În fiecare an, pe 6 mai, credincioșii creștin-ortodocși de rit vechi îl prăznuiesc pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință. Legenda spune că Sfântul Gheorghe s-a născut în Capadocia, din părinți creștini. A urmat cariera militară și a ajuns comandant în armata împăratului Diocletian.
În anul 303, împăratul a dat un decret prin care toți creștinii erau obligați să se lepede de credința în Hristos și să se închine zeilor, însă Sfântul Gheorghe s-a împotrivit acestui ordin.
Iconografia păstrează imaginea Sfântului Gheorghe călare pe un cal, străpungând cu sulița un balaur. Este vorba despre o legendă pioasă, în care Sfântul Gheorghe salvează cetatea Silena, din provincia Libiei, terorizată de un balaur. Această imagine a sfântului a rămas în amintirea oamenilor ca model de curaj în lupta cu ,,răul”.
În 1222, regele Angliei, Richard Inima de Leu, l-a ales pe Sfântul Gheorghe patronul spiritual al Casei Regale și al întregii țări. Regele Edward al III-lea a înființat „Ordinul St. George”, iar Crucea Sfântului Gheorghe a devenit, mai târziu, steagul Angliei, „Union Jack”.
Marele Mucenic Gheorghe este considerat și ocrotitorul Georgiei, Armeniei, Maltei, Lituaniei, Serbiei.
În tradiția populară Sfântul Gheorghe este considerat a fi un zeu al vegetației, protector al naturii înverzite, al vitelor și al oilor. În spiritualitatea populară, între Sfântul Gheorghe și Sfântul Dumitru există o înțelegere cosmică. Se spune că atunci când broaștele cântă pentru prima oară, Sf. Gheorghe ia cheile de la Sf. Dumitru pentru a deschide drumul naturii spre viață.
În dimineașa zilei de Sf. Gheorghe, capul familiei, întotdeauna un bărbat, așeza la stâlpii porților și ai caselor, la ferestrele și ușile caselor și grajdurilor, în grădini și pe mormintele din cimitire ramuri verzi.
În ajunul zilei de Sf. Cheorghe, fetele de măritat credeau că își pot vedea ursitul dacă priveau, în această noapte, într-o cofa plină cu apă. Exista și obiceiul ca în dimineața zilei, fetele să pună în mijlocul drumului brazde verzi, împodobite cu coronițe, pentru a observa care fecior va călca peste ele. Dacă flăcăii ce le erau dragi nu călcau pe coronițe, fetele credeau că în acel an se vor căsători.
Femeile căsătorite mergeau în pădure și culegeau plante doar de ele știute, mulgătoare, untul vacii, pe care le adăugau în hrana animalelor, în credința că vacile vor da mult lapte și de bună calitate.
Nimeni nu avea voie să doarma în această zi deoarece se credea că acel care încălca interdicția, avea să fie somnoros întregul an.
Dintre toate obiceiurile enumerate, în comunitățile sătești contemporane se mai păstreaza doar obiceiul împodobirii stâlpilor de la poartă cu ramuri verzi.
