TikTok ar putea fi interzis total în SUA

Un proiect de lege care ar putea duce la interzicerea totală a aplicaţiei TikTok în SUA a trecut de o etapă importantă în Congresul american, relatează AFP, preluat de Agerpres.

TechScape: suspicious of TikTok? You're not alone | TikTok | The Guardian

Proiectul, propus de un ales republican, i-ar conferi preşedintelui Joe Biden autoritatea de a interzice complet TikTok, filială a grupului chinez ByteDance, în SUA.

Propunerea a fost adoptată miercuri de Comisia de Afaceri Externe, extrem de influentă, din Camera Reprezentanţilor, numai datorită voturilor republicanilor.

Numeroşi aleşi americani consideră că platforma de videouri scurte şi virale este o ameninţare pentru securitatea naţională.

Ei se tem, la fel ca un număr tot mai mare de guverne occidentale, că Beijingul ar putea accesa datele utilizatorilor din întreaga lume prin această aplicaţie, lucru negat de TikTok de mulţi ani.

„Să nu vă lăsaţi înşelaţi – TikTok este o adevărată ameninţare la adresa securităţii”, a atras atenţia republicanul Michael McCaul, autorul proiectului de lege.

„Orice persoană care a descărcat TikTok pe dispozitivul său a oferit Partidului Comunist Chinez o uşă de intrare prin spate spre toate informaţiile sale personale”, a subliniat el într-un comunicat.

A interzice aplicaţia înseamnă „a pune botniţă libertăţii de expresie” a milioane de americani, a protestat în schimb TikTok, care revendică peste o sută de milioane de utilizatori în SUA.

Pentru a fi adoptat, proiectul de lege va mai fi supus unui vot în cadrul unei şedinţe plenare a Camerei Reprezentanţilor, apoi în Senat.

Preşedintele democrat Joe Biden are posibilitatea să se opună prin veto.

Luni seară, Casa Albă le-a ordonat deja instituţiilor federale să se asigure că TikTok va fi scoasă de pe telefoanele lor în cel mult 30 de zile, prin punerea în aplicare a unei legi ratificate de Joe Biden la începutul lui ianuarie.

Primarul de Șoldănești și alți angajați ai administrației publice locale, cercetați de CNA într-un caz de corupție

Ofițerii CNA și procurorii Procuraturii mun. Bălți anunță despre cercetarea primarului or. Șoldănești în cadrul unui dosar pornit pe fapte de corupere pasivă. Bănuitul, în comun cu alți angajați ai Primăriei, ar fi perceput sistematic remunerații ilicite de la reprezentanții unor agenți economici în scopul favorizării acestora în procesele de achiziții publice organizate de primărie, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Potrivit materialelor acumulate, primarul orașului Șoldănești, contabila-economist și alți membri ai Comisiei de achiziții au fost documentați de CNA în mai multe episoade în care au primit mijloace financiare de la unii beneficiari ai contractelor de achiziții publice, încheiate în cadrul unor proiecte de dezvoltare a localității. În procesul investigațiilor s-a constatat că bănuiții ar fi încasat de la părțile beneficiare câte 10 la sută din valoarea contractelor.

În aceste zile, au avut loc acțiuni de urmărire penală, autorizate de judecătorul de instrucție, la biroul, domiciliul și automobilul primarului or. Șoldănești, dar și la alte persoane vizate în cauza penală. La această etapă, toate persoane sunt cercetate în stare de libertate.

În prezent, cercetările continuă sub conducerea procesuală a procurorilor Procuraturii mun. Bălți.

Amintim că orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.

Gazul s-ar putea scumpi: Anunțul ANRE

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) informează că S.A. „Moldovagaz” a depus cererea de ajustare a prețurilor reglementate pentru furnizarea gazelor naturale în contextul obligației de serviciu public. Solicitarea vine în condițiile unei creșteri considerabile a prețurilor pe piața internațională, transmite știri.md.

În prezent, specialiștii din cadrul Agenției examinează cererea depusă și verifică corectitudinea calculelor prezentate pentru a elabora și înainta Consiliului de Administrație al ANRE proiectul de hotărâri.

„În acest context, anunțăm că membrii Consiliului de Administrare al ANRE se vor întruni miercuri, 27 noiembrie 2024, la ora 10:00, pentru examinarea și aprobarea prețurilor reglementate pentru gazele naturale”, au precizat reprezentanții ANRE.

Potrivit solicitării S.A. „Moldovagaz”, tariful la gaz ar putea crește cu circa patru lei sau cu aproape 40 la sută. Așadar, acesta ar urma să fie 16,36 lei/m3 (fără TVA).

De menționat că, în prezent, tariful la gaz este de 12,15 lei/m3.

Tragedie pe o autostradă din Franța: Un moldovean, găsit mort lângă un camion, fără pantaloni pe el

Un șofer moldovean de TIR a fost găsit mort lângă un camion. Tragedia s-a produs duminică, 24 noiembrie, pe o autostradă din Franța, scrie realitatea.md.

Potrivit presei franceze, corpul neînsuflețit al bărbatului a fost găsit de un alt șofer de camion. Victima de 40 de ani nu avea pantofi în picioare, iar lângă el au fost găsite mai multe sticle goale de whisky.

Sursa citată precizează că Parchetul Montbéliard a deschis pe acest caz o anchetă penală pentru omor din culpă pentru a „a avea toate mijloacele posibile de anchetă” și de a face lumină asupra împrejurărilor acestei morți suspecte.

Victima și-ar fi petrecut seara cu un alt șofer moldovean de 37 de ani, care la sosirea poliției se afla în camion. Presa franceză transmite că ambii munceau pentru aceeași companie de transport.

În cadrul audierilor, șoferul a declarat că nimic nu a auzit sau a observat ceva suspect. De asemenea, el a adăugat că nu are explicații ce i se putea întâmpla colegului său.

Autopsia a arătat că leziunile care erau pe corpul moldoveanului erau din cauza căderii și anume a cea din camion. Polițiștii francezi au stabilit că cei doi șoferi au cumpărat mai multe sticle cu băuturi alcoolice pentru a le bea împreună în cabina celui de-al doilea șofer. Ambele camioane au fost blocate pe o autostradă din Franța din cauza condițiilor meteo grele.

Furie în Grecia după tragedia feroviară. Proteste în Atena și Salonic, grecii s-au bătut cu polițiștii în fața companiei Hellenic Train
Articolul anterior
Putin interzice folosirea cuvintelor străine în instituțiile de stat din Rusia
Articolul următor