Țarile care primesc turiști trecuți prin boală, doar cu test la anticorpi

Vin vacanțele și odată cu ridicarea restricțiilor, au explodat rezervările. Pentru călătoriile în Europa se știe că va fi nevoie de certificat de vaccinare și de testare, dar una dintre condițiile mai puțin cunoscute și explicate de autorități se referă la prezentarea unei dovezi că o persoană a făcut Covid-19.

Românii care nu sunt vaccinați pot merge în vacanță în Grecia sau Bulgaria, de exemplu, cu un astfel de document.

Românii care au fost diagnosticați pozitiv cu noul coronavirus pot să meargă în vacanță în Grecia sau Bulgaria fără să își facă un test PCR sau să prezinte la graniță un document care să arate că s-au vaccinat anti-COVID.

„După ce ai ieșit din carantină poți să călătorești cu dovada că ai trecut prin boală, pentru că anticorpii produși ca urmare a infecției îți asigură protecție și nici nu există riscul de reinfectare și apoi de transmitere mai departe a virusului”, explică dr. Antoanela Curici – director medical al unui laborator de analize medicale.

Această regulă le poate fi de ajutor mai ales părinților ai căror copii au trecut deja prin boală. Ei nu mai sunt nevoiți astfel să plătească teste PCR pentru cei mici, care nici nu pot fi vaccinați. Este suficientă dovada trecerii prin boală. Adică să arate la graniță testul care confirmă că au avut COVID-19.

Cum se obține dovada trecerii prin boală

Buletinul de analize îl primiți pe mail de la laboratorul unde ați plătit testul sau de la Direcția de Sănătate Publică, dacă medicii de pe ambulanță sunt cei care au prelevat probele.

Documentul trebuie să conțină numele și prenumele persoanei, datele laboratorului unde a fost făcut testul și să fie tradus în limba engleză.

Sunt acceptate și testele rapide antigen cu rezultatul pozitiv, făcute doar în laborator.

În schimb, analizele de anticorpi nu pot fi folosite.

„Testele de anticorpi pot să dovedească și ele că am trecut prin boală, dar nu ne spun care este momentul. Sunt persoane care nu dezvoltă anticorpi, chiar dacă dezvoltă boala. De asta este important diagnosticul prin metoda RT/PCR, pentru că sistemul imun acționează prin mai multe căi și poate împiedica apariția unei reinfecții fie prin producerea de anticorpi, fie prin activarea unei celule specializate”, spune dr. Antoanela Curici, director medical la un laborator de analize medicale.  

Perioada maximă admisă de la trecerea prin boală

Bulgarii cer un test pozitiv făcut cu cel mult 180 de zile înainte.

Pentru a intra în Grecia trebuie să ai un test pozitiv care să arate că ai avut COVID într-o perioadă cuprinsă între 2 și 9 luni anterior datei sosirii în Republica Elenă.

„Pe lângă asta, trebuie să aveți un certificat, un document verificator, să spunem, de la o autoritate publică, că ai avut, că te-ai vindecat de virus și că acum ești recuperat. Regulile sunt ca minorii de peste 5 ani trebuie să aibe un test PCR (n.r. – negativ)”, spune Giorgos Stafylakis – director Organizația Națională de Turism a Greciei.  

Atenție, însă, la întoarcerea în România din Grecia, buletinul de analize care dovedește trecerea prin boală nu mai este de folos. Românii trebuie să arate un test PCR negativ sau că sunt imunizați, ca să nu stea 14 zile în carantină.  

„Apare situația ciudată și neplăcută în care sunt 2 părinți vaccinați, care vin cu 2 copii din străinătate și trebuie să stea în carantină, ceea ce nu este în regulă. Am solicitat să nu se mai aplice carantină copiilor, pentru că copiii nu se pot vaccina și nici nu s-a definit foarte bine toată povestea”, a declarat Alin Burcea, vicepreședintele ANAT (Asociația Națională a Agențiilor de Turism).

În momentul de față, fiecare țară are propriile reguli. De la 1 iulie, formalitățile necesare călătoriilor în țările din Uniunea Europeană s-ar putea simplifica. Am putea călători doar cu certificatul verde digital.

sursa: www.digi24.ro

Cosmonauți blocați în spațiu, după ce au fost loviți de un meteorit. Vehiculul Soiuz MS-22 a revenit pe Pământ, fără echipaj uman

Un vehicul rusesc deteriorat de un meteorit, care nu a avut la bordul său un echipaj uman, s-a desprins marţi de Staţia Spaţială Internaţională (ISS) şi a revenit cu bine pe Terra, informează agenţiile de presă internaţionale.

Cosmonauți blocați în spațiu, după ce au fost loviți de un meteorit. Vehiculul Soiuz MS-22 a revenit pe Pământ, fără echipaj uman / Foto: Pixabay, de Nas- Imagery

Vehiculul Soiuz MS-22 s-a desprins de ISS la ora 09:57 şi a realizat „o aterizare automată, asistată de paraşute” după mai puţin de două ore, la 11:46 GMT, în apropierea oraşului Jezkazgan din Kazahstan, a anunţat agenţia spaţială americană (NASA), citată de DPA, conform dcnews.ro.

Locul aterizării se află la câteva sute de kilometri de cosmodromul Baikonur, precizează Agerpres, citând Reuters. Aterizarea vehiculului spaţial a fost difuzată în direct pe site-ul agenţiei spaţiale ruse (Roscosmos). Deşi nu a avut la bordul său niciun astronaut, vehiculul rusesc a transportat echipamente de cercetare şi rezultatele unor experimente ştiinţifice realizate pe ISS.

Când vor reveni cei trei astronauți pe Pământ

Revenirea pe Pământ a cosmonauţilor ruşi Serghei Prokopiev şi Dmitri Petelin şi a astronautului american Frank Rubio la bordul Soiuz MS-22 a fost considerată mult prea riscantă, după descoperirea în urmă cu trei luni a unei scurgeri de lichid din sistemul de răcire al vehiculului rusesc. Acea scurgere a fost cauzată cel mai probabil de impactul cu un micrometeorit.

Cei trei astronauţi, care au ajuns pe ISS în septembrie 2022 cu ajutorul vehiculului Soiuz MS-22, vor reveni în luna septembrie pe Terra la bordul vehiculului înlocuitor Soiuz MS-23, care s-a conectat la ISS în luna februarie. 

Elveția: Două trenuri au deraiat din cauza vântului puternic. Mai multe persoane au fost rănite

Mai multe persoane au fost rănite, vineri seară, după ce două trenuri regionale au deraiat aproape simultan în locații separate din cantonul elvețian Berna, Elveția, potrivit poliției locale citată de SWI.

Două trenuri au deraiat din cauza unei furtuni, în Elveția. Sunt răniți în ambele garnituri

Un tren aparțînând companiei RBS a deraiat cu puțin timp înainte de ora 17.00 în apropiere de gara Buren zum Hof. Mai multe persoane au fost rănite, a declarat poliția. Compania RBS a spus că accidentul a fost cauzat probabil de rafalele puternice de vânt. Câteva vagoane ale trenului s-au răsturnat și alte trenuri de pe tronson au trebuit să fie oprite.

Aproape în același timp, un tren operat de compania Aare Seeland a deraiat la Luscherz, pe malul sudic al lacului Biel. Și aici au existat mai mulți răniți. Partea din spate a trenului a deraiat, iar vagoanele implicate au căzut pe o parte. Au fost chemați pompierii și o ambulanță.

Circumstanțele deraierii nu au fost specificate inițial de poliție. Cu toate acestea, site-ul web al Cailor Ferate Federale Elvețiene a spus că secțiunea de cale în cauza a trebuit să fie închisă din cauza vremii nefavorabile.

Vânturi puternice au măturat vineri mai multe regiuni la nord de Alpi, cu rafale de până la 122 de kilometri pe ora. Acest lucru a fost însoțit de tunete și fulgere cauzate de Furtună Mathis, un sistem de joasă presiune care își are originea în Insulele Britanice. Au căzut și copaci pe unele tronsoane de autostrada.

Imagine

Un jucător moldovean, cotat la 1 milion de euro

Vitalie Damașcan (24 de ani) a devenit ținta principală a FCSB-ului pentru perioada de mercato de la finalul sezonului actual.

Totuși, transferul său la vicecampioana României nu este atât de ușor de realizat, deoarece echipa la care este legitimat, Sepsi, nu este dispusă să facă niciun discount pentru rivala din play-off.

Patronul roș-albaștrilor, Gigi Becali (64 de ani), a primit un mesaj clar legat de Damașcan din partea conducerii celor de la Sepsi.

„Contractul său include o clauză de reziliere, pe care nu vrem să o facem publică. Dacă cineva o plătește, indiferent de echipă, poate să îl transfere, atât timp cât și jucătorul este de acord”, a spus Attila Hadnagy, directorul sportiv al lui Sepsi, conform Szekely Sport, preluată de jurnal.md.

De asemenea, Hadnagy a făcut clar faptul că Sepsi e dispusă să discute cu FCSB despre Damașcan, însă transferul nu se va putea face decât prin plata clauzei.

Clauza lui Damașcan ar fi de un milion de euro, iar Becali nu este dispus să plătească această sumă, dar salvarea sa vine chiar de la clubul aflat foarte aproape de reședința sa.

Cei de la Voluntari au reușit să-l transfere pe Damașcan sub formă de împrumut, un sezon, iar jucătorul are o clauză prin care poate fi achiziționat definitiv contra sumei de 550.000 de euro.

În aceste condiții, milionarul ar putea achita contravaloarea clauzei și să-l redirecționeze pe jucător către vicecampioana României.

Damașcan a marcat 10 goluri, la fel ca Andrei Ivan și Daniel Paraschiv. Peste ei sunt Alibec și Mailat, ambii cu 11 goluri, precum și Compagno și Dugandzic, ambii cu 16 reușite.

MAEIE cere Comisiei Electorale Centrale să deschidă mai multe secții de votare peste cetățenii aflați peste hotare
Articolul anterior
Moldovenii din diasporă, invitați să își ofere ajutorul gratuit la organizarea alegerilor din 11 iulie
Articolul următor