Tot mai mulți proprietari care dau în chirie locuințe preferă să legalizeze afacerea

Serviciul Fiscal de Stat reamintește persoanelor fizice care nu desfășoară activitate de întreprinzător și care transmit în posesie și/sau în folosință proprietate imobiliară altor persoane fizice, inclusiv prin utilizarea platformelor Booking, Airbnb și altele, despre necesitatea onorării obligațiunilor fiscale aferent veniturilor obținute, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Încasările la impozitul pe venit de la persoanele fizice care transmit în locațiune bunuri imobile au crescut cu 29,7% în primele 11 luni ale anului 2024 și constituie 67,4 milioane lei, comparativ cu perioada similară a anului 2023.

Urmare a acțiunilor de conformare voluntară și informare, în perioada lunilor ianuarie-noiembrie 2024 au fost identificate 2 138 persoane fizice ce dau în locațiune bunuri imobile.

De asemenea, au fost efectuate controale la 272 persoane fizice care dau în locațiune bunuri imobile, fiind calculate suplimentar la buget: plăți de bază în sumă de 522,3 mii lei, majorare de întârziere în sumă de 59,1 mii lei și aplicată amendă în mărime de 26,5 mii lei.

În rezultatul acțiunilor întreprinse în primele 11 luni ale anului 2024, au fost înregistrate 24 049 contracte de dare în locațiune a bunurilor imobile, sau cu 4,5%  mai multe decât în perioada similară a anului 2023.

Precizăm că, în conformitate cu art. 901, alin. (34) din Codul fiscal, persoanele fizice care nu desfășoară activitate de întreprinzător şi transmit în posesie şi/sau în folosință proprietate imobiliară, achită impozit pe venit în mărime de 7% din valoarea lunară a contractului.

Contractul de locațiune trebuie să fie înregistrat la Serviciul Fiscal de Stat în termen de 7 zile de la data încheierii acestuia. Impozitul se achită lunar, cel târziu la data de 25 a lunii în curs.

Ghidul privind înregistrarea contractului de transmitere în posesie şi/sau în folosinţă a proprietății imobiliare poate fi consultat aici.

Prințul Harry și Meghan Markle primesc victimele incendiilor din California, în casa lor din Montecito. Ducii de Sussex ar putea fi și ei evacuați din cauza flăcărilor

Prințul Harry și Meghan Markle locuiesc, de aproximativ cinci ani, în Montecito, de când au decis să se retragă din Familia Regală a Marii Britanii. La scurt timp după ce statul California a fost cuprins de flăcări, ducii de Sussex au decis să primească victimele, în propria locuință, deși ar putea fi și ei evacuați, scrie protv.ro.

Din cauza incendiilor din California, care continuă să izbucnească necontrolat, Meghan și Harry ar putea fi nevoiți să plece din casa din Montecito, împreună cu cei doi copii ai lor. Zona în care ducii de Sussex locuiesc este considerată zonă cu „risc ridicat de incendiu”, fiind în vigoare avertismente de întrerupere a curentului electric.

Meghan și Harry primesc, în casa lor, victimele incendiilor din California
Meghan Markle și prințul Harry au anunțat că vin în sprijinul persoanelor afectate de incendiile din California și au decis să găzduiască, o perioadă, persoanele care au nevoie de adăpost.

Două cărți despre tradițiile și meșteșugurile populare vor fi lansate la Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală

Vineri, 17 ianuarie, ora 13:00, Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală vă invită în Sala Nunții, unde vor fi lansate două noutăți editoriale, semnate de angajații instituției. Prima se intitulează „Muzeul și meșterii populari: salvgardarea tradiției meșteșugărești”, autori – Petru Vicol, director general MNEIN, și Elena Cojocari, directoare adjunctă MNEIN.

Lucrarea se deschide cu o retrospectivă analitică a rezultatelor colaborării dintre muzeu și meșterii populari, de la fondare până în prezent. Urmează prezentarea biografiilor și creațiilor a 65 de membri ai Uniunii Meșterilor Populari din Moldova, participanți activi la târgurile organizate de MNEIN. Ediția e bogat ilustrată cu imagini ale lucrărilor de artă populară și artizanat, cu instantanee de la evenimente culturale. Volumul are menirea de a promova creatorii care continuă, în prezent, o parte din meșteșugurile tradiționale.

O altă lucrare e semnată de Andrei Prohin, secretar științific la aceeași instituție: „Calendarul tradițiilor populare pentru copii”. Lucrarea include informații succinte despre sărbătorile calendaristice și alte tradiții populare, publicate anterior în paginile revistei pentru copii „Alunelul”. Textele sunt însoțite de ilustrații hazlii, realizate de graficianul Alex Dimitrov.Ambele volume au apărut la Editura Lexon-Prim, partenerul lansării, cu susținerea financiară a Ministerului Culturii. Vor lua cuvântul: Marcel Lutic, (etnograf, președintele Asociației Meșterilor Populari din Moldova, mun. Iași), Varvara Buzilă (dr., conf. univ., șefa secției Etnografie, MNEIN), Eduard Potînga, (director al Editurii „LEXON-PRIM” SRL), autorii ambelor cărți și alți doritori.Vă așteptăm cu drag!mun. Chișinău, str. M. Kogălniceanu 82

Rețea de trafic de persoane, destructurată de oamenii legii: Trei persoane au fost arestate

Ofițerii Centrului pentru combaterea traficului de persoane a INI, sub conducerea Procuraturii Generale au destructurat o rețea de trafic de persoane. Trei persoane au fost arestate, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Polițiștii au stabilit că, începând cu anul 2021 și până în prezent, membrii grupului criminal organizat au recrutat cetățeni din Republica Moldova, care dețin permis de conducere, în scopul exploatării acestora în calitate de transportatori ai refugiaților din țări, precum Siria, Afganistan, Irak, Bangladesh și India.

La fiecare cursă, șoferii transportau aproximativ 30 – 45 de migranți, fiecare achitând organizatorilor între 5000 și 7000 de euro.

Bărbații riscă închisoare de la 10 la 20 ani.

Cetățenii vor fi informați prin SMS despre mărimea compensațiilor și începutul plăților
Articolul anterior
Alimente fără nutrienți. Le consumi fără rost și îți fac rău
Articolul următor