PAS a depus un demers la Procuratura Generală prin care cere verificarea deciziei privind majorarea tarifului la apă. „Noi considerăm această decizie una total ilegală, iar cei care au emis această decizie, care au votat-o, au făcut niște încălcări grave și care trebuie să se expună instanțele competente”, a spus consilierul municipal al fracțiunii Partidului Acțiune și Solidaritate, Roman Cojuhari.
„Cerem înregistrarea prezentului denunț de către comiterea infracțiunii în registrul nr.1 de evidență a infracțiunii și examinarea faptelor descrise conform art. 274 codul de procedură penală și tragerea la răspundere penală a persoanelor vinovate care încalcă legislația și au adoptat decizia prin care au dispus încasarea ilegală de la persoane fizice și juridice din Chișinău a tarifelor majorate nejustificat la serviciu”, a declarat Ivanov Dumitru, consilier PAS.
Membrii Consiliului Municipal au aprobat pe 25 noiembrie, ca bază decizia privind majorarea tarifului la apă și canalizare în Chișinău. Proiectul a fost votat de 26 de consilieri.
Tariful actual, pe care îl aplică Apă-Canal Chișinău pentru consumatorul casnic este de 8,65 lei pentru apă și 2,04 lei pentru canalizare, în timp ce producerea unui metru cub de apă costă ACC în jur de 14,88 lei, iar pentru canalizare, furnizorul suportă în jur de 7,79 lei. Declarațiile au fost făcute de șefa Apă-Canal, Irina Gutnic. În aceste condiții, susține Gutnic, „există un risc major de sistare a aprovizionării orașului și suburbiilor cu apă și canalizare”.