UE a oferit o donație pentru Biroul Național de Statistică din Republica Moldova

Uniunea Europeană și Fondul Națiunilor Unite pentru Populație a oferit săptămâna aceasta Biroului Național de Statistică din Republica Moldova un lot de 3000 de tablete electronice. 

Echipamentul modern, în valoare de circa 800 000 de euro, a fost oferit pentru desfășurarea Recensământului Populației și Locuințelor, care va avea loc în perioada 8 aprilie – 7 iulie 2024.

Directorul Biroului Național de Statistică din Republica Moldova, Oleg Cara, și-a exprimat recunoștința pentru această donație, subliniind impactul pozitiv pe care noul echipament îl va avea asupra procesului de recensământ.

„Grație echipamentului donat se va asigura calitatea datelor colectate, pentru prima dată, în format electronic, se va reduce considerabil durata interviului, perioada de prelucrare a datelor ceea ce va permite și diseminarea mult mai rapidă a datelor de recensământ. De asemenea, tabletele nu numai că vor spori acuratețea datelor, dar vor contribui și la o abordare mai sustenabilă din punct de vedere ecologic, eliminând nevoia de formulare pe suport de hârtie”, a subliniat el.

Tabletele vor fi dotate cu aplicații de colectare a datelor și vor permite recenzorilor să înregistreze informațiile în chestionarele electronice de recensământ. Echipamentul modern oferit se aliniază cu angajamentul UE și UNFPA de a sprijini Biroul Național de Statistică în desfășurarea unui recensământ care să respecte standardele internaționale.

Recensământul 2024 este finanțat din bugetul de stat al Republicii Moldova, anterior fiind deja procurate 1800 de tablete ce vor suplini stocul necesar pentru desfășurarea exercițiului statistic.

Uniunea Europeană sprijină eforturile de consolidare a capacităților statistice ale Republicii Moldova prin contribuția de 2.000.000 de euro oferită în cadrul unui proiect privind Recensământul populației și al locuințelor 2024.

Audieri în Parlament, după majorarea tarifului la gazele naturale

Parlamentul organizează în acest moment o ședință publică privind majorarea tarifului la gazele naturale și impactul acesteia asupra consumatorilor și economiei naționale, organizată de Comisia economie, buget și finanțe, scrie unimedia.info.

12:00 Ministrului Energiei, Victor Parlicov susține că „din luna iunie s-au adresat după sprijin, inclusiv către România, iar discuțiile s-au transferat la nivel de prim-miniștri. Acum cred că mai bine, mai corect va spune domnul prim-ministru, când s-au terminat”.

11:30 Parlicov a fost întrebat dacă Republica Moldova este independentă de gazul lui Putin.

„Dacă vorbim de malul drept, da, iar dacă vorbim despre malul stang, atunci el nu are alterntivă”, a declarat Parlicov.

10:25 Directorul Moldovagaz, Vadim Ceban a anunță că „80% din volumenele necesare pentru sezonul de iarnă, sunt asigurate”.

10:19 Alexei Taran, director ANRE este audiat în aceste clipe. 

„În cazul în care nu se intervenea urgent și prompt, riscam să avem o acumulare de devieri sau de deficit tarifar. Un alt risc la care am fi supus consumatorii ar fi fost intrarea în lunile de iarnă, cu un volum mare de consum, iar orice diferență per metru cub la prețul de achiziție urma să crească exponențial. 

La sfârșitul lunii decembrie, urma să avem aproximativ 600 de milioane de lei devieri negative. Astfel s-a impus necesitatea intervenției urgente pentru a opri această acumulare. ANRE a solicitat furnizorului să intervină și să ajusteze prețul la gazele naturale”, a declarat Alexei Taran.

10:10 Are loc audierea Ministrului Energiei, Victor Parlicov.

„Ministerul Energiei nu se ocupă cu cumpărarea și vinderea gazelor, de asta se ocupă companiile specializate. Ministerul doar monitorizează piața și face recomandări, după care Guvernul face demersurile necesare pemtru a deschide oportunitățile pe piață”

10:05 Ședința a început. În cadrul ședinței vor fi audiate 4 instituții.

Edilul Capitalei Ion Ceban a anunțat că juriștii urmează să depună un denunț pentru iniţierea urmăririi penale după majorarea tarifului la gaz. „În asemenea hal nu mai pot continua lucrurile. Guvernarea PAS, care generează oamenilor doar probleme, trebuie să demisioneze şi să fie anunţate alegeri anticipate”, a declarat Ion Ceban.

Pensia minimă va crește pentru persoanele care au un stagiu complet de cotizare de 40 de ani

Cuantumul pensiei minime pentru limita de vârstă va crește până la 3 300 de lei, de la 1 mai 2025, pentru persoanele care au un stagiu complet de cotizare de 40 de ani la momentul stabilirii pensiei. Prevederi în acest sens se conțin în proiectul legii bugetului de stat pentru anul viitor, transmite IPN.

Conform proiectului, va mai fi majorat, de la 20 000 de lei până la 21 350 de lei, cuantumul indemnizației unice la nașterea copilului, în corelare cu valoarea monetară a coșului minim de bunuri necesare la naștere.

Totodată, documentul include perioada concediului parțial plătit pentru îngrijirea copilului, în vechimea în muncă specială, pentru militarii prin contract.

Se mai preconizează să fie majorat cu 250 de lei cuantumul alocației lunare de stat pentru victimele reabilitate ale represiunilor politice din perioada anilor 1917-1990.

În proiect este prevăzută și suma de 1445,2 milioane de lei pentru acordarea compensațiilor la energie, sub formă de plată monetară, conform unui nou mecanism de acordare a compensațiilor pentru consum de energie.

Accident tragic la Taraclia: un șofer a murit pe loc

Aseară, în jurul orei 21:15, poliția din Taraclia a fost sesizată despre producerea unui accident rutier pe traseul M-3, în apropierea satului Aluatu, informează unica.md cu referire la un comunicat al Poliției.

Conform informațiilor preliminare, un camion condus de un bărbat de 52 de ani a tamponat un pieton care traversa strada neregulamentar, în loc neiluminat.

În urma impactului, bărbatul de 60 de ani a decedat pe loc.
Șoferul a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.
Pe caz a fost inițiată o cauză penală pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

Stimați șoferi și pietoni, venim repetat cu apel la responsabilitate și atenție.

La comanda armatei Ucrainei a fost numit un general născut în Rusia. Reacția furibundă a lui Dmitri Medvedev
Articolul anterior
18 automobile de ultimă generație, donate de Guvernul Japoniei polițiștilor din Republica Moldova
Articolul următor