Tatiana Heghea a lansat videoclipul la piesa ”Tatăl meu cel drag”, o melodie sensibilă și plină de recunoștință pentru toți tații

Îndrăgita interpretă de la noi, Tatiana Heghea, a lansat videoclipul la piesa ”Tatăl meu cel drag”. Premiera piesei a avut loc de curând, fiind un omagiu emoționant adus chiar la aniversarea tatălui ei, iar acum a făcut-o publică pentru publicul drag.

Această piesă este o dedicație a dragostei pure pentru toți tații. Tatiana Heghea a prezentat-o într-o manieră plină de sensibilitate accentuând legătura profundă pe care o are cu tatăl său. Artista a reușit să atingă inimile multor ascultători care pot rezona cu mesajul piesei.

Versurile sincere și emoționante exprimă întru totul iubirea și respectul Tatianei față de cel care i-a dat viață, cu emoții intense și recunoștință. Piesa a fost primită cu entuziasm de public, de aceea artista a venit și cu un videoclip cu momente speciale și amintiri împărtășite cu tatăl său.

”Aduc mulțumiri tuturor oamenilor minunați care au contribuit la apariția acestei melodii deosebite pe care o dedic tuturor TAȚILOR Buni în mod special Tăticului meu Iacob care a fost și va rămâne pentru mine cel mai drăgăstos și bun Tată.”, scrie artista.

Versurile melodiei au fost semnate de Elena Răileanu, muzică – Dinu Mateevici, iar aranjament și studiou aparțin maestrului Veaceslav Daniliuc.

Tatiana Heghea este cunoscută pentru talentul și abilitățile sale vocale remarcabile, dar și modul în care își transpune emoțiile în muzică, conectându-se cu admiratorii ei printr-o poveste personală.

Vă invităm să ascultați melodia, iar dacă v-a plăcut, nu ezitați să lăsați o apreciere sau un comentariu.

Unica.md o felicită pe Tatiana Heghea cu această ocazie și ăi urează mult succes în cariera sa muzicală, dar și personală. Așteptăm noi creații!

Străinii care au probleme cu legea nu vor mai putea evita extrădarea

Cetățenii străini care au probleme cu legea nu vor mai putea să se folosească de tertipuri juridice pentru a evita extrădarea din Republica Moldova și eschivarea de la răspundere penală. Un proiect de lege în acest sens a fost votat în prima lectură de către 59 de deputați.

Potrivit autorilor proiectului, în prezent termenele de deținere în arest a persoanelor în vederea extrădării și termenele prevăzute pentru emiterea unei decizii irevocabile privind cererile de azil nu corespund. Din această cauză, este imposibil să se asigure deținerea persoanei extrădabile în arest până la predarea către statul solicitant, transmite Știri.md.

Astfel, autorii propun majorarea de la 180 de zile la 12 luni a termenului maxim de deținere în arest preventiv a persoanei în vederea extrădării. 

Totodată, legea privind azilul în țara noastră va fi completată cu o nouă categorie de cereri care trebuie examinate în procedură rapidă. 

„Este vorba despre cererile persoanelor în privința cărora a fost inițiată procedura de extrădare. În așa fel, se va reduce termenul de examinare a cererilor de azil depuse de aceste persoane”, se explică într-un comunicat.

De asemenea, se mai propune modificarea termenelor de examinare și a căilor de atac aplicabil hotărârilor emise de instanțele judecătorești privind contestațiile împotriva deciziilor Inspectoratului General pentru Migrație. 

„Respectiv, decizia de respingere a cererii de azil va putea fi atacată pe calea contenciosului administrativ, fără procedură prealabilă, în termen de cinci zile lucrătoare de la data comunicării. Hotărârea instanței de judecată privind menținerea sau anularea deciziei de respingere a cererii de azil va putea fi atacată la Curtea de Apel, iar hotărârea Curții de Apel nu va putea fi supusă niciunei căi de atac, fiind irevocabilă. De menționat că vor fi modificate doar termenele care vizează cererile de azil examinate de Inspectoratul General pentru Migrație în procedură rapidă”, se mai arată în comunicat.

De menționat că proiectul de lege urmează a fi propus pentru examinare în a doua lectură în plenul Parlamentului.

În context, amintim că, la începutul acestei săptămâni, Comisia securitate națională, apărare și ordine publică și Comisia juridică, numiri și imunități au organizat audieri cu instituțiile statului, după ce, la data de 10 iulie, o persoană a fost asasinată în timp ce se afla la terasa unui local din sectorul Râșcani al capitalei. 

Grigore Belostecinic, fostul rector al ASEM, va candida la alegerile prezidențiale din toamnă

Partidul Social Democrat European (PSDE) – fostul PDM – și-a anunțat candidatul la alegerile prezidențiale. Este vorba despre fostul rector al Academiei de Studii Economice din Moldova (ASEM), Grigore Belostecinic, scrie ziar.md.

Economist de profesie, Belostecinic a fost rector al ASEM în perioada 2001 – 2022. În 2012, a fost ales vice-preşedinte al Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), responsabil de domeniul educației.

Grigore Belostecinic a fost deputat în Parlamentul R. Moldova. Acesta și-a depus mandatul pentru a-și continua activitatea în calitate de rector.

Astfel, Belostecinic devine al cincilea politician care și-a anunțat în mod oficial candidatura la alegerile prezidențiale din toamnă. În cursa prezidențială va mai concura președinta Maia Sandu, fostul ministru de Externe în Guvernul Filip  – Tudor Ulianovschi, politicianul Andrei Năstase, fostul premier Vlad Filat, fostul procuror general Alexandr Stoianoglo, fosta bașcană Irina Vlah și jurnalista Natalia Morari.

Anterior, atât fostul premier Ion Chicu, cât și ex-primarul de Bălți Renato Usatîi au declarat că intenționează să candideze la funcția de șef al statului. În timp ce cei doi politicieni nu au luat o decizie definitivă, edilul capitalei, Ion Ceban, a anunțat că nu va candida la alegerile prezidențiale din toamnă.

O bătrânică pierdută în Sankt Petersburg a reușit să-și găsească rudele din Moldova după 18 ani

O poveste care îți dă pielea de găină s-a întâmplat într-un azil din Sankt Petersburg, unde o femeie singuratică, oarbă, în vârstă de 84 de ani, care se numește cu un nume fals, a petrecut ultimele două luni. S-a dovedit că timp de 18 ani rudele din Moldova au căutat-o pe bătrâna dispărută, scrie portalul NevaToday.

Pensionara fusese internată într-un spital din Sankt Petersburg și nu avea documente cu ea. Căutările rudelor pacientei nu au dat rezultat – femeia în vârstă nu a putut oferi nici adresa, nici numele apropiaților. Ea s-a prezentat Elena Pavlovna.

După ce a primit tratament, femeia a ajuns în azilul din Pokrovskaya, unde sunt îngrijite persoanele cu dizabilități fără adăpost. Acolo, persoanele sunt, de asemenea, ajutate în căutarea rudelor, dacă există o astfel de cerere. Elena Pavlovna dorea cu adevărat să-și găsească familia, a plâns tot timpul și a cerut ajutor.

La început, Elena Pavlovna a pus personalul pe o cale greșită, spunând că fiicele ei lucrau în Sankt Petersburg, dar această informație nu a fost confirmată.

Ea și-a amintit ulterior numele satului de baștină. Cei de la azil l-au ontactat pe preotul din sat și l-a întrebat despre Elena Pavlovna.

Preotul a trimis un videoclip și o fotografie cu ea, iar 15 minute mai târziu a spus că bătrâna a fost recunoscută! Numele ei s-a dovedit Maria Tomovna. Vestea bună a fost că și apropiații locuiesc în același sat.

S-a dovedit că în Moldova, Maria Tomovna a fost dată dispărută acum 18 ani.

Rudele au trimis scanări ale documentelor femeii dispărute, iar voluntarii LizaAlert au ajutat la contactarea Ambasadei Republicii Moldova. Acum sunt pregătite actele, astfel încât bătrâna să poată veni acasă.

Cine este bărbatul strivit de un copac pe malul Nistrului. A murit în ochii copiilor și a soției pentru că nu a reușit să iasă din cort
Articolul anterior
Bărbatul acuzat că a ucis-o și violat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în luna a 6-a, adus în fața judecătorilor. Au apărut rezultatele expertizei psihiatrice
Articolul următor