Tânără „kamikaze” cu o trotinetă electrică pe o stradă din Chișinău: A fost la un pas de a ajunge sub roțile mașinilor

O tânără a fost la un pas de a fi strivit sub roțile automobileleor, după ce a efectuat o manevră în plin trafic rutier și s-a prăbușit pe carosabil. Momentul a fost urprins de o cameră de bord a unui automobil implicat în trafic, scrie pulsmedia.md.

 Din imaginile surprinse de camera de bord se vede că aceasta se deplasa neregulamentar și haotic printre mașini, iar când ar fi încercat să efectueze o manevră de virare la dreapta, prin fața unui automobil, și-a pierdut echilibrul și a căzut pe carosabil.

Ulterior s-a ridicat și s-a deplasa pe banda destinată transportului public, pe unde au dreptul să se deplaseze conducătorii de trotinete electrice și biciclete, dar și să fie exhipați corespunzător.

În conformitate cu noile modificări ale Regulamentului Ciruclației Rutiere, celor care se deplasează cu trotinetele și biciclete le ESTE INTERZIS SĂ:

circule pe partea carosabilă drumului, în cazul în care în direcţia de deplasare există o pistă pentru biciclişti; 

📌să se ţină cu mâna de un vehicul în mers;

📌să transporte persoane, indiferent de vârstă.

📌să circule pe trotuare, în zonele pietonale, pe aleile din parcuri şi prin grădinile publice (cu excepţia copiilor care se deplasează pe biciclete sub supravegherea celor adulţi);

📌să execute manevra de virare la stânga sau de întoarcere pe drumurile care au mai mult de o bandă pe sens;

📌să conducă trotineta electrică fiind în stare de ebrietate, sub influența drogurilor sau a altor substanțe contraindicate;

📌să traverseze strada pe trecerile pentru pietoni în timp ce se află pe vehicul.

Aceștia SUNT OBLIGAȚI să:

📌1) Conducă pe drumurile publice trotinete electrice persoanele care au împlinit vârsta de 14 ani.

📌2) Trotinetele electrice circulă doar pe pistele special amenajate (benzile, pistele pentru bicicliști), iar în cazurile în care acestea nu există, circulația lor este permisă numai pe sectoare de drum, cu respectarea cumulativă a următoarelor cerințe:

a) persoana care conduce a împlinit vârsta de 16 ani;

b) viteza maximă admisă pe tronsonul respectiv de drum este de 50 km/h.

📌3) Conducătorii de trotinete electrice, trebuie să circule pe drumul public numai într-un singur rând, menținând în timpul deplasării, în raport cu marginea din dreapta a părții carosabile, un interval nu mai mare de 1 m, fiind îmbrăcați pe timp de noapte, în condiții de vizibilitate redusă, fie cu vestă de protecție reflectorizantă, fie cu îmbrăcăminte cu elemente reflectorizante. 

📌4) Atunci când este amenajată banda rezervată bicicliștilor, delimitată de partea carosabilă prin marcajul 1.2 și semnalizată cu indicatorul 5.42.3, conducătorii de trotinete electrice vor circula doar pe această bandă. 

Deplasarea pe banda, pista pentru bicicliști trebuie să se efectueze doar pe partea dreaptă, în sensul de mers. 

📌5) Conducătorilor de biciclete, trotinete, biciclete și trotinete electrice, ciclomotoare li se interzice să circule pe drumurile publice cu sens unic contra sensului de circulație a autovehiculelor.

După discuția cu Putin, Trump a vorbit și cu Zelenski: ”Să o facem împreună”

După discuția cu președintele rus Vladimir Putin, liderul de la Casa Albă, Donald Trump, a purtat miercuri o convorbire telefonică și cu șeful statului ucrainean Volodimir Zelenski, a confirmat președinția de la Kiev, potrivit Unian.

Purtătorul de cuvânt al lui Zelenski, Serghei Nikiforov, le-a confirmat jurnaliștilor laconic cu un DA că discuția a avut loc. Unian mai scrie că discuția a durat o oră.

Totodată, Zelenski a scris pe canalul său de Telegram că a discutat cu Trump despre pace.

”Am discutat despre disponibilitatea noastră de a conlucra, despre dotarea noastră, mă refer la drone și alte tehnologii avansate. Îi mulțumesc președintelui Trump pentru interesul față de ceea, ce putem face împreună”, a declarat Zelenski.

Totodată, Zelenski a dezvăluit că a fost discutată și vizita ministrului american al finanțelor în Kiev, iar Trump l-a informat pe Zelenski despre discuția purtată cu Vladimir Putin.

”Stabilim pașii comuni pentru a opri agresiunea rusă și pentru a garanta o pace de durată. Cum a spus președintele Trump, let’s get it done (să o facem împreună)”, a mai anunțat Zelenski.

Un cunoscut om de televiziune din România, acuzat de întreținerea de raporturi sexuale cu minore, a fost condamnat la 8 ani de închisoare

Dan Diaconescu, fost om de televiziune din România, a primit o sentință de opt ani și patru luni de închisoare de la Judecătoria Constanța, potrivit surselor judiciare citate de News.ro.

Conform informațiilor furnizate de presa din România, Diaconescu este acuzat de întreținerea de raporturi sexuale cu două fete minore. Procurorii l-au trimis în judecată pentru mai multe infracțiuni, toate în stare de recidivă postexecutorie.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța a oferit detalii concrete despre acuzațiile aduse lui Diaconescu. Potrivit sursei citate, „În jurul datei de 19.11.2020 şi în jurul datei de 22.11.2020, D. C.-D. a întreţinut raporturi sexuale şi acte sexuale orale consimţite cu persoana vătămată T. A., cunoscând că aceasta avea la acel moment vârsta de 15 ani şi 4 luni, contra sumei de 300 de RON, în timp ce se aflau în camera unui hotel situat în municipiul Bucureşti”.

Procurorii au menționat și alte incidente care au avut loc în septembrie 2020 și august 2021. În aceste cazuri, Dan Diaconescu este acuzat că a întreținut raporturi sexuale cu aceeași minoră, cunoscând că aceasta practica prostituția.

Aceste acte ar fi avut loc în hoteluri din stațiunea Olimp și într-un apartament din Constanța.

„În jurul datei de 20.09.2020 şi în jurul datei de 22.09.2020, inculpatul D. C.-D. a întreţinut raporturi sexuale şi acte sexuale orale consimţite cu persoana vătămată T. A., cunoscând că aceasta este minoră şi că practică prostituţia, contra sumei de 800 de RON, în timp ce se aflau în camera unui hotel, situat în staţiunea Olimp din judeţul Constanţa”, au declarat procurorii care se ocupă de caz, potrivit News.ro.

În prezent, cazul se află în faza de judecată, iar sentința pronunțată de Judecătoria Constanța poate fi contestată.

„E mai frig fără tine. Îmi imaginez ce frumos a fost azi în cer!” Arcadie Spoială şi-ar fi sărbătorit astăzi ziua de naştere

Regizorul Arcadie Spoială, care a fost stivit de o creangă în timpul intemperiilor, în vara anului 2024, şi-ar fi sărbătorit astăzi, 12 februarie, ziua de naştere.

Interpretul Ionel Istrati a scris un mesaj emoționant pe Instagram dedicat prietenului său:

„12 februarie și e ziua ta. Îmi imaginez ce frumos a fost azi în cer!

Îngerii ți-au permis să-ți faci singur decorul, cum așa reușeai să creezi frumos aici, pe pământ!

Flori, muzică și lumină! În jurul tău era mereu frumos! Cred că ai zâmbit, pentru că așa te ținem minte noi, prieten drag. Noi, cu ochii triști ațintiți în amintiri ne-am dorit ca tu să ne veghezi dintr-o lume mai bună. Ne lipsești. E mai frig fără tine. E un februarie fără Arcadie. E un gol pe care vreau să-l refac chiar din seara când speram disperat că te vei face bine, că medicii te vor salva. Încercăm să-ți facem pe plac ca și mai înainte. Sper să zâmbești uitându-te la noi. Chipul tău senin e în memoria noastră”, a scris interpretul Ionel Istrati pe Instagram.

Se scumpesc și creditele în Moldova: Explicațiile BNM
Articolul anterior
Cum vor funcționa grupele cu program prelungit în școlile din Capitală, în semestrul II
Articolul următor