TIFF, cel mai prestigios festival de film din România, revine la Chișinău pentru a 4-a ediție, între 28 și 30 iunie

Transilvania International Film Festival (TIFF), cel mai prestigios festival de film din România, revine la Chișinău pentru a 4-a ediție, între 28 și 30 iunie. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile, iar înscrierile pentru participare sunt deschise pe www.film.md.

Atmosfera de festival începe să se instaleze în Chișinău, orașul care peste două săptămâni va găzdui un maraton cinematografic, la cea de-a 4-a ediție TIFF Chișinău. Programul acestei ediții cuprinde peste 30 de titluri sonore, filme premiate în marile festivaluri internaționale proiectate în prezența echipelor, care vor încânta publicul de toate vârstele.

Proiecții și evenimente

Printre filmele prezentate se numără Libertate (r. Tudor Giurgiu, 2023), Nasty (r. Tudor Giurgiu, Cristian Pascariu, Tudor D. Popescu, 2024) despre Ilie Năstase și comedia Tati Part-Time (r. Letiția Roșculeț) cu Eva Măruță și Alex Bogdan. În program sunt 15 lungmetraje, dar și mai multe scurtmetraje realizate de regizori tineri și absolvenți UNATC. 

Festivalul va debuta cu cine-concertul De haz, de necaz, o colecție rară de scurtmetraje românești de arhivă din prima jumătate a secolului 20, adevărată mărturie a cinemaului românesc timpuriu, care vor fi aduse la viaţă prin interpretarea muzicală a compozitoarei Simona Strungaru şi a trompetistului jazz Sebastian Burneci. Absolventă a masteratului în muzică la Conservatorul din Amsterdam, Simona Strungaru este un muzician plurivalent, dirijoare de orchestră, compozitoare și pianistă.

Invitați de renume

Festivalul va găzdui personalități marcante ale cinematografiei românești, printre care regizorii Stere Gulea, Tudor Giurgiu, Cătălin Saizescu, Gabi Virginia Șarga, Cătălin Rotaru, Radu Potcoavă, Isabela Tent și Claudiu Mitcu. De asemenea, publicul va avea ocazia să întâlnească actori renumiți precum Iulian Postelnicu, Georgiana Saizescu, Alex Călin, Cosmina Stratan, Rodica Lazăr, Claudiu Istodor și Vladimir Țeca. Participanții vor putea interacționa cu aceștia în cadrul atelierelor și sesiunilor de Q&A.


Proiecții în locații emblematice

Proiecțiile vor avea loc la ArtCor (în aer liber), Cineplex Loteanu și Cinema Odeon.

Programul complet

CINEMATOGRAFUL ODEON

Vineri, 28 iunie: 

  • 17:00 | Cine-concert: De haz, de necaz (acompaniament live: Simona Strungaru și Sebastian Burneci)
  • 19:00 | Libertate (r. Tudor Giurgiu) | 109′

Sâmbătă, 29 iunie

  • 15:00 | Fluturi de noapte (r. Andrei Răuțu) | 97′
  • 17:30 | Nasty (r. Tudor Giurgiu, Cristian Pascariu, Tudor D. Popescu) | 107′
  • 20:00 | Visul (r. Cătălin Saizescu) | 136′

Duminică, 30 iunie: 

  • 15:00 | Cum să fiu mort dacă-s viu (r. Ilinca Călugăreanu) | 80′
  • 16:30 | Unde merg elefanții (r. Gabi Virginia Șarga, Cătălin Rotaru) | 115′
  • 19:00 | Moromeții 3 (r. Stere Gulea) | 110′
  •  

CINEPLEX LOTEANU

Vineri, 28 iunie: 

  • 17:15 |  Între tăcere și păcat (r. Diana Nicolae) | 97′
  • 19:30 |  Vulturii din Țaga (r. Iulian Manuel Ghervas, Adina Popescu) | 74′

Sâmbătă, 29 iunie: 

  • 15:00  | Alice On & Off (r. Isabela Tent) | 85′
  • 17:15  | Băieții buni ajung în rai (r. Radu Potcoavă) | 86′
  • 19:30  | Rusalka (r. Claudiu Mitcu) | 86′

Duminică, 30 iunie: 

  • 15:00  | Maia: Portret cu mâini (r. Alexandra Gulea) | 90′
  • 17:15  | Horia (r. Ana Maria Comanescu) | 108′
  • 19:30  | Tati Part-Time (r. Letiția Roșculeț) | 98′

ARTCOR (OPEN AIR)

Vineri, 28 iunie: 

  • 20:00  | Scurtmetraje UNATC Anii 90 | 110′

Sâmbătă, 29 iunie: 

  • 19:00   | Concert Moldo Crescendo Bach to Debussy | 90′ *acces pe bază de bilet pe iticket.md
  • 20:30   | Scurtmetraje românești 1 | 97′

Duminică, 30 iunie: 

  • 20:00  | Scurtmetraje românești 2 | 109′

Înscriere și Participare

Participarea la TIFF Chișinău este gratuită. Rezervările se pot face pe platforma www.film.md, asigurându-vă un loc la evenimentele dorite. Locurile sunt limitate.

Despre TIFF:

Fondat în 2002, Festivalul Internațional de Film Transilvania este primul și cel mai mare festival internațional de film din România, atrăgând peste 100.000 de participanți la fiecare ediție. Festivalul are loc anual în Cluj-Napoca, un oraș recunoscut pentru bogata sa istorie și modernitatea sa vibrantă, parte a rețelei UNESCO City of Film din 2021.

TIFF CHIȘINĂU este un eveniment organizat de Asociaţia Festivalul de Film Transilvania, în colaborare cu YOUBESC și Asociația Companiilor de Creație ”COR”.

Proiect finanțat de: Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova

Cu sprijinul financiar: Centrului Național al Cinematografiei Moldova, USAID, Sweden Sverige și UKaid


 

Cum să reduci căldura din mașină pe vreme extremă

Temperaturile extreme afectează negativ orice mașină. Vara aceasta se anunță a fi una dintre cele mai călduroase din istoria înregistrată a României, cu temperaturi care depășesc limita de 40 de grade celsius. Căldura extremă poate dăuna sănătății unui vehicul, ducând la reparații costisitoare și la o valoare reziduală mai mică, informează unica.md cu referire la un articol al CarVertical.

Având în vedere aceste lucruri, experți din cadrul companiei de date auto carVertical vin cu sfaturi utile despre cum să poți minimiza riscul de supraîncălzire a mașinii ca să o menții în formă optimă pe tot parcursul verii.Parchează la umbrăDacă este posibil, nu lăsa niciodată mașina direct în razele soarelui pentru perioade lungi de timp. Căldura poate distruge interiorul din piele până în punctul în care acesta începe să crape. Ca să nu mai vorbim de faptul că soarele afectează vopseaua mașinii și orice piese din plastic.Desigur aceste daune nu se întâmplă de pe o zi oe alta, dar dacă vrei să-ți păstrezi mașina într-o stare bună pe o perioadă lungă de timp, parchează-o la umbră sau într-un garaj. Până și să te urci într-o mașină încinsă este neplăcut și vei consuma multă energie ca s-o răcești.Matas Buzelis, expert auto din cadrul carVertical, sugerează să parchezi mașina în așa fel încât să nu fie cu fața la soare.„Nu este nimic mai neplăcut decât să intri într-un vehicul și să te așezi pe scaunele din piele neagră care au fost expuse direct la razele soarelui preț de câteva ore. Asigură-te că mașina este poziționată în așa fel încât soarele bate din spate până în momentul în care trebuie să te sui la volan, astfel încât scaunele și volanul să nu se încălzească prea tare” – explică domnul Buzelis.Deschide puțin toate ferestreleDacă păstrezi geamurile laterale deschise câțiva centrimetri, chiar și atunci când mașina este parcată afară, direct la soare, temperatura din cabină nu va fi insuportabilă.„Aerul cald urcă și se evaporă prin geamurile deschise. Mai mult, dacă există chiar și cea mai mică urmă de vânt, interiorul mașinii va fi mult mai răcoros decât în cazul în care geamurile ar fi fost lăsate complet închise” – spune Buzelis.Asigură-te că aerul condiționat funcționează la capacitate optimăÎnainte să înceapă vara și temperaturile să urce vertiginos, este important să vezi care este starea sistemului de aer condiționat. Dacă încă n-ai mers cu mașina la service, poate ar fi cazul s-o faci. Un filtru de aer murdar, un termostat defect sau gurile de ventilație blocate te vor face să te simți ca și cum ai fi într-o saună când îți conduci mașina. Asigură-te că aparatul de aer condiționat funcționează așa cum trebuie și că-ți poate oferi confortul pe care-l meriți.Nu aștepta până în ultimul minut pentru a remedia eventualele probleme de AC, coada de așteptare la service este mai lungă decât crezi pe timp de vară.Monitorizează presiunea în anvelopeVremea caldă duce la creșterea presiunii în anvelope, fenomen care în cazuri rare poate provoca o explozie. Pentru fiecare creștere de 10°C a temperaturii, presiunea în anvelope crește și ea cu 0,1 bar, chiar și atunci când mașina stă pe loc.Verifică regulat presiunea în anvelope ca să fii sigur că sunt umflate respectând cu strictețe recomandările producătorului. Căldura poate duce și la o uzură prematură, așa că fii atent la grosimea cauciucului. În caz contrar, riști să-ți fie afectate manevrabilitatea și frânarea mașinii, punându-te în situații periculoase când conduci.„Presiunea crescută face ca segmentul de mijloc al anvelopei să se uzeze mai repede decât părțile exterioare sau cele laterale. Dacă nu inspectezi presiunea la fiecare câteva mii de kilometri, anvelopele se pot uza și prin urmare vor avea o aderență slabă pe un carosabil umed” – explică expertul auto al carVertical.Verifică nivelul antigelului/lichidului de răcireMajoritatea motoarelor auto funcționează optim în intervalul de temperatură cuprins între 90°C și 105°C. Prin urmare, dacă nu este suficient lichid de răcire, motorul se poate supraîncălzi. Când afară este extrem de cald, aceste procese sunt accelerate.Verifică toate furtunele și vezi dacă există fisuri, deoarece ultimul lucru pe care-l vrei într-o zi fierbinte de vară este să ai de-a face cu o scurgere de lichid. Dacă nivelul lichidului de răcire este insuficient, completează-l cât mai repede ca să-ți protejezi motorul.Folosește parasolareParasolare reflectă lumina soarelui, păstrând interiorul mașinii mai răcoros. Dacă în timpul verii trebuie să parchezi vehiculul în spații deschise, parasolare mențin temperatura din interior la un nivel mai scăzut. Estimările spun că te poți aștepta la o reducere de până la 25% a temperaturii interioare a mașinii atunci când folosești un parasolar.Menține un nivel adecvat al uleiului de motor și a celorlalte lichide Căldura reduce vâscozitatea uleiului de motor – devine mai subțire și nu lubrifiază atât de bine piesele autoturismului. Gradul crescut de frecare duce, de asemenea, la un consum mai mare de combustibil. Este important să schimbi uleiul la timp, altfel vei afecta sănătatea mașinii.Asigură-te că ai suficient ulei de motor pe tot parcursul verii și verifică toate celelalte lichide ale mașinii (de frână, transmisie și servodirecție).Verifică bateriaÎn timp ce mulți șoferi cred că doar temperaturile scăzute afectează sănătatea bateriei și vara are un impact mare asupra acesteia. Căldura extremă poate face ca electroliții bateriei să se evapore, să crească coroziunea și să provoace sulfatare. Bateriile folosite în țările cu climă caldă au de obicei o durată de viață mai scurtă decât cele utilizate în zone cu climă blândă.Dacă nu ai mai verificat starea bateriei de câțiva ani de zile, este o idee bună să o faci acum ca să nu te trezești într-o zi că nu mai poți să pornești mașina.Răcorește-ți mașina înainte s-o conduci Când ai intrat într-o mașină încinsă te simți ca și cum mergi printr-un câmp de lavă. Cel mai bun sfat – nu face asta! Înainte de a porni la drum, deschide toate ușile și pornește aerul condiționat, astfel încât mașina să se răcească. Nu doar că este neplăcut să conduci într-o mașină fierbinte la interior da-i și riscant, având în vedere că poți ameți sau ți se poate face greață.Când pornești la drum, ține geamurile deschise câteva minute ca să iasă tot aerul cald rămas în interior. Închide geamurile numai când sistemul de aer condiționat începe să scoată aer rece.Depui ceva mai mult efort să-ți întreții mașina vara, dar nu atât de mult încât să-ți dea dureri de cap. Cu ceva planificare și dacă faci lucrări mici de rutină regulat, te asiguri că mașina ta va fi în cea mai bună stare pentru a rezista chiar și în zilele fierbinți de vară. 

Moldova va primi un grant pentru construcția locuințelor sociale eficiente energetic

Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei va acorda țării noastre un grant în valoare de 6 milioane de euro pentru asigurarea standardelor de eficiență energetică pentru locuințele sociale care urmează a fi construite sau renovate. Comisia economie, buget și finanțe va propune plenului Parlamentului ratificarea unui ACORD care prevede acest lucru, scrie stiripesurse.md.

Acordul de grant dintre țara noastră și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei vizează implementarea măsurilor de eficiență energetică ale proiectului „Locuințe publice III”. Acesta prevede construcția sau renovarea a 450 de locuințe sociale, precum și a căminelor studențești și azilurilor de bătrâni. Respectiv, vor fi implementate măsuri de eficiență energetică care vor reduce emisiile de CO2, vor asigura creșterea nivelului de confort și calitatea aerului, vor reduce sarcina energetică pe termen lung.

Pentru implementarea proiectului, Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei a acordat țării noastre un împrumut de 20 de milioane de euro. Pe lângă acest grant, Fondul de Investiții Verzi și Sociale va acorda încă un milion de euro, finanțarea fiind nerambursabilă.

De asemenea, contribuția Republicii Moldova este constituită din partea financiară în mărime de 1,1 milioane de euro de la autoritățile publice locale sau entitățile publice, și partea non-financiară, care constă în terenuri sau construcții nefinalizate, documentație tehnică și expertiză tehnică a construcțiilor, în mărime de 6,2 milioane de euro.

Proiectul „Locuințe publice III” va fi implementat până la 30 iunie 2029.

Un primar care s-a îngrășat, susținut de localnici: un sat întreg aleargă cu el ca să slăbească

Primarul Luciano Fregonese, 47 de ani, din Valdobbiadene, intenţionează să slăbească şi aproape tot oraşul său a decis să alerge cu el, pentru a-l încuraja. Fregonese cântăreşte 130 kg şi nu a făcut niciun secret din dificultăţile pe care le are cu alimentaţia, scrie sursazilei.ro.

Cu toate acestea, edilul are o mare voinţă şi o echipă cu adevărat incredibilă alături de el.În fiecare joi seara, jumătate din sat îl însoţeşte şi aleargă alături de el pentru a-l ajuta să slăbească.Acest lucru l-a ajutat, de asemenea, să îşi întărească legătura cu concetăţenii săi, care îl susţin şi îl încurajează în aventura sa de săptămâni întregi, ţinându-i companie. A devenit o plimbare vioaie pe străzile oraşului, în timpul căreia cetăţenii creează legături şi mai puternice şi profită de ea şi pentru a semnala ceva în neregulă administraţiei.Joggingul de seară a devenit o activitate care a implicat iniţial câţiva locuitori. În săptămânile următoare, numărul participanţilor a crescut până a ajuns la un grup de 150 de persoane.„M-au făcut gras acum ceva timp, au scris pe un perete. Nu m-am simţit jignit, după 20 de ani ca administrator, acesta este rezultatul.

Administrarea te îngraşă, obligaţiile conviviale, deliberările lungi cu efecte mortale asupra participanţilor te îngraşă”, a declarat primarul, recent confirmat pentru a treia oară.Între prânzurile de afaceri şi întâlnirile cu susţinătorii a luat în greutate în jur de zece kilograme în fiecare an, dar acum întreaga ţară îl încurajează.

Îngrijorător! Pentru prima dată, avem o generație cu o rată de îmbolnăvire de cancer atât de mare
Articolul anterior
Camelia Ursu impresionează cu o nouă piesă, ca ”un pansament pe suflet”. Talentata interpretă speră să cucerească publicul cu melodia compusă chiar de ea
Articolul următor