Trenuri oprite, haos pe aeroporturi și şcoli închise în Franța din cauza grevei naționale împotriva unei reforme a sistemului de pensii

Trenuri oprite şi şcoli închise, Franţa se pregăteşte joi pentru o zi de grevă naţională împotriva unei reforme a sistemului de pensii lansată de preşedintele Emmanuel Macron, informează AFP.

Principala prevedere a reformei vizează majorarea vârstei de pensionare, de la 62 de ani în prezent, până la 64 de ani, şi se loveşte de opoziţia tuturor sindicatelor şi de o largă dezaprobare în rândul opiniei publice.

Pe plan politic, situaţia Guvernului este una dificilă pentru că nu dispune decât de o mică majoritate în Parlament. Stânga şi extrema dreaptă se opun reformei doar opoziţia de dreapta oferind posibilitatea unui compromis.

Benjamin Marol, 45 de ani, va ieşi să protesteze la Paris. „Atunci când ţi se spune că vei munci doi ani în plus în condiţii salariale şi de muncă dificile este o dublă lovitură”, spune acest profesor de istorie şi geografie care consideră că a venit momentul să spună stop.

Peste 10.000 de poliţişti şi jandarmi, dintre care 3.500 la Paris, vor fi mobilizaţi pentru a securiza manifestaţiile, potrivit Ministerului de Interne care se aşteaptă la Paris la un număr mic de manifestanţi care ar putea fi violenţi.

La rândul său, Guvernul de la Paris a făcut un apel pentru ca greva să nu paralizeze ţara. „Va fi o zi de joi foarte dificilă cu puternice perturbări în transporturi”, a estimat ministrul francez al Transporturilor, Clément Beaune, care a făcut un apel pentru amânarea călătoriilor sau lucrul în regim de telemuncă.

Autoritatea aeronautică civilă a cerut companiilor aeriene să anuleze o cincime din zborurile programate pe aeroportul Paris-Orly, din cauza grevei controlorilor de trafic aerian. Pe partea de transport feroviar, compania naţională SNCF se aşteaptă la o circulaţie perturbată cu o treime din cursele de tren de mare viteză, şi chiar o cincime pe anumite linii, şi doar unul din zece trenuri regionale care vor circula.

Metroul din Paris, circulație în regim de avarie

Metroul din Paris va circula în regim de avarie, cu trei magistrale închise, zece care vor fi deschise numai la orele de vârf şi un risc de aglomerare pentru restul de trei magistrale, potrivit regiei de transport RATP.

În educaţie, 70% dintre învăţătorii din ciclul primar vor fi în grevă şi numeroase şcoli vor fi închise, cel puţin o treime în Paris, potrivit principalului sindicat al cadrelor didactice.

Chiar dacă recunoaşte că este imposibil de prevăzut care va fi gradul de mobilizare în sectorul privat, preşedintele sindicatului CGT, Philippe Martinez, a estimat că în anumite mari companii procentul de participare la grevă să se apropie de 60% chiar 70%.

Reforma sistemului de pensii face parte din promisiunile de campanie ale preşedintelui Macron, reales anul trecut pentru cel de-al doilea mandat. Premierul Elisabeth Borne este în prima linie pentru a-l susţine pe Macron în faţa sindicatelor care scot în evidenţă cazul persoanelor care au început să lucreze când erau foarte tineri sau celor care exercită meserii solicitante din punct de vedere fizic.

Precedentul proiect de reformare a sistemului de pensii, datând din 2019, a trebuit să fie îngheţat după ample mişcări sociale ca urmare a pandemiei de Covid-19.

Madonna, desfigurată de operațiile estetice. Cum a aratat diva de-a lungul anilor

Madonna, în vârstă de 64 de ani, nu mai are nevoie de prezentare. Este una dintre cele mai apreciate artiste, iar melodiile sale au ajuns de nenumărate ori în topurile muzicale. Din păcate, vedeta a căzut pradă dependenței de operațiile estetice și a ajuns să fie de nerecunocut. Cea mai recentă apariție a artistei i-a îngrozit pe fani!

Madonna a șocat publicul la decernarea Premiilor Grammy

Madonna a prezentat cea de-a 65-a ediție a Premiilor Grammy și a reușit să surprindă publicul. Nu datorită unei ținute excentrice, așa cum deja ne-am obișnuit, ci pentru că pur și simplu a fost nerecunoscut. Artista a trecut de n ori pragul medicului estetician, iar rezultatele lasă de dorit. Și-a injectat mult prea mult acid hialuronic pentru a ține departe semnele trecerii timpului, iar chipul său pare ca de ceară, lipsit de expresii faciale.

Cum a arătat Madonna de-a lungul anilor:

Adele, cu ochii în lacrimi la Premiile Grammy. A fost luată prin surprindere de organizatori cu un moment dedicat ei care a devenit viral

Adele și-a împlinit un vis mai vechi, iar aici nu ne referim la câștigarea a două premii Grammy în aceeași seară. Cântăreața britanică a fost luată prin surprindere de organizatori cu un moment dedicat ei care a devenit viral, scrie perfecte.ro.

Adele declara într-un interviu că nu l-a întâlnit niciodată în persoană pe Dwayne ”The Rock” Johnson, dar că își dorește cu disperare asta. „Cred că aș plânge mult”, spunea artista în decembrie 2021.

La gala Pfremiilor Grammy 2023 de luni dimineață, gazda evenimentului, Trevor Noah, i-a mărturisit că și actorul este un mare admirator al ei și al muzicii sale. 

După câteva zeci de secunde de suspans, comendiantul a dezvăluit că pe lista invitaților se află cineva pe nume The Rock. Dwayne Johnson și-a făcut apariția din mulțime și a luat-o în brațe pe Adele, emoționată la culme de surpriza organizatorilor.

La un moment dat, The Rock o sărută pe gură pe Adele, iar sala este în delir. Cântăreața era împreună cu iubitul ei, Rich Paul, și cu Lizzo, care au fost la fel de surprinși.

Surpriza a continuat, fiindcă The Rock a prezentat nominalizările pentru cea mai bună interpretare pop solo, dar și câștigătorul, care a fost chiar Adele.

Cei doi au petrecut multe ore împreună după Premiile Grammy 2023 și s-au fotografiat în toate ipostazele.

Haine, încălțăminte, dar și electrocasnice, aduse ilegal din Franța și Germania. Urmau să ajungă pe piața de la noi

Funcționarii postului vamal Leușeni au supus controlului de specialitate un autocar de model “Mercedes-Benz Tourismo”, ce se deplasa din Franța spre Republica Moldova, transportând bagaje și colete neînsoțite.

În urma verificărilor au fost depistate haine și încălțăminte în cantități comerciale, toate nedeclarate organului vamal.

Documentat pe caz este un bărbat de 37 de ani, cu dubla cetățenie (RM/RO).

Bunurile au fost ridicate, iar persoana în cauză riscă să fie sancționată în conformitate cu prevederile art.287 alin.(10) Cod Contravențional.

Iar funcționarii postului vamal Costeşti, în comun cu funcționarii Centrului Chinologic, au supus controlului de specialitate un microbuz de model “Mercedes-Sprinter”, ce se deplasa pe rută neregulată Germania – Republica Moldova.

Urmare a verificărilor, printre bagajul neînsoțit au fost depistate bunuri de uz casnic noi, în asortiment, nedeclarate organului vamal.

Documentat pe caz este un bărbat de 32 de ani, cetățean al Republicii Moldova.

Bunurile au fost ridicate, iar persoana în cauză riscă să fie sancționată în conformitate cu prevederile art.287 alin.(10) Cod Contravențional.

Accidentul cu implicarea polițiștilor, la Sângerei: Trei angajați au fost concediați, iar șeful lor – sancționat
Articolul anterior
VIDEO revoltător! O șoferiță din Capitală, accelerează pe trecerea de pietoni, la câțiva pași de o femeie cu un copil
Articolul următor