Bucureștenii vor avea anul acesta târg de Crăciun, pe esplanada cu statui din Piaţa Universităţii, începând din 26 noiembrie și până în 26 decembrie, a anunțat vineri Primăria Capitalei. Accesul va fi permis cu bilet, care poate fi cumpărat și online, și doar în baza certificatului verde COVID care atestă vaccinarea sau trecerea prin boală, scrie digi24.ro.
Din 26 noiembrie, cei care vin la târgul de Crăciun din București vor găsi produse artizanale, globuri pictate manual, clopoței, coronițe, decorațiuni și ornamente. „Nu vor lipsi nici aromele specifice sezonului: cozonacii, prăjiturile, plăcintele, acadelele, turta dulce, ciocolata de casă, băuturile sau gustările calde”, a transmis primăria condusă de Nicușor Dan.
Anul acesta, evenimentul se va desfășura în condiții speciale din cauza pandemiei de COVID-19, „iar siguranța vizitatorilor, a expozanților și a personalului rămâne primordială”, se arată în comunicat.
Astfel, pentru a gestiona numărul de vizitatori, accesul în târg se va face pe bază de bilet, care va acoperi o parte din costurile organizării evenimentului.
Prețul biletului care asigură o intrare/zi la târg este de 5 lei la achiziționarea online, respectiv de 7 lei, la casa de bilete din locație. Copiii cu vârsta până în 12 ani beneficiază de acces gratuit.
Biletele online vor fi disponibile începând cu 12 noiembrie, iar casa de bilete, funcționează pe toată durata de desfășurare a evenimentului Bucharest Christmas Market.
Accesul la Târgul de Crăciun din București, permis doar celor vaccinați sau trecuți prin boală
Conform legislației în vigoare, accesul se realizează în limita a 30% din capacitatea spațiului și este permis doar persoanelor vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanelor care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2, în baza prezentării Certificatului Digital European COVID-19.
Sunt exceptați de la prezentarea acestor documente copiii cu vârsta mai mică sau egală cu 12 ani, însoțiți de o persoană majoră care se află în una dintre situațiile prevăzute mai sus.
Pentru persoanele care provin din state membre UE este obligatorie prezentarea Certificatului Digital European COVID-19, a mai transmis instituția condusă de Nicușor Dan. Organizatorii au obligația de a scana codul QR fără a reține niciun fel de date sau informații din certificatul verificat.
Totodată, purtarea măștii de protecție este obligatorie, excepție fiind copiii cu vârsta mai mică de 5 ani, iar la intrare, toți participanții vor trece printr-un triaj observațional/termoscanare.