Student la ASE în București, descoperit mort în camera de cămin în urma unei supradoze de droguri

Drogurile fac victime în rândul tinerilor. Un student în vârstă de doar 20 de ani a fost găsit mort în camera de cămin. El ar fi fost fiul unui cunoscut antrenor de tenis din Focșani, scrie realitatea.net.

Camin

Anchetă imensă după ce a fost descoperit trupul neînsuflețit al unui student chiar în camera sa de cămin. Tânărul era student la Academia de Studii Economice din București și potrivit unor surse era fiul unui cunoscut antrenor de tenis din Focșani.

Din primele informații se pare că tânărul ar fi murit din cauza unei supradoze de droguri.

Costel Stan a început să joace tenis de câmp la vârsta de şase ani şi jumătate la Clubul Sportiv Unirea Focşani sub îndrumarea profesorului George Bucuroiu. 

A făcut parte şi din lotul lărgit al echipei naţionale a României, performanţele sale fiind apreciate de specialiştii din domeniu.

Cât a fost sportiv de performanţă, Costel Stan s-a aflat tot timpul în topul tenismenilor români luptându-se pentru locurile fruntaşe cu Adrian Voinea şi Andrei Pavel.

Costel Stan face parte din noul val al antrenorilor de tenis de câmp care a reuşit să se impună în lumea bună a „sportului alb” din România. Sportivii săi au obţinut numeroase medalii la concursurile naţionale.

China a depășit Germania în domeniul exporturilor de vehicule și este pe punctul de a surclasa și Japonia

China a depășit Germania în domeniul exporturilor de vehicule și este pe punctul de a surclasa și Japonia. Chinezii estimează că intrarea vehiculelor electrice va reduce industria auto mondială la doar zece companii mari, în următorul deceniu.

China este cea mai mare piață de vehicule electrice în prezent, cu aproape 6 milioane de modele vândute anul trecut, dar producătorii chinezi au avut dificultăți atât în privința aprovizionării cu componente americane de înaltă tehnologie, cât și cu acceptarea modelelor pe piețele occidentale.

Brian Gu, vicepreședintele companiei chineze Xpeng, unul dintre cei mai mari producători de mașini electrice din China, a declarat pentru Financial Times că firmele chineze ar trebui să aibă vânzări anuale de cel puțin 3 milioane de vehicule (electrice și termice), pentru a putea “rămâne în picioare”, în următorul deceniu. Cel mai mare producător auto din lume, Toyota, a vândut 10,5 milioane de mașini în 2022, în timp ce Tesla a vândut doar 1,3 milioane, scrie Biziday.

China este pe punctul de a depăși Japonia și de adeveni cel mai mare exportator mondial de mașini, după ce a depășit Germania anul trecut. În același timp, încetinirea creșterii economice și un război intens al prețurilor îi împing pe producătorii de automobile low-cost din China în pragul colapsului, observă FT.

“Pentru a face parte din acel “club de 3 milioane” nu poți juca exclusiv pe piața chineză, ci trebuie să fii un jucător global. Credem că, în acest scenariu, aproape jumătate din încasări trebuie să vină din afara Chinei”, a mai declarat Gu. “În cinci până la zece ani, va fi o piață mult mai concentrată. Cred că numărul producătorilor auto se va reduce probabil la mai puțin de zece, la nivel global”.

Fondată în 2014, Xpeng este al treilea cel mai mare producător de vehicule electrice din China, cu 120 de mii de bucăți vândute anul trecut. După ce Tesla a tăiat prețurile, vânzările Xpeng s-au prăbușit cu 50%. În ianuarie, Xpeng a fost nevoită să urmeze exemplul, reducând prețurile a trei dintre cele patru modele ale sale cu până la 13%.

Gu a recunoscut că deteriorarea relațiilor dintre SUA și China a complicat planurile de extindere ale companiei în străinătate. Intrarea pe piața din Statele Unite a mărcilor chinezești “poate fi dificilă în prezent”, a declarat Gu, adăugând că “trebuie să ne luăm timp să o studiem și să găsim o modalitate de a accesa această piață”.

Xpeng, la fel ca toți producătorii chinezești de mașini electrice, depinde de producătorii americani, cum ar fi Nvidia și Qualcomm, pentru cipuri avansate. Acest lucru a alimentat îngrijorarea că producătorii chinezi de automobile ar putea fi expuși în condițiile în care guvernul SUA extinde restricțiile privind accesul Chinei la tehnologia de vârf.

Republica Moldova inițiază procesul de aderare la mecanismul protecției civile a Uniunii Europene

În perioada 25 – 28 aprilie 2023 o delegație a Comisiei Europene formată din 15 experți din cadrul Direcției generală Protecție Civilă Europeană și Operațiuni de Ajutor Umanitar – Unitate de prevenire și gestionare a riscului de dezastre ECHO -CP – PEER- REVIEW, va desfășura un proces de evaluare a domeniului de gestionare a riscurilor de dezastre în Republica Moldova. Misiunea va dura patru zile, iar experții europeni vor avea mai multe reuniuni cu autorități și organizații, unde vor colecta opinii și informații privind gestionarea riscului de dezastre în țara noastră.


Obiectivul general este de a identifica domeniile care pot fi îmbunătățite, iar evaluarea se va axa pe următoarele aspecte cheie: gestionarea reducerii riscului de dezastre, evaluarea pierderilor provocate de dezastre, planificarea gestionării riscurilor, prevenirea riscurilor, pregătirea și intervenția de urgență, dar și planul de redresare în urma dezastrelor.

O evaluare în domeniu gestionării riscurilor de dezastre oferă unei țări ocazia de a reflecta asupra pregătirii sale pentru a face față dezastrelor naturale și provocate de om și de a identifica modalități de îmbunătățire a prevenirii, pregătirii și răspunsului la dezastre.

Direcția Generală pentru Protecția Civilă și Operațiuni de Ajutor Umanitar a Comisiei Europene, sprijină statele membre să își revizuiască politicile și practicile de gestionare a riscurilor de dezastre făcând un bilanț al punctelor tari și al punctelor slabe, formulând recomandări pentru a spori eficiența acestora.

În baza unei analize independente, autoritățile de protecție civilă au posibilitatea de să-și îmbunătățească capacitățile de gestionare a riscurilor de dezastre, identifică abordări mai bune în materie de politici și operațiuni să preia bune practici, dar totodată părțile interesate sunt sensibilizate să se implice în gestionarea riscurilor de dezastre.
Amintim că în septembrie 2022 Republica Moldova a solicitat în mod oficial să adere la mecanismul protecției civile a Uniunii Europene, iar în luna octombrie 2022 IGSU a solicitat o evaluare inter pares a capacităților de gestionare a riscurilor de dezastre. Aceasta reprezintă o oportunitate de a identifica bunele practici și domeniile care trebuie consolidate, dar și un pas în drumul țării noastre spre integrarea europeană.

Au pomenit morții! Zeci de șoferi aghesmuiți au fost înlăturați de la volan, în ultimele trei zile

44 de șoferi au fost înlăturați de la volan, fiind depistați în stare de ebrietate, în ultimele trei zile. 27 dintre ei aveau un grad avansat de alcool, anunță Poliția.

Alți peste 3 372 de conducători auto au ignorat regulile de circulație rutieră.

  • depășirea limitei de viteză – 2036 de șoferi amendați;
  • necuplarea centurii de siguranță – 172;
  • nerespectarea indicatoarelor de semnalizare rutieră -366;
  • neacordarea priorității legale pietonilor – 49;
  • oprirea în locuri interzise – 230.

Polițiștii INSP au intervenit în 180 cazuri, apeluri parvenite la numărul unic

China a depășit Germania în domeniul exporturilor de vehicule și este pe punctul de a surclasa și Japonia
Articolul anterior