La Kiev, afacerile își reiau treptat activitatea, cu toate că orașul se află permanent sub amenințarea bombardamentelor forțelor ruse. Potrivit autorităților, viața din capitala Ucrainei revine, încet-încet, la normal, numeroase afaceri fiind redeschise în ultimele zile, informează Ukrinform.

Sute de cafenele, saloane de coafură, dar și magazine alimentare, benzinării sau stații de service auto funcționau în Kiev sâmbătă, 26 martie. „Ieri (n.r. – sâmbătă, 26 martie), erau disponibile peste 650 de magazine alimentare, 300 de cafenele, 360 de service-uri auto, 185 de saloane de coafură, aproximativ 50 de magazine auto, 8 târguri și 33 de piețe”, a anunțat Mikola Povoroznik, prim-adjunct al șefului Administrației de Stat a orașului Kiev, scrie libertatea.ro.
Cafenele din Kiev au fost redeschise „pentru a face oamenii să zâmbească” în timp de război, potrivit angajaților de la o astfel de unitate.
Conform ultimului raport al autorităților, sâmbătă au funcționat la Kiev 7 mini-târguri alimentare (cu 5-7 corturi), în patru cartiere ale orașului.
Pentru a venit în sprijinul oamenilor, autoritățile de la Kiev au lansat și o aplicație care conține o hartă cu toate instituțiile ce și-au reluat activitatea în capitala Ucrainei. Locuitorii mai multor blocuri din centrul Kievului au participat cu un concert ad-hoc al soldaților din fanfara armatei care apără orașul.