Tiraspol: Avocatul Poporului a eliberat o copilă închisă într-o școală

O fată de 14 ani a fost plasată, de pretinsele structuri de la Tiraspol, într-o școală medie de tip închis pentru minori aflați în conflict cu legea. Minora a fost lăsată să locuiască singură într-un apartament închiriat din Tiraspol, mama ei fiind plecată la muncă peste hotare.

Tiraspol: Avocatul Poporului a eliberat o copilă închisă într-o școală

Acțiunile regimului de la Tiraspol de plasare a minorei în instituția specializată de tip închis “А.С. Макаренко”, de pe lângă pretinsul minister de interne din stânga Nistrului, sunt neîntemeiate, mai cu seamă că nu a fost determinat, în raport cu adolescenta de 14 ani, statutul de copil în conflict cu legea. În această școală sunt plasați minori cu vârsta cuprinsă între 11 și 14 ani, pe o durată de nu mai mult de trei ani, care ar avea nevoie de condiții speciale de creștere, pregătire și care necesită o abordare pedagogică specială, transmite Zona de Securitate.

Cazul fetei de 14 ani a fost analizat în detalii de Avocatul Poporului, reprezentanța Varnița, și de Direcția Asistență Socială și Protecție a Familiei a Consiliului raional Sîngerei (DASPF). Au fost elucidate toate circumstanțele în care s-a produs situația de plasare a minorei într-o instituție specializată de tip închis. S-a constatat că, fata a stat în școala de tip închis timp de o lună și jumătate.  Urmare a identificării tuturor circumstanțelor în acest caz, au fost găsite rudele apropiate ale minorei și datele de contact ale mamei fetei.

Într-un final, minora a fost eliberată și transmisă fratelui mai mare și reprezentanței DASPF Sîngerei. S-a reușit datorită discuțiilor pe care le-a purtat șeful reprezentanței Varnița a Oficiului Avocatului Poporului, Veaceslav Ursu, cu reprezentanții pretinselor entității de la Tiraspol. Ursu a declarat pentru Zona de Securitate că dialogul cu entitățile din stânga Nistrului, pe acest caz, a durat câteva zile și a susține că a convins partea transnistreană că fata trebuie eliberată și transmisă fratelui mai mare și reprezentantului de la Asistența Socială din dreapta Nistrului. Veaceaslav Ursu a menționat pentru noi că, atunci când vine vorba despre drepturile omului, dialogul trebuie să fie realizat în afara politicului.

Într-un comentariu pentru Zona de Securitate, directorul executiv PROMO-LEX, Ion Manole, notează că: “În referința incidentului petrecut în localitățile admistrativ-teritoriale din stânga Nistrului, ne manifestăm îngrijorarea, alarmând contextul: ce acțiune comisă de către minoră ar fi impulsionat privarea de libertate? Ce garanții i-au fost disponibilizate pentru a se opune privării de libertate? Reprezentatul legal, dar și convențional au avut putere de a contesta și de a oferi sprijin pentru apărarea minorei? Cum și-au motivat decizia autoritățile emitente ale unei asemenea decizii și dacă o asemenea decizie a fost dotată cu instrumentarul contestării? Care sunt funcțiunile școlii medii de tip închis pentru minorii aflați în conflict și dacă aceasta respectă standardele unei instituții preocupate de detenția persoanei în accepțiunea Demnității și Respectului față de ființa umană.

Circumstanțele incidentului, dar și intervenția Avocatului Poporului sunt sugestive în referința manierii în care sunt respectate Drepturile Omului în regiunea transnistreană a Republicii Moldova, care nestingherit și nesancționat, tind să afecteze și Drepturile Copilului.

Calificăm existența unei școli cu specific de detenție drept o crasă violare a dreptului copilului la o copilărie fericită și ferită de pericol. Mai mult, popularea unei astfel de instituții se pliază unei politici de deformare a personalității, de conformare a acesteia politicilor adoptate de autoritățile separatiste, de instaurare a unei frici generale asupra întregii comunități.”

De asemenea, Manole conchide că: “privarea de libertate se prezintă ca una dintre cele mai severe sancțiuni aplicabile minorului, care urmează a fi evitată și substituită cu măsuri alternative de reeducare și de resocializare. Autoritățile urmează a implementa acest principiu cu sacralitate și devotament special, întrucât interesul copilului și siguranța acestuia trebuie să primeze în toate deciziile adoptate. Necesitatea aplicării unei măsuri restrictive, cu consecințe asupra libertății, poate fi operată doar în contexte de extremă și doar când celelalte măsuri nu pot oferi un răspuns proporțional și cu efecte restabilitorii.”

Precizăm că, Avocatul Copilului va monitoriza în continuare cazul minorei care se află în prezent în Centrul de Plasament dintr-o localitate aflată sub controlul constitutional al autorităților de la Chișinău.

Renumitul balerin ucrainean Rostyslav Yanchyshen, mort pe front la doar 31 de ani

Un dansator de balet de top din Ucraina a murit pe front într-un atac cu mortiere, scrie presa română.

Rostyslav Yanchyshen a renunțat la cariera de balerin pentru a-și apăra țara și a murit pe front cu o lună înainte de a împlini 32 de ani.

A renunțat la scenă pentru a se înrola în lupta împotriva invaziei rusești. Balerinul în vârstă de 31 de ani a murit în timpul unei misiuni, a confimat compania de balet Odesa Opera.

Dansatorul s-a alăturat armatei ucrainene în primele zile ale războiului, renunțând astfel la cariera de balerin de top pe care o avea în spate.

Moartea sa a fost descrisă ca o „pierdere de nedescris” de către Ministerul Culturii din țară.

El s-a oferit voluntar pentru a „apăra Ucraina în mod eroic” la câteva zile după invazia pe scară declanșată de Rusia.

Dansatorul de balet, despre care se înțelege că „a iubit Ucraina mai mult decât orice”, a servit în armata ucraineană ca mitralior, potrivit presei locale.

„Pantofii de balet ai artistului au fost înlocuiți cu cizme de armată, iar muzica spectacolelor sale preferate a fost înlocuită de sunetele focurilor de mortier”, a precizat Opera Odesa.

Harry Sevoyan, șeful Odesa Opera, l-a descris pe dansatorul Yanchyshen ca fiind „un om strălucitor, talentat, decent și inteligent’.

„A fost unul dintre primii care au mers să-și apere patria, nu printr-o somație, nu printr-un ordin, ci prin propria decizie”, spune Harry Sevoyan.

Unul dintre rolurile marcante ale dansatorului de balet a fost cel al unui soldat care moare.

„Așa cum destinul a vrut, acest rol s-a dovedit a fi profetic pentru artist”, a spus șeful Odesa Opera.

„Încă de la începutul invaziei la scară largă, el a vrut să își apere țara de invadator, dar dansatorul nu a fost acceptat în Forțele Armate ale Ucrainei, așa că s-a oferit voluntar și s-a alăturat apărării teritoriale”, transmite ministerul Culturii din Ucraina.

„Pe front, el a servit ca mitralior. Rostyslav a murit în urma unui atac cu mortiere, cu o lună înainte de a împlini 32 de ani. Este o pierdere de nedescris”, se mai arată în mesajul instituției.

„O veste teribilă. Războiul l-a ucis pe Rostyslav Yanchyshen, un solist al baletului Odesa Opera. Un zâmbet etern, o privire luminoasă – așa își vor aminti colegii tăi…”, a spus directorul teatrului, Evhen Lavrenchuk, conform Daily Mail. 

Un tânăr și-a pierdut viața ca un erou, după ce s-a aventurat în valuri pentru a salva doi copii

A murit ca un erou, încercând să salveze doi copii. Vito Bugliarello, în vârstă de 35 de ani, s-a înecat pentru a salva doi băieți, la Siracuza, Italia. Acesta a intrat în apă fără să stea pe gânduri, chiar dacă nu ştia să înoate. Prietenii şi familia îşi revin cu greu după pierderea teribilă.

mamaplus

Când a văzut doi copii în apă făcând semne pentru ajutor, nu s-a gândit nicio secundă. Chiar dacă Vito Bugliarello, tânărul de 35 de ani care s-a înecat la Siracuza, nu știa să înoate. A legat două cearșafuri, le-a aruncat în apă, apoi le-a folosit pe post de frânghie. Planul său nu a mers, însă, prea bine. Prietenul care era alături de el l-a văzut dispărând în valuri. Ajutorul a sosit la scurt timp după aceea, însă trupul neînsufleţit a fost găsit după 24 de ore de scafandri, printre stânci, scrie observatornews.ro.

Marea în acea după-amiază era foarte agitată. Cei doi băieți, ambii minori, au profitat de ziua frumoasă de primăvară pentru a face baie. Ajunși în apă, cei doi au avut dificultăți să se întoarcă la țărm. Unul dintre cei doi băieți a reușit să apuce un capăt de cearșaf, să se întoarcă la mal și să-și tragă partenerul cu el. Vito, în schimb, i-a dat drumul și curenţii l-au dus imediat în larg. 
 

Tânărul era originar din Floridia, frecventase Institutul Tehnic Fermi din Siracuza și iubea foarte tare călătoriile. Mulți prieteni și cunoscuți îl omagiază pe rețelele de socializare numindu-l erou și apreciindu-i curajul și altruismul. ”Vom fi mereu aproape de familia Bugliarello!”. Procuratura din Siracuza a deschis o anchetă cu privire la moartea acestuia.

Pierpaolo, un prieten al lui Vito, a vorbit pentru Corriere della Sera: ”Pentru a înțelege ce fel de băiat era, este suficient să spun că, deși era conștient că nu este un înotător bun, într-adevăr aș spune că nu știa să înoate, a alergat ca să-i ajute pe cei doi băieți”.

Tânărul avea o pasiune uriaşă: marea. Chiar dacă nu învățase niciodată să înoate. Mergea acolo în fiecare zi, făcea o plimbare. ”Sâmbătă dimineața mi-a scris: Azi pe bicicletă? Era un sportiv, îi plăcea ciclismul montan și ieșeam des împreună, dar a trebuit să-i răspund că nu pot merge, pentru că trebuia să muncesc… Vito alesese atunci să meargă la o plimbare pe stâncă. El a fost în locul nepotrivit la momentul nepotrivit. Din păcate, asta e viața”, a adăugat prietenul său cu vocea frântă. 

România va construi trei poduri noi peste Prut. Ce localităţi vor lega

România va construi trei poduri rutiere noi peste râul Prut. Acestea vor lega localităţile Stanca (RO) – Costești (MD), Bumbata (RO) – Leova (MD) şi Falciu (RO) – Leca (MD).

România va construi trei poduri noi peste Prut. Ce localităţi vor lega

Potrivit datelor transmise, marți, de secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Ionel Irinel Scrioșteanu, pentru construcția acestor obiective au fost depuse deja trei oferte, transmite adevarul.ro.

,,Pentru proiectarea a trei poduri rutiere noi peste Prut, conform planului comun de acțiuni care vizează creșterea capacității de transport între România și Republica Moldova, până la termenul limită de depunere, au fost depuse trei oferte de către SC Total Business Land SRL.”, a transmis oficialul din Transporturi pe pagina sa de Facebook.

Este vorba de depunerea ofertelor pentru proiectarea următoarelor poduri rutiere peste Prut, pentru care ofertantul are la dispoziție câte 6 luni pentru fiecare contract și o valoare cumulată estimată la 1.512.606 lei, fără TVA:

– Stanca (RO) – Costești (MD);

– Pod nou Bumbata (RO) – Leova (MD);

– Pod nou Falciu (RO) – Leca (MD).

În cadrul acestor obiective de investiții, se vor implementa cel puțin următorii indicatori tehnico-economici: pod rutier nou; drum de legătură la infrastructura existentă; punct control frontieră.

Secretarul de stat reaminteşte că a fost deja reabilitat primul pod peste Prut după Revoluție, Galați (RO) – Giurgiulești (MD) și au fost demarate procedurile și pentru:

– Albița (RO) – Leușeni (MD): lucrările presupun demolarea podului vechi și reconstrucție pod nou pe patru benzi

– Sculeni (RO) – Sculeni (MD)

– Oancea (RO) – Cahul (MD)

Totodată, va fi construit un pod nou la nivel de autostradă: Ungheni (RO) – Ungheni (MD)

În mai 2022, secretarul de stat anunța că podul rutier de frontieră, peste râul Prut, între localităţile Giurgiuleşti (Republica Moldova) şi Galaţi (România) a fost reabilitat. Conform acestuia, în reconstrucţia lui au fost investite circa 8 milioane de lei (RON), asiguraţi în totalitate de Guvernul României. Acesta era primul pod dintre România şi Moldova reabilitat după 1989.

Totodată, în decembrie 2022, a fost aprobată finanțarea pentru construcția Podului rutier de peste Prut de la Ungheni, proiect depus de România în cadrul programului Mecanismul pentru Interconectarea Europei (Connecting Europe Facility #CEF).

Fost angajat Meta: „Am fost plătit cu 190.000 de dolari pe an pentru a nu face nimic”
Articolul anterior
Egiptul se confruntă cu o criză economică majoră, o situație atât de gravă încât oamenii se chinuie să-și hrănească familiile și să consume gheare de găină
Articolul următor