Susține echipa #RunForChildren, la Maratonul Internațional Chișinău: circa 120 de alergători vor ajuta 3 familii sărace care cresc 14 copii!

Circa 120 de alegători vor susține cauza CCF/HHC Moldova pentru a colecta bani ca trei familii sărace să fie conectate la rețeaua de apă și să beneficieze de reparația locuințelor. Alergătorii voluntari vor îmbrăca tricoul #RunForChildren, pe 30 septembrie, la Maratonul Internațional Chișinău și vor alerga în susținerea cauzei CCF/HHC Moldova: sprijinirea familiilor foarte sărace pentru a-și putea crește copiii acasă în loc să-i trimite la orfelinate.

separator

Fii mai mult decât un simplu alergător: fii un EROU! Oricine se poate alătura echipei #RunForChildren fie prin participare la Chișinău Maraton, fie prin donații online pe http://ccf_hhc.galantom.ro/

Cursele de alergare încep a deveni tot mai populare de la un an la altul: oamenii aleargă nu doar pentru a beneficia de avantajele acestui sport, dar și pentru a susține diferite cauze sociale.

Pe 30 septembrie, CCF/HHC Moldova va participa pentru al doilea an consecutiv la  Maratonul Internațional din Chișinău cu echipa Run for Children. Până acum s-au alăturat 120 de alergători care vor ajuta la colecctarea de bani pentru a susține 14 copii alături de familiile lor. Fondurile acumulate de alergători vor fi direcționate către 3 familii din programul de prevenție, pentru a-i ajuta să se conecteze la rețeaua de apă și să le fie reparate locuințele.

14 galantomi – fundraseri care susțin și promovează, în mod dezinteresat și generos, cauza CCF/HHC Moldova pe http://ccf_hhc.galantom.ro/ – au acceptat misiunea să alerge, să colecteze bani și să mobilizeze pe alții să se alăture echipei #RunForChildren. Este vorba de jurnalistul și maratonistul internațional, Iulian Bercu și echipa sa EcoRun, actrițe, jurnaliste și prezentatori tv, Daniela Ciocanu, Dana Ciobanu, Olesea Sveclă, Leanca Grițcan, coregrafa Irina Slobodeaniuc, persoane publice, bloggeri și influenceri, cum ar fi Anastasia Saratura, Lucia Aprodu, Nata Eu, Jenny Kauffman, precum și oamenii de afaceri Rodica Dodica, Ilona Belous și Alexandru Munteanu.

Mai multe companii participă cu echipa de alergători din rândul angajaților, donând în sprijinul acestor 3 familii.

“E mai mult decât o inițiativă socială. E mișcare, distracție, destindere și team building pentru ca, în final, să contribuim cu toții la un trai mai bun pentru cele 3 familii cu 13 copii”, susține Președintele CCF/HHC Moldova, Liliana Rotaru.
“Apa este un bun fără preț, mai ales când, cu adevărat, îți lipsește. Există familii pentru care accesul la apă, în propria locuință ar fi un miracol la care visează zilnic. Astăzi vreau să vă motivez să acționăm împreună pentru ca 13 copii ale familiilor Cârciumaru, Bolboceanu și Bârsan să rămână acasă alături de părinții lor, înconjurați de grija și afecțiunea părintească. Astfel fondurile acumulate de către echipa Run for Children vor fi redirecționate către acești copii care se vor bucura de accesul la apă în locuința lor”, afirmă actrița Dana Ciobanu, galantom Run for Children.

Viziunea CCF/HHC este cea a unei lumi în care niciun copil nu va mai suferi departe de familie, uitați în internate și case de copii!

Astăzi, este marcată Ziua Mondială a Inimii: încurajează-i pe cei dragi să adopte un stil sănătos de viață!
Articolul anterior
Exerciții de stretching pentru un corp sănătos și tonifiat
Articolul următor
Alte articole interesante