Tânăra din Comrat, internată la spitalul de psihiatrie. Ce cred medicii despre starea ei de sănătate

Tânăra de 21 de ani care vinerea trecută şi-ar fi ucis mama cu sânge rece şi i-ar fi scos inima din piept a fost transferată din izolator la Spitalul Clinic de Psihiatrie din Chişinău.

Informaţia a fost confirmată pentru publika.md de către purtătorul de cuvânt al Procuraturii Generale, Maria Vieru.

Potrivit acesteia, Judecătoria Comrat a admis demersul procurorului privind internarea învinuitei la Spitalul de Psihiatrie din Chişinău, pentru efectuarea expertizei psihiatrice.

Totodată, procurorii spun că tânăra nu colaborează cu ancheta. 

Potrivit specialiștilor, la o asemenea crimă ar fi recurs doar o persoană cu probleme psihice. În cadrul unui interviu publicat de kp.md, șeful adjunct al Dispensarului Republican de Narcologie, Iurie Bucinschi, a declarat că nu exclude faptul că tânăra a comis crima fiind sub influența drogurilor. 

„Acest comportament este caracteristic unei persoane bolnave mintal, ca urmare a consumului de droguri. Această persoană este instabilă mental și are nevoie de tratament”, a declarat Iurie Bucinschi. 

O femeie din Cantemir a ajuns la spital după ce a fost stropită cu benzină și incendiată de iubitul său

O locuitoare a raionului Cantemir ar fi fost stropită cu benzină și incendiată de concubinul ei. Femeia este internată la moment în spital, totodată aceasta refuză să depună mărturii la poliție, scrie newsmaker.md

Ofițera de presă a IP Cantemir, Cristina Ciobanu, a declarat că poliția a fost sesizată despre caz de Autoritățile Publice Locale pe 2 octombrie.

La fața locului, oamenii legii au stabilit că un bărbatul în vârstă de 51 ani în urma unui conflict cu concubina sa, ar fi stropit-o cu benzină şi a incendiat-o.

În rezultat, femeia de 44 ani s-a ales cu leziuni, însă aceasta a refuzat să se adreseze după ajutor medical şi să depună mărturii. În urma intervenției poliției, victima a fost internată în spital, iar starea acesteia la moment este stabilă.

Bănuitul a fost reţinut pentru 72 ore, iar la moment se întreprind acțiuni de urmărire penală pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

Atenție, informație falsă! În Moldova nu a fost anunțată mobilizare militară generală

Ministerul Apărării anunță că informația precum că în Republica Moldova va fi anunțată mobilizarea militară generală, apărută în sursele mass-media din Federația Rusă, este falsă, anunță canalul Prima Sursă.

Potrivit Legii Nr.212 din 24.06.2004 privind regimul stării de urgență, de asediu și de război:

  • mobilizarea este demarată odată cu declararea stării de asediu sau de război;
  • Parlamentul Republicii Moldova este cel care declară mobilizare la propunerea Consiliului Suprem de Securitate, iar președintele Republicii Moldova poate declara, cu aprobarea Parlamentului, mobilizarea parțială sau generală.

În Republica Moldova nu este stare de asediu, respectiv nu există circumstanțe și nici planuri pentru declararea mobilizării.

Îi îndemnăm pe toți să se informeze doar din surse credibile și oficiale. Împreună prevenim dezinformarea.

Putin recunoaște ineficiența „mobilizării parțiale”: „Trebuie să ne corectăm prompt greșelile”

Recunoasterea neobisnuit de rapida de catre presedintele rus Vladimir Putin a problemelor legate de „mobilizarea partiala” anuntata este un semn al ineficientei acesteia in prima sa saptamana, a a anuntat Ministerul Apărării din Marea Britanie intr-o postare pe Twitter, scrie aktual24.ro.

„La 29 septembrie 2022, presedintele Putin s-a adresat Consiliului National de Securitate cu privire la „mobilizarea partiala” pe care a anuntat-o la 21 septembrie.

„Se ridica o serie de intrebari in aceasta campanie si trebuie sa ne corectam prompt greselile”, a declarat acesta.

„Oficialii locali nu sunt, probabil, lamuriti in legatura cu aplicarea si cu logica acestei campanii. In vreme ce rezervistii recrutati continua sa se adune in tabere de tranzit, oficialii rusi incearca, probabil, sa ofere instruire si sa gaseasca ofiteri care sa conduca noi unitati”, a mai spus ministerul.

Foto! Fiica Xeniei Deli a avut prima serbare de Crăciun la grădiniță
Articolul anterior
Mărturisiri emoționante. Mama unui cunoscut artist de la noi a învins cancerul
Articolul următor