Renumitul tenor Mihai Munteanu a împlinit astăzi 75 de ani. Cu o carieră artistică bogată, o voce și un har deosebit, celebrul solist al Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Maria Bieşu” din Chişinău, a încântat de-a lungul timpului atât publicul din țară, cât și audiența sălilor arhipline din cele mai mari orașe ale lumii.
Mihai Munteanu s-a născut pe 15 august 1943, în satul Criva, fostul județ Hotin, în familia lui Ion și a Lizei Muntean. De mic copil a dezvoltat o pasiune aparte pentru muzică, moștenind incofundabila voce a tatălui.
Soarta însă l-a lovit crunt la vârsta de 9 ani, atunci când s-a stins din viață mama artistului. Crescut de către tatăl său și mama vitregă, Mihai Munteanu și-a continuat visul. Deși avea o voce superbă, nu se vedea artist. Așa că, după absolvirea școlii, la îndemnul mamei, a mers la Chișinău pentru a aplica la Facultatea de Chimie, ceea ce nu s-a întâmplat, întrucât vocea sufletului, într-un final, l-a determinat să se înscrie la Institutul de Arte „G. Musicescu”.
Pe scena Operei Naţionale din Chişinău, tenorul a debutat în 1972, cu rolul lui Cavaradossi din opera Tosca de G. Puccini.
Mihai Munteanu a susținut turnee în România, SUA, Rusia, Ucraina, Japonia, Israel, Belgia, Danemarca, Franţa, Germania, Austria. Repertoriul artistului include partiţiile valoroase ale tenorului dramatic tezaurul operei clasice şi contemporane, semnate de G.Verdi, G.Puccini, G.Bizet, V.Bellini, P.Ceaikovski, Gh.Neaga și roluri memorabile la piesele Canio în “Paiațe”, Manrico în “Trubadurul”, Riccardo în “Bal mascat”, Calaf în “Turandot”, Don Alvaro în “Forța Destinului”, Alfredo în “Traviata”, Otello în “Otello” și altele.
Familia este cel mai prețios cadou pe care soarta i l-a oferit tenorului Mihai Munteanu. Soția și copiii artistului l-au susținut mereu în cariera artistică, prin afecțiunea reciprocă care a încălzit căminul familial.
Mihai Munteanu a fost decorat cu titlul Artist Emerit, Artist al Poporului, Ordinul Insigna de Onoare, Ordinul Republicii, este posesor a medaliei G. Verdi, Doctor Honoris Causa a Universităţii de Arte din Iași și Constanța, iar în 2016 a fost decorat de preşedintele României, cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler.
Îi urăm marelui tenor Mihai Munteanu multă sănătate, realizări frumoase și multă dragoste din partea familiei și a publicului drag!
Poze: arhiva personală