Susţine producătorii autohtoni în Concursul Vinurilor Recunoscute Notorium Wine Awards

Peste 700 vinuri, spumante și divinuri moldoveneşti, premiate pentru calitate la nivel internaţional participă la Concursul Notorium Wine Awards, care se  desfășoară în perioada 01.09 – 25.09.2020 la 10 categorii.

separator

Cele mai apreciate vinuri vor fi recunoscute de publicul din Moldova, prin vot on-line de pe profilurile active ale utilizatorilor Facebook, pe pagina oficială www.notorium.wine.

Top 3 vinuri, la cele 10 categorii vor fi apreciate cu Trofeul Notorium Wine Awards şi cu dreptul exclusiv de utilizare a stickerelor cu logotipul “VOTAT VIN / SPUMANT / DIVIN RECUNOSCUT” şi “VOTED ICONIC WINE / SPARKLING WINE / DIVIN”, pentru creşterea vînzărilor, încrederii şi loialităţii clienţilor. De asemenea învingătorii Concursului vor fi promovaţi în reţelele de supermarkete şi magazine specializate – FOURCHETTE GOURMET, FOURCHETTE, DRINK STOCK, BOIAR WINE MARKET.

Votați vinurile / spumantele / divinurile preferate, susţineţi producătorii autohtoni atît pe www.notorium.wine, cît şi prin achiziţia vinurilor produse de ei!

Iată care sunt beneficiile participanților la Concursul Vinurilor recunoscute Notorium Wine Awards 2020:

1. Înregistrarea gratuită și participarea la Concurs;

2. Posibilitatea de a concura pentru premiile Concursului – Trofeele Notorium pentru primele trei locuri și pentru dreptul de a cumpăra și aplica stickerele adezive ce conțin logo-ul VOTAT VIN RECUNOSCUT ®/ VOTED ICONIC WINE ®», la fiecare subcategorie şi utilizarea exclusivă a imaginilor distincţiei pentru promovarea vinurilor învingătoare;

3. Transparenţa concursului şi a votingului în regim real, datorită votului securizat.

4. Prezența alături de peste 4500 de mărci comerciale larg cunoscute din Moldova și din străinătate, participante în Concursul NOTORIUM TRADEMARK AWARDS 2020, a V-a ediție jubiliară;

5. Ridicarea nivelului vînzărilor, încrederii și a imaginii vinului participant la concurs;

6. Beneficii de promovare – aproximativ 50.000 de vizitatori unici vor accesa site-ul NOTORIUM.WINE;

7. Transmisiunea live a Galei de Decernare a Premiilor cu o audienţă de minim 50.000 de telespectatori.

8. Posibilitatea ca învingătorii să ţină un discurs pe scenă, în momentul primirii distincţiei, cu referire la vinul său.

9. Beneficii de promovare – aproximativ 5.000.000 de vizualizări pe toată perioada de desfășurare a proiectului;

10. Prezența gratuită pe site-ul NOTORIUM pentru vinurile premiate, participante la Gală, pentru 1 an.

11. Realizarea unui spot video pentru învingători ce va conţine imaginea distincției şi imaginea sticlei de vin.

12. Realizarea unui baner online pentru învingători ce va conţine imaginea medaliilor NOTORIUM şi imaginea sticlei de vin.

13. Distribuirea unei oferte promoţionale a învingătorilor pe pagina de facebook a evenimentului facebook.com/Notorium.wine/.

14. Distribuirea la postările învingătorilor pe pagina de facebook a evenimentului facebook.com/Notorium.wine/.

15. Promovarea evenimentului în cele mai importante resurse media şi la cele mai importante evenimente destinate business-ului din Moldova;

16. Promovarea evenimentului și a rezultatelor Concursului NOTORIUM, targetat, prin newslettere, către minim 50.000 de agenţi economici din Moldova;

17. Prezența şi promovarea în Catalogul Celor mai Recunoscute Vinuri din Moldova NOTORIUM WINE AWARDS;

18. Beneficierea de ofertă promoţională de înregistrare a mărcii comerciale din partea companiei INTELSTART SRL – intelstart.mdwww.facebook.com/Intelstart/

19. Beneficierea de ofertă promoţională de promovare a învingătorilor, din partea partenerilor NOTORIUM.

20. Posibilitatea de a deveni parteneri ai Concursului şi Galei de Decernare a Premiilor NOTORIUM WINE AWARDS şi de a beneficia de avantajele acestuia, oferta de parteneriat o puteţi solicita la info@notorium.md.

Pentru detalii accesați www.notorium.wine, solicitați informații la: info@notorium.md, de asemena la organizatorii evenimentului: +373.61.01.55.99, +373.60.00.70.50.

Cazul tinerei gravide ucisă cu sânge rece, abordat de deputați: ”A murit fiindcă e femeie”

Cazul omorului cu cruzime deosebită al tinerei Ana-Maria, însărcinată în luna a 6-a, a ajuns și în Parlament. Vicepreşedinta Legislativului, Doina Gherman, și-a exprimat solidaritatea cu familia fetei și a anunțat că la 30 aprilie, vor avea loc audieri publice privind „răspunsul sistemic al statului la cazuri de violență excepțional de grave”. „Victima nu are nicio vină. Este de datoria noastră să asigurăm că justiția prevalează în toate cazurile de violență. Ana-Maria a murit doar pentru că este femeie”, a subliniat Gherman, scrie unimedia.info.

„În contextul cazului tragic, soldat cu decesul victimei Ana-Maria, anunț audierile publice privind răspunsul sistemic al statului la cazuri de violență excepțional de grave, care vor avea loc în incinta Parlamentului, în data de 30 aprilie, ora 13:00.

În ultimii ani, chiar dacă RM a întreprins pași importanți în ceea ce privește asigurarea și protejarea drepturilor victimelor violenței în familie, dar și a infracțiunilor privind viața sexuală, se atestă că în cazul comiterii unui omor asupra femeiii, comis inclusiv în contextul unui act de violență în familie, act de violență sexuală, ură sau misoginie, cadrul normativ oferă o abordare generală, lipsită de individualizare, bazată pe caracteristici distincte.

În 2022, 24 de femei și-au pierdut viața, iar în 2023 au fost înregistrate 21 de cazuri de acest gen. Pornind de la importanța și sensibilitatea subiectului, facem apel către toate părțile interesate, în vederea necesității definirii juridice a fenomenului de femicid și măsurile care urmează a fi întreprinse, pentru protecția femeilor și fetelor din RM.

Victima nu are nicio vină. Este de datoria noastră să asigurăm că justiția prevalează în toate cazurile de violență. Ana-Maria a murit doar pentru că este femeie. Fiecare femeie din RM are dreptul să trăiască în siguranță, fie acasă, fie la muncă, fie pe stradă sau în orice alt loc. Ne exprimăm solidaritatea cu familia Anei-Maria, dar și cu toate femeile vicitime ale violenței în bază de gen și reconfirmăm angajamentul în lupta cu violența sub orice formă. Pe această cale invităm toate autoritățile responsabile, instituțiile publice, reprezentanții societății civile și partenerii de dezvoltare să participe la audierile publice”, a punctat Doina Gherman.

Tânăra a dispărut fără urmă, după ce a urcat într-un automobil, pe strada 31 august din oraș la data de 12 aprilie, ora 21:00, și a plecat într-o direcție necunoscută. Astfel, Poliția a solicitat ajutorul cetățenilor pentru a o găsi.

Ana-Maria Guja era însărcinată în a 6-a lună.

Care e calitatea aerului după praful saharian: Precizările Agenției de Mediu

Cu referire la norul de praf provenit din Deșertul Sahara, ce a cuprins teritoriul Republicii Moldova, Agenția de Mediu informează că în ziua de 24 și începutul zilei de 25 aprilie, în spațiul aerian al țării nu au fost identificate particule de praf de origine africană.

Potrivit Agenției de Mediu, nivelul de poluare a aerului atmosferic în municipiul Chișinău a revenit la fonul normal urban, fiind satisfăcător pentru sănătatea populației și a mediului întreg, transmite Știri.md

Meteorologii din România au anunțat că, în perioada 23-24 aprilie, o masă de aer cu particule de praf saharian va acoperi România și R. Moldova.

Norul a ajuns în Moldova în noaptea de 23 spre 24 aprilie. Așadar, în urma ploii nocturne, automobilele au rămas pline de nisip.  

„În perioada 23 aprilie, ora 09:00 – 24 aprilie, ora 13:00, circulaţia aerului, predominant sud-vestică, va favoriza avansul dinspre nordul Africii al unei mase de aer încărcată cu particule de praf de origine sahariană, către sud-estul Europei. Această masă de aer va fi deasupra României marţi şi în prima parte a zilei de miercuri”, se arată în comunicatul publicat de ANM.

 

Oamenii legii din Moldova și România anunță reținerea unui bunic, tată și fiu din Nisporeni, care ar fi traficat la cerșetorie o femeie cu dizabilități

Ofițerii CCTP, de comun cu procurorii PCCOCS, cu sprijinul autorităților din România, anunță reținerea unui bunic, tată și fiu din Nisporeni, care ar fi traficat prin cerșetorie o femeie, din anul 2008.

Victima are vârsta de 43 de ani și este cu dizabilitate. Așa cum aceasta avea doi copii și nu avea surse de existență, bunicul a profitat de starea ei și a organizat traficarea ei în afara Moldovei, în scop de cerșetorie. Schema a fost preluată de feciorul acestuia, iar ulterior – de nepot (cu vârste de 63, 42 și 21 de ani).

Cazul a fost deconspirat prin implicarea autorităților din România, unde a fost reținut feciorul învinuit de traficarea femeii – Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Suceava, Procuratura DIICOT-Serviciul Teritorial Suceava. În aceeași casă, a fost depistată și femeia-victimă. La rândul lor, bunicul și nepotul au fost reținuți în raionul Nisporeni, Moldova. De asemenea, la investigarea cazului a contribuit și centrul european SELEC și agenția Uniunii Europene Eurojust.

Urmare a investigațiilor, a devenit cunoscut faptul că femeia ar fi fost transportată să cerșească în mai multe state din Europa, inclusiv în România și Lituania, dar și în Rusia. Potrivit informațiilor preliminare, activitatea infracțională le aducea zilnic 400-500 euro, din cerșitul femeii care era prezentată în stradă și la centre comerciale, cu pancarta inscripționată: „Oameni buni, ajutați-mă să strâng bani pentru protezarea picioarelor.”

După circa 16 ani de cerșetorie, însă, nimeni din cei trei de etnie minoritară, investigați pentru traficarea ei, nu i-au cumpărat proteze. Mai mult, pentru ca să evite investigații pentru trafic de persoane din partea poliției în statele în care era determinată să cerșească, a fost perfectat un certificat de căsătorie cu femeia-victimă cu un membru al familiei celor trei. De asemenea, urmare a perchezițiilor au fost depistate și alte pancarte cu mesaje false pentru cerșetorie scrise în limbi străine, precum și arme.

Investigațiile continuă, timp în care cei trei beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Coronavirus. Situație alarmantă în Franța: circa 10.000 de cazuri, depistate în 24 de ore
Articolul anterior
Suedia mai are 13 bolnavi de Covid-19 la terapie intensivă, deși nu a impus restricții
Articolul următor