Țara noastră va beneficia de un grant de 1,3 miliarde de lei, pentru proiecte de dezvoltare, din partea SUA

Republica Moldova va beneficia de un grant, în valoare de 1,3 miliarde de lei, din partea Statelor Unite ale Americii (SUA), pentru dezvoltarea infrastructurii de transport și sporirea rezilienței cibernetice a țării, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Premierul Dorin Recean și șeful Misiunii Agenţiei SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID) în Moldova, John Allelo, au semnat, astăzi, o declarație comună. Aceasta vizează alocarea unui suport adițional, în cadrul Acordului de asistență privind obiectivul de dezvoltare, semnat de guvernele Republicii Moldova și Statelor Unite ale Americii (SUA).

„Mulțumim Guvernului SUA pentru susținerea programelor de dezvoltare în țara noastră. Grantul de 1,3 miliarde de lei, acordat Republicii Moldova, va contribui la prosperitatea cetățenilor noștri și asigurarea calității înalte a vieții, într-un mediu de pace și securitate”, a spus premierul Dorin Recean. 

O parte din suma alocată va fi destinată proiectelor de dezvoltare a infrastructurii de transport, în scopul îmbunătăți cooperării comerciale și economice dintre Republica Moldova și Ucraina. O altă parte din grant va fi utilizată pentru construirea zonelor de parcare pentru camioane, în apropierea frontierelor de stat, achiziționarea de echipamente și furnizarea de asistență tehnică pentru dezvoltarea Centrului Logistic Multimodal Berești.

De asemenea, fondurile alocate sunt destinate sporirii rezilienței cibernetice în cadrul instituțiilor publice și de stat. Asistența va include instruiri în domeniul securității cibernetice și dezvoltarea abilităților conexe pentru a putea anticipa și răspunde la amenințările din sectorul cibernetic. 

„Vom continua să investim în proiectele de care beneficiază direct oamenii din Republica Moldova și să contribuim la viitorul prosper și sigur al cetățenilor”, a menționat șeful misiunii USAID Moldova, John Allelo.

Acordul de asistență privind obiectivul de dezvoltare dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Statelor Unite ale Americii pentru creșterea economică durabilă ancorată în integrarea europeană a fost semnat la Chișinău, la data de 28 septembrie 2016. Pe parcursul celor treizeci de ani de parteneriat cu Guvernul Republicii Moldova, Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) a implementat peste 130 de proiecte de dezvoltare, oferind 2,1 miliarde de dolari în cadrul parteneriatului cu Republica Moldova. 

Nuci și fistic de contrabandă: Un bărbat din Turcia, reținut

Ofițerii Serviciului Vamal, de comun cu procurorii PCCOCS, anunță reținerea unui cetățean turc, care ar fi prezentat în vamă o factură care indica o valoare cu 400.000 dolari americani mai mică decât cea reală, la introducerea în Republica Moldova a unui lot de nuci și fistic din Turcia, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Deși la controlul vamal din România bănuitul cu vârsta de 37 de ani a prezentat factura cu valoarea reală, la controlul de la postul vamal Leușeni acesta a prezentat o factură cu date false. Așadar, șoferul bănuit a fost reținut în vama din Republica Moldova, de către ofițerii Serviciului Vamal. 

Ulterior, oamenii legii au descins cu cinci percheziții în municipiul Chișinău și în afara acestuia, iar marfa de contrabandă și camionul cu care a fost transportată au fost indisponibilizate. 

Ulterior, la solicitarea PCCOCS, persoana învinuită a fost plasată în arest preventiv pentru 30 de zile, prin încheierea Judecătoriei Chișinău, în vederea continuării obiective a investigațiilor penale și identificarea complicilor, timp în care aceasta beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Serviciul Vamal rămâne ferm angajat în combaterea contrabandei și asigurarea integrității la frontieră.

„Nu aiuri!” Pasha Parfeni va lansa un videoclip inspirat din anii ’90

Pasha Parfeni pregătește o călătorie în timp, spre anii ’90. Pe fundal de garaje și în compania găștii de băieți din cartier, fostul reprezentant al Moldovei la Eurovision lansează un teaser al noului videoclip, la piesa „Nu aiuri”, scrie cancan.md.

colaj foto: www.cancan.md

„Pregătiți-vă pentru un nou HIT!  Folosiți acest sunet, filmați-vă dansând și fiți printre primii care dau startul trendului! Hai să facem viral Nu Aiuri. Stați aproape, urmează surprize de neratat!”, scrie Parfeni.

Amintim că la început de săptămână, Parfeni se filma în rol de taximetrist și curier Glovo, în compania Cristinei Scarlevschi. O fi vorba de două producții diferite ori secvențele vor face parte din același videoclip, artistul nu a precizat.

Moldova rămâne fără oameni! Cifre alarmante din recensământul 2024

Populația Moldovei a scăzut de la 2,7 milioane de oameni în 2014, la 2,4 milioane de persoane în 2024. Mai exact, este vorba despre cetățenii care au reședință obișnuită, adică locuiesc în țară. Datele au fost stabilite în cadrul recensământului desfășurat anul trecut, scrie cancan.md.

Dintre populația țării, 47,1% sunt bărbați, iar 51,9% – femei. Ponderea femeilor a crescut, comparativ cu rezultatele recensământului din 2014. Numărul populației de peste 65 de ani a crescut.

Conform rezultatelor preliminare ale recensământului, peste 46% dintre populație locuiește la orașe, iar mai mult de 53% – la sate. În comparație cu datele din 2014, numărul persoanelor din mediul urban a crescut cu aproximativ 7,9 puncte procentuale.

Majoritatea populației cu reședință obișnuită locuiește în Chișinău. Mai exact, fiecare a treia persoană din Moldova locuiește în Capitală.

Un moldovean, căutat prin Interpol, a fost extrădat din Ucraina
Articolul anterior
Bradul de Crăciun este demontat din PMAN
Articolul următor