UE a stabilit un plafon pentru prețul gazelor naturale la 180 de euro în efortul de a stopa criza energetică.
Națiunile europene au ajuns la un acord pentru a limita prețurile gazelor naturale la 180 de euro, punând capăt lunilor de certuri politice privind limita de preț și intervenția într-o criză energetică care risca să împingă regiunea în recesiune.
Statele membre ale Uniunii Europene (UE) au aprobat luni un mecanism care permite o plafonare a preţului gazelor naturale începând de la 180 de euro/MWh, a anunțat ministrul maltez al Energiei Miriam Dalli, citată de AFP.
Obținut după mai multe săptămâni de negocieri, mecanismul de plafonare va fi activat numai în cazul în care preţul gazelor naturale ajunge să îl depășească pe cel al gazelor naturale lichefiate (GNL) cu mai mult de 35 euro, pentru a proteja astfel aprovizionarea cu gaze naturale a Uniunii Europene.
Prețurile ar trebui să rămână peste ambele plafoane timp de trei zile pentru a declanșa mecanismul.
Așa-numitul mecanism de corecție a pieței de gaze – o măsură temporară menită să prevină fluctuațiile extreme de preț – se va aplica timp de un an începând cu 15 februarie, potrivit unor surse familiare cu problema, citate de Bloomberg.
Acesta este semnificativ mai scăzut decât propunerea făcută de Comisia Europeană, care nu ar fi prevenit creșterile înregistrare în regiune la începutul acestui an, de când Rusia a redus livrările de gaze după invadarea Ucrainei.
Oficialii europeni au căutat să ajungă la un acord înainte ca vremea rece să se instaleze peste întregul continent și să crească, inevitabil, cererea de gaze și de electricitate, în condițiile în care inflația a ajuns de mult la două cifre în majoritatea țărilor din regiune.
Deși prețurile de referință ale gazelor naturale din Europa au scăzut în ultimele luni, ajungând la aproximativ 100 de euro pe megawatt-oră, costurile energiei rămân însă la un maxim al perioadei, pentru că Rusia limitează în continuare aprovizionarea, un motiv în plus pentru ca factorii de decizie să caute alternative la livrările rusești.