Ucrainenii văd semne că Rusia începe să se destrame: ,,Occidentul nu vrea să creadă, dar noi știm. Se va rupe în bucăți”

Secretarul Consiliului de Securitate Naţională şi Apărare din Ucraina, Oleksi Danilov, a declarat la Radio Svoboda, că destrămarea Federației Ruse a început deja, chiar dacă Occidentul încă nu vrea să fie de acord cu acest lucru.

Fost premier rus: Putin, cel pe care l-am cunoscut, era complet diferit -  Paranteze

„Prognozele și analizele noastre ajung la concluzia că fragmentarea Rusiei este un proces care a început deja. Occidentul nu vrea să fie de acord cu acest lucru”, a spus Danilov.

Dar o astfel de poziție este greșită. El consideră că este necesar ca Occidentul să se pregătească pentru acest lucru și nu exclude faptul că armele nucleare de care dispune Federația Rusă ar putea ajunge în orice moment în mâinile unor formațiuni militare private ruse.

„Atâta timp cât Rusia nu este fragmentată, până nu vom fi fericiți cu acest vecin nebun, niciun război nu se poate opri”, a conchis Danilov.

Miercuri, fostul președinte rus Dmitri Medvedev a mers chiar mai departe, afirmând că Rusia va „dispărea” dacă va pierde războiul din Ucraina, pe care l-a pus pe seama SUA.

„Dacă Rusia oprește operațiunea militară specială fără a obține victoria, Rusia va dispărea, va fi făcută bucăți”, a declarat Medvedev într-o postare pe Telegram, folosind eufemismul pentru invazia Rusiei în Ucraina.

Boris Bondarev, singurul diplomat rus care l-a sfidat pe liderul de la Kremlin și a demisionat în semn de protest față de invazia rusă în Ucraina, spune că invadarea Ucrainei la sfârșitul lunii februarie a pus Rusia pe un traseu care ar putea în cele din urmă să ducă la schimbarea președintelui de la Kremlin, declanșa un război civil sau chiar destrămarea țării.

„Rusia se va dezintegra”, a prezis recent și fostul ministru de externe ceh Karel Schwarzenberg, un aristocrat proeminent și un vechi confident al lui Václav Havel. „Mari părți din ea vor căuta independența imediat ce vor putea”.

În timp ce majoritatea experților spun că predicția lui Schwarzenberg rămâne puțin probabilă, riscul ca Rusia să explodeze sub presiunea asaltului său eșuat asupra Ucrainei a declanșat totuși semnale de alarmă de la Berlin la Washington, în timp ce strategii militari și diplomatici contemplă un scenariu postbelic în care țara se fracturează într-un mozaic de fiefuri controlate de războinici, asemănător celor care au dominat Afganistanul în anii 1990 sau Libia de astăzi, scrie politico.eu.

„Când în istorie s-au confruntat rușii cu o înfrângere cu adevărat majoră și politica lor a rămas intactă?”, s-a întrebat Peter Rough, un fost oficial din administrația președintelui american George W. Bush, care acum conduce Centrul pentru Europa și Eurasia din cadrul Hudson Institute, un think tank cu sediul la Washington. „Nu văd cum o înfrângere militară majoră i-ar putea permite lui Putin să rămână la putere, iar Federația Rusă să-și păstreze granițele de astăzi.”

Scenariile variază de la revolte în rândul celor peste 20 de teritorii etnice ale Rusiei și până la o prăbușire pe scară largă în genul de conflict și anarhie care au cuprins Libia de la căderea dictatorului său Muammar Gaddafi. Oricare dintre acestea ar reprezenta amenințări grave la adresa stabilității regionale, cu potențiale consecințe profunde pentru Europa, inclusiv perturbarea în continuare a lanțurilor de aprovizionare, ciocniri între facțiuni înarmate nuclear și noi valuri de refugiați care fug dintr-o Rusie destabilizată.

Subiectul este atât de sensibil, încât oficialii refuză să vorbească public despre deliberările lor sau chiar să recunoască planurile lor de contingență, de teamă de a nu-i oferi președintelui rus Vladimir Putin un subiect de discuție binevenit și de a alimenta sprijinul rusesc pentru război. (De exemplu, un eveniment recent și un raport al Institutului Hudson pe această temă au provocat un răspuns furios din partea ministrului rus de externe Serghei Lavrov).

„S-ar putea întâmpla? Cu siguranță”, a declarat Ivan Krastev, un politolog și președinte al Centrului pentru Strategii Liberale din Bulgaria, care a consiliat o serie de lideri europeni. Krastev a subliniat că dezintegrarea „nu este probabilă, dar nici imposibilă”.

„Dar concentrarea pe această opțiune este total contraproductivă”, a adăugat el. „Dacă spui: «suntem aici pentru a dezmembra Rusia», aduci un argument puternic pentru narațiunea lui Putin că Occidentul este agresorul”. Continuare în www.timpul.md.

Ursula von der Leyen, din nou la Kiev: „Vom ajuta Ucraina în eforturile sale curajoase”

Șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a sosit vineri la Kiev pentru a discuta cu oficialii ucraineni despre sprijinul Uniunii Europene în pregătirea pentru iarnă, consolidarea apărării și progresele în legătură cu împrumuturile G7, scrie adevărul.ro.

Ursula von der Leyen a ajuns pentru a opta oară la Kiev pentru a discuta sprijinul UE pentru Ucraina în pragul iernii, conform Reuters, relatează Agerpres.

A opta mea vizită la Kiev are loc în contextul în care sezonul rece începe în curând, iar Rusia continuă să țintească infrastructura energetică. Vom ajuta Ucraina în eforturile sale curajoase. Am venit aici pentru a discuta despre sprijinul Europei. De la pregătirea pentru iarnă la apărare, la aderare și la progresele privind împrumuturile G7”, a scris Ursula von der Leyen pe rețeaua de socializare X.

Ursula von der Leyen a anunțat joi că 160 de milioane de euro din veniturile înghețate ale activelor rusești vor fi direcționate pentru a acoperi nevoile umanitare urgente ale Ucrainei în această iarnă.

Rusia a distrus aproximativ 9 gigawați (GW) din capacitatea de producție a infrastructurii energetice ucrainene, o pierdere pe care Ursula von der Leyen a descris-o ca fiind „echivalentul energetic al celor trei state baltice”.

Von der Leyen a adăugat că UE intenționează să restabilească 2,5 GW din capacitatea de generare a energiei electrice a Ucrainei și să crească exporturile pentru a furniza 2 GW de energie electrică Ucrainei.

Von der Leyen urmează să aibă o întâlnire cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski și alți oficiali de rang înalt.

7 elevi de la Liceul Aristotel, unde a avut loc intoxicația în masă, diagnosticaţi cu norovirus

Cauza intoxicării de la liceul Aristotel din Chișinău este infecția cu norovirus, au stabilit specialiștii Agenției Naționale pentru Sănătate Publică (ANSP). Starea copilului din reanimare s-a îmbunătățit, scrie Europa Liberă.

Dintre cei 20 de elevi care s-au intoxicat alimentar la liceul Aristotel, 7 au fost diagnosticați cu norovirus, potrivit Agenției Naționale pentru Sănătate Publică. Starea lor este satisfăcătoare. Elevul internat ieri în secția de reanimare, astăzi va fi transferat într-o secție obișnuită, după ce starea lui s-a ameliorat.

Specialiștii ANSP spun că doar de la 7 elevi au fost prelevate probe pentru norovirus, întrucât ceilalți nu mai manifestau simptome.

„Norovirusul este unul din principalii viruși care cauzează gastroenterita acută, în special, la adulți și copii. Preponderent cele mai multe cazuri sunt înregistrate în perioada rece”, a declarat pentru Europa Liberă, epidemiologul Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, Ion Bîrca.

Infecțiile determinate de norovirus sunt extrem de contagioase și se manifestă în mod frecvent prin simptome digestive: vărsături și sindrom diareic. Răspândirea patogenului se face prin consumul de apă și alimente contaminate.

De asemenea, potrivit managerului Spitalului de Boli Contagioase pentru Copii, Ludmila Bîrca, unde sunt internați 6 copii, starea elevului din reanimare s-a ameliorat și urmează să fie transferat într-o altă secție.

Alți 16 elevi ai Liceului Aristotel, inclusiv un angajat sunt internați la Spitalul de Boli Infecțioase „Toma Ciorbă”. Starea acestora este satisfăcătoare, potrivit directorului interimar al instituției, Vasile Lazari.

Ancheta epidemiologică este în desfășurare, iar rezultatele testelor de salubritate și a probelor din produsele alimentare vor fi cunoscute abia peste o săptămână, potrivit Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), care au precizat că elevii s-au infectat după ce au consumat hrană în incinta cantinei liceului.

Inspectorii ANSA au inițiat un control la firma responsabilă pentru alimentarea copiilor. Până la finalizarea anchetei, cantina și-a sistat activitatea.

Ieri, 18 septembrie, 65 de elevi și un angajat al Liceului Teoretic Republican „Aristotel” din municipiul Chișinău s-au intoxicat alimentar. Dintre aceștia, 20 de elevi și un angajat al instituției au fost internați în spital.

La Liceul Teoretic Republican „Aristotel” învață 362 de elevi.

Fermentarea tulburelului: două persoane, soț și soție, găsiți morți în beciul casei, la Sadova

Potrivit datelor statistice ale IGSU, de la începutul anului 2024, în această toamnă au fost deja înregistrate 2 cazuri mortale de intoxicație cu dioxid de carbon. Incidentul a fost înregistrate în localitatea Sadova, raionul Călărași, unde soțul cu soția au fost găsiți decedați în beciul propriei case, după ce aceștia s-ar fi intoxicat cu gazul emanat în procesul de fermentare a vinului, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

În acest context, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență desfășoară activități de prevenire a intoxicațiilor cu dioxid de carbon, emanat în urma procesului de recoltare și fermentare a vinului. În această perioadă, salvatorii și pompierii din toată țara merg pe la casele oamenilor pentru a-i informa despre regulile și măsurile de securitate necesare de respectat în derularea acestui proces.

pe 20 septembrie 2024, angajații IGSU au vizitat o gospodărie din localitatea Condrița, municipiul Chișinău. Aici, specialiștii au discutat cu membrii familiei despre importanța respectării normelor de securitate în procesul de preparare a vinului de casă.

Salvatorii au explicat cetățenilor pericolele generate de acumularea de dioxid de carbon, care se acumulează jos la suprafața solului în concentrații înalte. Gazul este o substanță toxică puternică, fără miros și culoare, iar inhalarea acesteia poate deveni fatală în cazul aflării îndelungate în spații închise și neaerisite. Intoxicația cu dioxid de carbon se manifestă prin dureri de cap, amețeli, stare de vomă, iar în cazuri grave convulsii, comă sau chiar deces.

Totodată, specialiștii au îndemnat oamenii să nu intre în spații închise, unde este păstrat produsul nefermentat, iar pentru evitarea riscurilor cel mai bine este ca acesta să fie ținut în aer liber. Mai mult, pompierii au recomandat gospodarilor să asigure o ventilație permanentă a spațiilor în care se desfășoară procesul de fermentare și să evite închiderea ermetică a recipientelor în care se află vinul.

De asemenea, angajații IGSU au demonstrat o metodă simplă cum se poate de verificat concentrația de oxigen în beciuri și subsoluri, unde se fermentează vinul. Astfel, înainte de a intra în încăpere se aprinde o lumânarea, iar dacă aceasta se va stinge, să nu intre în interior, întrucât aportul de oxigen este insuficient și există risc de intoxicație.

IGSU îndeamnă toți cetățenii să fie prudenți și responsabili de viața lor și a celor din jur, respectând recomandările specialiștilor.

O femeie din Rusia a murit sufocată în timpul unui concurs tradițional de mâncat clătite, într-un sanatoriu din Omsk
Articolul anterior
Bunicuţe devenite vedete pe internet. Au reconstituit un moment din recitalul Rihannei de la Super Bowl
Articolul următor