veterani de război ori au solicitat azil politic.

Biletele rămase vor putea fi comercializate doritorilor, cu achitarea a 20% din prețul lor.

Ministerul Educaţiei şi Cercetării va achiziționa 533 de bilete pentru elevii din instituțiile de învățământ general din raioanele de est ale Republicii Moldova şi oraşul Bender, subordonate autorității.

Studiu: persoanele purtătoare de ochelari sunt de până la trei ori mai puțin predispuse să se infecteze cu Covid-19
Articolul anterior
Jumătate de milion de oameni, decedați prematur în SUA din cauza Covid-19
Articolul următor