Ucraina a prelungit până pe 28 septembrie interdicția de intrare a cetățenilor străini pe teritoriul țării

Noi restricții de intrare pe teritoriul Ucrainei au fost impuse de către autoritățile ucrainene în legătură cu pandemia de coronavirus.

separator

Astfel, se prelungește până pe data de 28 septembrie restricționarea intrării cetățenilor străini pe teritoriul Ucrainei:

– lista rudelor cetățenilor ucraineni care pot trece frontiera a fost extinsă – de acum înainte interdicția de intrare nu se aplică persoanelor care sunt bunicii unui cetățean ucrainean;
– intrarea străinilor și apatrizilor care călătoresc pe teritoriul Ucrainei în tranzit este interzisă. Această modificare nu se aplică șoferilor, membrilor echipajelor etc., deoarece persoanele din categoria menționată sunt incluși într-o exceptare aparte de interdicția de intrare;
– se concretizează categoria călătorilor în Ucraina în scop de studii – este permisă intrarea persoanelor care urmează să studieze în instituțiile de învățământ superior.
În așa mod, pe perioada de carantină până la 00:00 28.09.2020, se interzice intrarea în Ucraina pentru străini și apatrizi, cu excepția următoarelor categorii de persoane:
1) soț/soție, părinți, copii, bunici ai unui cetățean al Ucrainei;
2) sosesc în Ucraina în scop de studii în instituțiile de învățământ superior;
3) care sunt în serviciului Forțelor Armate;
4) care locuiesc permanent sau temporar pe teritoriul Ucrainei și au un permis de ședere permanent sau un permis de ședere temporară;
5) sunt recunoscuți ca refugiați sau persoane care au nevoie de protecție suplimentară;
6) au permis de muncă pentru străini și apatrizi;
7) personalul misiunilor diplomatice, oficiilor consulare ale statelor străine, misiunilor organizațiilor internaționale acreditate în Ucraina precum și membrii de familie acestora;
8) șefi și membri ai delegațiilor oficiale ale statelor străine, angajați ai organizațiilor internaționale, precum și persoane care îi însoțesc și intră în Ucraina, la invitația președintelui Ucrainei, Parlamentului Ucrainei (Verkhovna Rada Ucrainei), Cabinetului de Miniștri ai Ucrainei, Oficiului Președintelui Ucrainei, Ministerului Afacerilor Externe;
9) persoane care sosesc în Ucraina la invitația Ministerului Afacerilor Externe;
10) șoferi și / sau membri ai echipajului camioanelor transportatoare de marfă, autobuzelor angajate în transportul regulat, membri ai echipajului aeronavelor, navelor maritime și fluviale, membri ai echipajelor de tren și locomotive;
11) sunt instructori ai forțelor armate ale statelor membre NATO și ale statelor membre programului NATO „Parteneriat pentru pace”, care participă la instruirea unităților Forțelor Armate sau sosesc la invitația Ministerului Apărării;
12) persoane din mediul cultural care ajung la invitația unei instituții culturale împreună cu o persoană care îi însoțește;
13) persoane care sosesc pentru a participa la competiții sportive oficiale desfășurate pe teritoriul Ucrainei și persoane însoțitoare;
14) specialiști tehnici care ajung în Ucraina la invitația reprezentanților întreprinderilor ucrainene;
15) persoane care efectuează transportul celulelor stem hematopoietice pentru transplant;
16) persoane care sosesc pentru tratament la unitățile de asistență medicală din Ucraina.

Străinii și apatrizii care intenționează să traverseze frontiera ucraineană trebuie să dețină o poliță de asigurare (certificat) emisă de o companie de asigurare înregistrată în Ucraina sau de o companie de asigurări străină cu reprezentanță în Ucraina sau o relație contractuală cu o companie de asigurări parteneră din Ucraina (asistență) și să acopere costurile asociate tratamentului și observarea COVID-19 și este valabilă pe durata șederii în Ucraina.

De asemenea, persoanele care întrunesc condiţiile de intrare în Ucraina (cu excepţia categoriilor sus-menţionate) urmează să prezinte la punctele de trecere a frontierei de stat rezultatul negativ al testării COVID-19 (prin metoda PCR) efectuat în laboratoarele din Republica Moldova nu mai târziu de 48 ore de la data traversării frontierei, într-o limbă de circulație internațională (preferabil în limba rusă sau engleză).

Cetățenii care nu vor prezenta la punctele de trecere rezultatul negativ al testării COVID-19 (prin metoda PCR) vor fi obligați să se izoleze la domiciliu (la rude, prieteni, spații arendate) sau să fie plasați în carantină (spații de observație) pe o perioadă de 14 zile, cu instalarea aplicației „Acțiune acasă” în telefonul mobil personal.

106 ani de la Unirea Basarabiei cu România! Întreaga suflare românească și-a îndeplinit visul secular, la 27 martie 1918

Astăzi, 27 martie 2023, se împlinesc 106 ani de la Unirea Basarabiei cu România!  Din 2017, această zi a devenit, în urma deciziei Parlamentului de la București, sărbătoare națională.

Termenul de Basarabia a desemnat mult timp o fâșie de teritoriu de la nordul Mării Negre. Acest termen a fost reinventat în anul 1812, când Rusia a cotropit Moldova dintre Prut și Nistru. Până în momentul cotropirii rusești, niciodată Moldova nu fusese divizată de Prut, ci era împărțită între Țara de Sus și Țara de Jos.

Mai mult de un secol, românii dintre Prut şi Nistru au fost supuşi unui proces dur de desnaţionalizare. Opresiunea rusească a atins apogeul la sfârşitul secolului al XIX-lea şi la începutul secolului XX. Şcolile şi Biserica Ortodoxă s-au numărat printre instrumentele folosite de administraţia rusească pentru a-i desnaţionaliza pe români.

Înfrângerea Rusiei în Primul Război Mondial şi prăbuşirea ţarismului au creat premisele unei renaşteri naţionale a românilor din Basarabia. În aprilie 1917, a fost creat Partidul Naţional Moldovenesc, iar în octombrie a fost proclamată autonomia Basarabiei, care avea Sfatul Ţării drept organ legislativ.

Iniţial, liderii românilor basarabeni au proclamat o Republică Democrată Federativă Moldovenească, în cadrul Rusiei. Apoi, sub influența unor cărturari ardeleni refugiați la Chişinău, precum Onisifor Ghibu, lucrurile au evoluat, iar Sfatul Țării a proclamat independența Basarabiei.

Au urmat represaliile bolșevicilor, care au început să jefuiască şi să ucidă în Basarabia. În aceste condiţii, Sfatul Ţării a cerut ajutorul Armatei Regale Române, care a trecut Prutul pentru a proteja vieţile şi avutul locuitorilor Basarabiei. Liderii românilor basarabeni erau ameninţaţi direct de către bolşevici.

Prin urmare, la 27 martie 1918,  a fost convocat Sfatul Ţării, care s-a întrunit în sala mare a Parlamentului de la Chişinău. În sală au fost prezenţi preşedintele Consiliului de Miniştri al Republicii Moldoveneşti, Daniel Ciugureanu, toţi membrii guvernului şi primul ministru român, Alexandru Marghiloman, trimisul special al Regelui Ferdinand I.

Actul unirii Basarabiei cu România a fost citit în faţa Sfatului Ţării de secretarul acestuia, Ion Buzdugan.

Republica Moldovenească (Basarabia), în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută şi mai bine de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric şi al dreptului de neam, pe baza principiului ca noroadele singure să-şi hotărască soarta lor de azi înainte şi pentru totdeauna se unește cu mama sa, România”, se arată în declaraţie.După dezbateri aprinse, s-a trecut la votare. Reprezentanţii minorităţilor naţionale, 30 la sută din totalul de 150 de deputaţi, au cerut, în general, vot secret, iar apoi s-au abţinut ori au votat împotrivă.

Rezultatul votului pentru unirea Basarabiei cu România a fost concludent: 86 voturi pentru, 3 împotrivă, 36 de abţineri, 13 deputaţi absenţi.

Astfel, pe 27 martie 1918, Sfatul Ţării a votat unirea Basarabiei cu România, Basarabia fiind prima dintre provinciile istorice care s-a unit cu România. Au urmat celelalte provincii românești – Ardealul, Crișana, Banatul, Maramureșul și Bucovina – spre sfârșitul anului 1918, fiind creată România Mare.

Efectele Unirii au fost anulate la 28 iunie 1940, când Rusia a anexat din nou Basarabia, în baza pactului secret Ribbentrop-Molotov.

Pactul pentru Renașterea României a fost semnat! Ce și-au propus inițiatorii

Pactul pentru Renașterea României a fost semnat. În data de 23 martie, la București, Andy Constantin Lupu, Președintele Partidului Lege Educație Unitate (LEU), alături de fosta ambasadoare Iuliana Gorea Costin au inițiat Pactul pentru Renașterea României, scrie evz.ro.

Pactul pentru Renașterea României a fost semnat

Printre semnatarii pactului se numără și Alteța Sa, Prințul Dimitrie Sturdza, Președintele de Onoare al Partidului Lege Educație Unitate (LEU) și senatoarea Rodica Boancă, Vicepreședinte al Partidului Lege Educație Unitate (LEU), Formațiuni politice dar și membrii ai societăților civile s-au alăturat semnării pactului.

Textul pactului pentru Renașterea României:

„Noi, reprezentanți ai POPORULUI ROMÂN, hotărâți să ne unim eforturi în scopul edificării unei noi Românii, bazată pe respectarea normelor moral-spirituale, pe revitalizarea tradițiilor și pe promovarea reperelor culturale, generatoare de valori în slujba națiunii și umanității,

PROPUNEM:

Pactul pentru Renașterea României, ca soluție necesară pentru un salt calitativ nou în conștiință, capabilă să depășească criza actuală cu care ne confruntăm. Pactul pentru Renașterea României consolida propunerea să acționeze pentru acțiunile tuturor forțelor societății civile și politice care împărtășesc și susțin:

  • Realizarea idealului de unitate națională și reîntregire teritorială;
  • ⁠Respectarea normelor moral -spirituale;
  • ⁠Revitalizarea tradițiilor și promovarea reperelor culturale;
  • Angajamentul pentru renașterea României într-o Românie integră prin implementarea unor schimbări majore în întreaga societate.

Documentul este deschis spre semnare fizică și online

Pactul pentru Renașterea României. Sursa foto: pactulromania.ro.

Entități semnatare a Pactului se susțin reciproc și conlucrează împreună în vederea realizării scopului pentru care a fost constituit Pactul-Renașterea României.

Pactul pentru Renașterea României este semnat de către reprezentanți ai societăților civile, ai partidelor politice, de personalități notorii, de cetățeni români, de toți cei care se angajează prin gând, cuvânt și fapte întru edificarea unei noi Românii.

Deschis spre semnare fizică și online, Pactul pentru Renașterea României este semnat de către reprezentanți ai societății civile, ai partidelor politice, de personalități notorii, de cetățeni români,  de toți cei care se angajează prin gând, cuvânt și fapte întru edificarea unei noi Românii, se arată în comuncatul emis de pactulromania.ro.

Cine ar conduce, de fapt, Rusia? „Putin este în frigider”, spune un politolog rus

Un politog rus lansează o ipoteză uimitoare. Valeri Solovei susține că Putin ar mai avea niciun control asupra Rusiei, iar „frâiele” Kremlinului ar fi ținute, de fapt, de 20 de persoane care nu s-au pus de acord cu politicile ruse. Mai mult decât atât, politologul rus Valeri Solovei menționează că atacul terorist  din centrul comercial Crocus de lângă Moscova ar fi urmarea neînțelegerilor de la Kremlin, scrie evz.ro.

„Acum se desfășoară o luptă foarte intensă în Rusia, invizibilă pentru majoritatea lumii. Și mă aștept la o criză politică serioasă în țară. În ceea ce privește consecințele ei, va fi comparabilă și poate chiar depăși criza de la sfârșitul anului 1991 – începutul anului 1992”, a prezis politologul Solovei, în cadrul podcastului realizat de Alexander Demchenko, public  pe canalul You Tube „Visiting Gordon”.

Solovei susține că prețedintele Rusiei, Vladimir Putin, este ”încă în frigider”, iar în locul lui vedem o sosie, pe nume Evgheni Vasilevici, care nu controlează niciun proces în țară, ci joacă exclusiv rolul unei păpuși care vorbește.

Acesta este un tâmplar originar din Belarus, care încearcă să vorbească ca Putin și să-i imite obiceiurile, dar o face foarte prost”, a spus Solovei.

Aceasta este o diferență izbitoare de comportament, iar diferența de voce este vizibilă. În plus, sosia este cu 8-10 ani mai tânără și este într-o formă fizică mult mai bună. El este, de asemenea, mai înalt decât originalul. Acest lucru este vizibil, s-a exprimat politologul Valeri Solovei, conform sursei menționate.

În opinia lui Solovei, „puterea supremă” din Rusia este deținută, la acest moment, de Secretarul Consiliului de Securitate de la Moscova, care își dorește înlăturarea regimului Putin cât mai repede posibil.

„Conducătorul suprem al Federației Ruse de astăzi este Patrușev Sr (Secretarul Consiliului de Securitate. Vrea să legitimeze puterea în țară, așa că a elaborat un plan clar pentru acest an: mai întâi își numește fiul ca prim-ministru, iar apoi după „demisia lui Putin” îl pune pe scaunul prezidențial. Totul părea clar dinainte și dintr-o dată au început conflictele, așa că planul lui Patrușev a fost pus în pericol”, a menționat politologul Valeri Solovei.

Italia produce testul de salivă care detectează noul Coronavirus în doar 3 minute
Articolul anterior
ANTA: Purtarea măștilor în transportul public nu este respectată
Articolul următor