Tragedie în lanț! Şase tineri, cu toţii rude, au murit înecaţi după ce două surori şi-au riscat viaţa pentru un selfie la o cascadă din India

Șase membri ai aceleiași familii și-au găsit sfârșitul, înecați, în încercarea tragică și fără speranță de a salva două surori de 14, respectiv 22 de ani. Turiștii vizitau o cascadă superbă din India, când dorința fetelor de a face o poză spectaculoasă a declanșat lanțul evenimentelor dramatice.

Moartea i-a pândit pe nesimțite pe cei șase turiști veniți să admire frumusețile naturii, chiar din apele cascadei Ramdaha pe care voiau să o fotografieze. Potrivit Mirror, incidentul tragic s-a petrecut duminica trecută, în statul Chhattisgarh din India. Primele care au văzut cu ochii pericolul au fost două surori, Shraddha și Shweta Singh, în vârstă de 14, respectiv 22 de ani. Fetele au vrut să păstreze amintirea excursiei printr-un selfie demn de postat pe reţelele de socializare. Dar cea mică a alunecat şi a declanşat lanţul unor evenimente dramatice, care au îndoliat întreaga familie.

Filmul unei tragedii în lanţ. Doar o tânără a scăpat cu viaţă

Rudele s-au îmbulzit, într-un suflet, să le dea o mână de ajutor celor două surori. Fratele lor, Himanshu Singh, de 18 ani, verişorul Rishabh Singh, de 24 de ani, şi soţia lui, Sulekha Singh, de 22, au sărit imediat în apă, ţinându-se de mână. Alţi doi fraţi, Abhay Singh, de 22 de ani, şi Ratnesh Singh, de 26, le-au venit apoi în ajutor. Martorii spun că în doar câteva clipe, cu toţii au început să aibă dificultăţi în a rămâne la suprafaţa apei. Sub privirile îngrozite ale celor din jur, aproape toţi s-au înecat. Doar Sulekha a fost scoasă din apă în viaţă, dar potrivit The Sun, şi aceasta este în stare critică, la spital.

Poliţiştii atrag atenţia cu privire la semnele şi avertismentele plasate în apropierea obiectivului turistic, precizând faptul că accesul în apă nu este permis, întrucât pericolele sunt uriaşe. Cu doar şase luni în urmă, trei bărbaţi s-au înecat în acelaşi loc.

3,5 milioane de euro vor fi investite la Universitatea de Stat din Moldova

3,5 milioane de euro vor fi investite la Universitatea de Stat din Moldova pentru modernizarea procesului didactic şi îmbunătăţirea abilităţilor practice ale studenţilor. Astăzi au fost lansate cele şase subproiecte, finanţate cu aceşti bani, care fac parte din Proiectul „Învățământul Superior din Moldova”, implementat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării din Republica Moldova și finanțat de Banca Mondială, scrie tvrmoldova.md.

ANGELA LIS, manager proiect: Deci, titlul acestui subproiect este: Crearea unui Cluster educaţional-ştiinţific pentru suportul biotehnologiilor moderne în economia naţională. Bugetul pentru acest proiect este 249 mii de euro şi vizează domeniul ingineriei şi activităţi inginereşti.

VITALIE SOCHIRCĂ, manager proiect: Modernizarea procesului didactic în domeniul ştiinţelor biologice, fizice şi ale mediului în contextul rigorilor pieţei muncii. De ce? Deoarece conexiunea cu piaţa muncii este încă insuficientă. Din resursele financiare alocate acestor proiecte se vor cumpăra echipamente de laborator, echipamente tehnice, mobilier şi servicii.

IGOR ŞAROV, rector, Universitatea de Stat din Moldova: Ritmul cu care se implementează activităţile din runda a doua ne permite să afirmăm cu certitudine că cele 6 sub proiecte vor fi implementate în termeni stabiliţi, până la data de 15 septembrie, anul 2025. Unele dintre aceste proiecte vor fi finalizate înainte de termen.

DAN PERCIUN, ministrul Educaţiei şi Cercetării din Moldova: Alături de colegii de la Banca Mondială noi mizăm pe faptul că o să reuşim să extindem proiectul existent cu încă 30 de milioane de euro, bani care ar trebui să fie disponibili în anul 2025, o parte care la fel vor merge în instituţiile de învăţământ superior şi inclusiv spre USM. Învăţământul superior din RM merită investiţiile acestea şi este nevoie de suport adiţional.

ION GONŢA, reprezentant, Oficiul Băncii Mondiale în Republica Moldova: Banca Mondială va continua să sprijine sectorul învăţământului superior din Moldova şi este important ca prin acest tip de investiţii şi intervenţii să contribuim la creşterea calităţii capitalului uman în ţară, dar şi creşterea economică.

Universitatea de Stat din Moldova este una din cele cinci instituții care au primit granturi în cadrul proiectului „Învățământul Superior din Moldova”. Valoarea totală a investițiilor va depăşi 10 milioane de euro.

O bombă a fost depistată în localitatea Tomai, raionul Leova

Geniștii din Batalionul de Geniu „Codru” au neutralizat o bombă de aruncător, calibru 81 mm, depistată în localitatea Tomai, raionul Leova, scrie tvrmoldova.md.

Potrivit Ministerului Apărării, în urma cercetărilor, echipa de deminare a constatat că obiectul exploziv era din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, acesta fiind descoperit de localnici în timpul lucrărilor agricole.

Bomba a fost distrusă în condiții de maximă siguranță, potrivit informațiilor oferite de Batalionul de Geniu „Codru”.

Certificatul de naștere pe suport de hârtie își va pierde statutul

Certificatul medical constatator al nașterii urmează să fie eliminat în varianta pe suport de hârtie. Potrivit unui proiect de lege, prezentat pentru consultări publice, certificatul medical constatator al nașterii se va întocmi doar în format electronic, cu posibilitatea imprimării acestuia pe suport de hârtie, fără semne de protecție, în caz de necesitate sau la solicitare, scrie bizlaw.md.

Actul de naștere pe suport de hârtie își va pierde statutul de document primar.

Cu toate acestea, modelul nou de prestare a serviciului de înregistrare a nașterii, oferă opțional posibilitatea imprimării pe suport de hârtie a înregistrărilor electronice a nașterii la nivel central, cu titlu de arhivare pentru recuperare în cazul unei eventuale distrugeri, unde mai multe înregistrări vor fi imprimate pe hârtie A4, în formă tabelară, citibilă de mașini (machine-readable), cu sau fără participarea factorului uman.

De asemenea, se propune excluderea necesității prezentării documentelor necesare pentru înregistrarea nașterii, care pot fi identificate/verificate în sistemele informaționale de domeniu (documente de stare civilă eliberate în baza actelor de stare civilă înregistrate și aflate la păstrare în Departamentul stare civilă, acte de identitate din sistemul de documentare a cetățenilor Republicii Moldova).

Unul din elementele de bază ale re-ingineriei acestui serviciu îl constituie excluderea aplicării principiului teritorialității la prestarea serviciului de înregistrare a nașterii. Astfel, înregistrarea naşterii se va face de autoritatea abilitată să înregistreze faptul de stare civilă, indiferent de locul unde s-a produs naşterea sau îşi au domiciliul părinţii copilului.

Înregistrarea electronică a faptului nașterii va avea loc în baza Declarației de naștere, care va putea fi depusă fizic sau online, în temeiul: certificatului electronic medical constatator al nașterii, înregistrat de unitatea medico-sanitară publică sau privată în care a avut loc naşterea; certificatului medical constatator al nașterii pe suport de hârtie emis de autoritățile competente din alte state; procesului-verbal şi certificatul electronic medical constatator al nașterii prin care se constată sexul şi vârsta copilului – în cazul înregistrării naşterii unui copil găsit sau hotărârii instanței de judecată cu privire la constatarea faptului nașterii de către o anumită femeie.

În același timp, se propune reducerea termenului de declarare a nașterii copilului de la trei luni la o lună din ziua nașterii copilului.

Edilul Capitalei Ion Ceban, în fotografii frumoase alături de soție și copii, îmbrăcați la patru ace cu prilejul începerii noului an de studii
Articolul anterior
Cuplu îmbogăţit peste noapte, după ce a găsit sub podeaua din bucătărie un adevărat tezaur. Au crezut că este un cablu electric
Articolul următor