Joe Darger și cele trei soții ale sale, Vicki, Valerie și Alina Darger, se consideră pe ei înșiși o familie de poligami. Cei patru spun că practică principiul ”plural marriage” sau poligamia. Joe susține că nu a încercat nici măcar să-și cucerească cele trei soții. În liceu, atât Alina, cât și Vicki, au fost atrase de Joe și au decis să-l curteze împreună.
”M-am uitat la Vicki și am fost ceva de genul: Hei, este prietena mea și o iubesc. Amândouă suntem deschise și el este un tip foarte bun – să vedem dacă putem face acest lucru să funcționeze.”, a povestit Alina, verișoara celor două suori pentru ABC News.
Rezultatul a fost o propunere comună, urmată de o nuntă dublă în 1990. Un deceniu mai târziu, într-o altă întorsătură surprinzătoare, Joe s-a căsătorit cu sora geamănă a lui Vicki, Val, după ce aceasta a divorțat de primul soț.
Joe și cele trei soții ale sale au trăit ca poligami, ani la rând, în secret. În cele din urmă, au decis să nu se mai ascundă.
Acum se mândresc cu familia lor, bifează apariții la tv, și chiar au publicat o carte: ”Love Times Three: Our True Story of a Polygamous Marriage”.
Povestea familiei lor a inspirat parțial seria HBO Big Love. Spre deosebire de alte cupluri poligame, soții Darger spun că locuiesc împreună sub același acoperiș și împart o singură bucătărie fără mari probleme. Cu toate acestea, fiecare soție are propriul dormitor și zona privată a casei.
Poligamia face parte din poliamor, dar diferența este ca poligamia este o căsătorie, legală în multe țări ale lumii, pe când poliamorul nu este neapărat o relație legalizată. 2% din populația globului s-ar afla în uniuni sau căsătorii poligame.