Tânărul care a rămas fără picior în accidentul de la Călăraşi este fiul unui cunoscut om de afaceri de la noi

Detalii de la accidentul din raionul Călărași. Tânărul care a rămas fără picior este fiul unui cunoscut om de afaceri de la noi.

Tânărul care se zbate între viață și moarte, fiind cu un picior rupt după ce a zburat de pe traseu cu o motocicletă și s-a izbit într-un podeț, este fiul unui cunoscut om de afaceri ce deține o fabrică de covoare din țară, scrie presa. Bărbatul de 32 de ani a ajuns în stare extrem de gravă la Spitalul din Călăraș în urma unui accident de circulație, scrie tv6.md.

Potrivit poliției, acesta se deplasa cu viteză excesivă spre direcția raionului Ungheni când s-a tamponat într-un podeț.

El a pierdut controlul ghidonului și a ieșit de pe acostament, iar din cauza impactului puternic, piciorul drept i-a fost smuls, iar ulterior – amputat. Anterior, el a fost tras pe dreapta de poliție, tot din cauza vitezei mari. El ar fi opus rezistența și a ultragiat pe unul dintre oamenii legii.

După acest incident, poliția l-a reținut pentru câteva ore, iar ulterior l-a eliberat. Potrivit ofițerului de presă al Inspectoratului de Poliție Călărași Cristina Vicol, accidentul s-a produs marți pe traseul Chișinău-Ungheni.

Tânărul a fost preluat de medici în stare de inconștiență și transportat la spitalul raional. Ulterior, el a fost dus la Spitalul de Urgență din capitală unde se află în stare extrem de gravă la terapie intensivă. Informația ne-a fost confirmată de serviciul de presă al instituției.

Motivul pentru care Angelina Jolie și-a făcut cont pe Instagram a surprins pe toată lumea
Articolul anterior
Apa cu lămâie, duşmanul de temut al kilogramelor
Articolul următor