Teatrul de revistă „Ginta Latină” sărbătorește 30 de ani de la fondare

Ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Corneliu Popovici a participat în seara zilei de ieri, 25 noiembrie la evenimentul dedicat aniversării a 30 de ani de la fondarea Teatrului de revistă „Ginta Latină”.

separator
În discursul său, ministrul Corneliu Popovici a menționat că Teatrul de revistă „Ginta Latină” reușește să se impună în mediul teatral prin unicitatea genului abordat și anume cel de divertisment, care adaugă vieții culturale din ţara noastră un plus de culoare, o alternativă a teatrului tradițional.

Teatrul „Ginta Latină” a fost fondat la 1 august 1989. Trupa s-a constituit din tineri actori, absolvenţi ai Conservatorului de Stat, dar și din actori cu experienţă. La 16 aprilie 1990, în calitate de director al teatrului este desemnat Tudor Țărnă. În aceeaşi perioadă, în teatru vin nume sonore, precum: pictorul – scenograf Petru Balan, actorii Mihai Curagău, Iurie Negoiţă, Nicolae Croitoru ş.a.

Pe tot parcursul activităţii sale Teatrul de revistă „Ginta Latină” a avut o deosebită prestaţie şi pe scenile din localităţile rurale din ţară, a participat la diverese festivaluri şi concursuri naţionale şi internaţionale.

Raport alarmant al OMS: Concentraţia de gaze cu efect de seră a atins un nou record
Articolul anterior
O femeie însărcinată, lovită mortal de un șofer, în raionul Ungheni. Doi copii au rămas orfani
Articolul următor
Alte articole interesante