Trei zile de doliu în Uman. Bilanţul atacurilor din Ucraina a crescut la 16 morţi, printre aceștia se numără și copii

Vineri, 28 aprilie, Rusia a lansat în timp ce oamenii dormeau, zeci de rachete şi drone asupra unor oraşe din Ucraina, ucigând cel puţin 16 persoane în primul atac aerian de amploare din ultimele aproape două luni, relatează News.ro.

Atacurile, care au început în primele ore ale zilei de vineri, intervin în timp ce Kievul se pregăteşte să lanseze o contraofensivă pentru a încerca să recucerească teritoriile ocupate de Rusia.

În oraşul Uman din centrul ţării, pompierii s-au luptat cu un incendiu violent care a izbucnit într-un bloc de locuinţe înalt lovit de o rachetă la un etaj superior, ceea ce a provocat prăbuşirea parţială a clădirii.

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski a postat pe pagina sa de Twitter imagini aeriene care arată ce a mai rămas din clădire în timp ce zeci de salvatori se văd acţionând la locul tragediei.

După ce alte două cadavre au fost scoase dintre dărâmături, bilanţul celor ucişi în acest oraş a ajuns la 14.

Alte două decese au fost raportate în oraşul Dnipro.

Printre cele 16 victime se numără şi copii.

În Dnipro, o femeie în vârstă de 31 de ani şi copilul ei în vârstă de 2 ani au murit, potrivit Parchetului regional din Dnipropetrovsk. La Uman, doi copii de 10 ani se numără printre morţi, a declarat Ihor Tabureţ, şeful regiunii Cerkasî.

De asemenea, rachete şi drone au fost doborâte deasupra capitalei Kiev, în ceea ce autorităţile au numit primul atac cu rachete asupra capitalei ucrainene în ultimele 51 de zile. Fragmente dintr-o rachetă interceptată deasupra regiunii Kiev au lovit o clădire rezidenţială cu mai multe etaje şi au rănit două persoane, inclusiv o fată de 13 ani, a declarat şeful poliţiei din regiunea Kiev, Andrii Nebîtov.

AVIOANE STRATEGICE TU-95 AU ATACAT UCRAINA DIN ZONA MĂRII CASPICE

Majoritatea rachetelor lansate spre Ucraina în primele ore ale dimineţii de vineri au fost interceptate, au declarat forţele aeriene ale ţării într-o postare pe Telegram.

Au fost interceptate 21 din cele 23 de rachete de croazieră şi au fost distrus două drone, au precizat forţele aeriene ucrainene.

„La 28 aprilie, în jurul orei 4 dimineaţa, ocupanţii ruşi au atacat Ucraina cu avioane strategice Tu-95 din zona Mării Caspice”, a detaliat armata. „Unităţile de rachete antiaeriene ale Forţelor Aeriene ale Ucrainei, în cooperare cu apărarea aeriană a altor unităţi ale Forţelor de Apărare, au distrus 21 din 23 de rachete de croazieră Kh-101/Kh-555, precum şi două drone operaţionale şi tactice (vehicule aeriene fără pilot)” se arată în postarea forţelor armate ucrainene. 

KULEBA: ACESTA ESTE ”RĂSPUNSUL RUSIEI LA TOATE INIŢIATIVELE DE PACE

Atacurile cu rachete ale Rusiei asupra oraşelor ucrainene din cursul nopţii reprezintă ”răspunsul Moscovei la toate iniţiativele de pace”, a declarat ministrul ucrainean de externe, Dmitro Kuleba, care a reînnoit cu această ocazie apelul Kievului de a-i fi furnizate avioane occidentale F-16.

„Atacurile cu rachete care ucid ucraineni nevinovaţi în somn, inclusiv un copil de 2 ani, este răspunsul Rusiei la toate iniţiativele de pace. Calea spre pace este să dăm afară Rusia din Ucraina. Calea spre pace este să înarmăm Ucraina cu F-16 şi să protejăm copiii de teroarea rusă”, a declarat Dmitro Kuleba pe Twitter.

Alina Stoianov a devenit mămică. Emilian Crețu a publicat primele imagini de la maternitate

Actrița Alina Stoianov a devenit astăzi mămică. Ea a adus pe lume o fetiță sănătoasă, iar Emilian Crețu a publicat primele poze de la maternitate.

Emilian a mers la maternitate împreună cu sora sa Nina.

Actorul a dezvăluit ieri că fetița va purta numele Mora.

Sănătate multă și felicitări tuturor cu ocazia acestui fericit eveniment!

Accident grav de autobuz în Italia: Cel puțin 18 morți și mai multe persoane rănite

Un accident teribil a avut loc, marți seară, în Italia. Un autobuz de pasageri a căzut de pe podul care leagă Veneția de Mestre.

S-a întâmplat în jurul orei 19:40, ora Italiei.

Autobuzul în care se aflau mai multe persoane ar fi plonjat de pe o porțiune înălțată de pe Via dell’Elettricità, sfârșind pe linia de cale ferată care trece pe lângă drum, conform rainews.it. 

După ce s-a izbit de pasarelă, autobuzul a luat foc. 

Accidentul s-a produs într-o zonă supraînălțată de pe via dell’Elettricità, autobuzul căzând de la o înălțime de 15 metri și ajungând pe calea ferată.

Trenurile dintre Mestre și Veneția au fost suspendate, în timp ce serviciile de urgență și Poliția au intervenit la fața locului pentru a gestiona consecințele acestui eveniment tragic.

Numeroase ambulanțe și vehicule ale pompierilor s-au deplasat la fața locului. 

Dinamica accidentului nu este deocamdată clară și nici nu se știe dacă a fost vorba de un autobuz turistic sau de un autocar. Nu este încă clar cum s-a produs accidentul și nici dacă a vehiculul implicat este un autocar turistic sau un autobuz. 

Conform ansa.it, cel puțin 40 de persoane sunt rănite.

Bilanțul provizoriu al accidentului în care a fost implicat autobuzul este de cel puțin 18 morți, 15 dintre aceștia fiind deja transferați la morgile spitalelor locale.

Un oraș din Japonia interzice mersul pe scările rulante. Care este motivul

Într-un oraș din Japonia a fost introdusă o ordonanță pentru a-i împiedica pe oameni să meargă pe scările rulante.

Ordinul a intrat în vigoare în Nagoya la 1 octombrie și interzice oamenilor să meargă pe scările rulante, în încercarea de a preveni accidente precum căzăturile, scrie Independent.

Deși în orașul de pe coasta Pacificului se obișnuiește ca oamenii să se oprească pe partea stângă a scărilor rulante și să păstreze partea dreaptă liberă pentru cei care se grăbesc, au existat cazuri în care mai multe persoane și-au pierdut echilibrul și i-au dezechilibrat și pe alții.

Chiar dacă s-au făcut încercări de promovare a practicii de a sta nemișcat pe scările rulante după persoanele în vârstă și-au exprimat îngrijorarea cu privire la posibile accidente sau căzături, acestea nu au dat niciun rezultat.

Peste 805 accidente care au avut loc pe scările rulante au fost catalogate ca fiind cauzate de „utilizarea necorespunzătoare a acestora” în 2018 și 2019, potrivit celor mai recente date ale Asociației japoneze a ascensoarelor, a relatat Japan Times.

În urma introducerii noii ordonanțe, primăria a difuzat, de asemenea, spoturi publicitare și afișe în principalele gări, în încercarea de a sensibiliza populația.

Nagoya nu este primul oraș care introduce o astfel de ordonanță. Și în orașul Saitama a fost aplicată o regulă similară în urmă cu doi ani, în octombrie 2021.

sursa

Fostul jurnalist BBC Oleksandr Bondarenko a murit pe frontul din Ucraina
Articolul anterior
Un bărbat din Telenești, condamnat la 7 ani închisoare. A exploatat prin muncă trei persoane, în regiunea Moscovei
Articolul următor