ULTIMA ORĂ! Ion Ceban anunță că mâine va fi vizitat de mascați

Primarul Capitalei Ion Ceban a venit cu un anunț, cu puțin timp în urmă.

”Am informații veridice și am fost deja avertizat de câteva surse de faptul că mâine, mascații sunt gata să vină pe 10 adrese, pentru a face show mediatic.Sunt vizați apropiații mei, inclusiv părinții și din informațiile pe care le am, va fi deschis un dosar pe numele mamei mele, pentru a o discredita public și pentru a mă face pe mine să tac sau să nu critic PAS-ul.”, anunță edilul Capitalei Ion Ceban.

Vedeți adresarea VIDEO AICI.

Schemă cu tranzacții financiare frauduloase pusă în aplicare de cetățeni moldoveni și ai altor state

Ofițerii Direcției investigații infracțiuni spălarea banilor și finanțarea terorismului și cei de urmărire penală ai INI investighează tranzacțiile financiare frauduloase a unui grup de persoane, acțiuni desfășurate în cadrul unei cauzei penale pentru spălarea banilor săvârșită de două sau mai multe persoane, pornită în  decembrie 2023.

În speță, un grup de persoane format din cetățeni moldoveni și ai altor state ar fi implementat o schemă infracțională cu caracter transnațional. Astfel, desfășurând fictiv funcțiile de reprezentanți sau pseudo-manageri ai unor platforme de investiții, ar fi organizat şi gestionat mai multe scheme frauduloase prin crearea mai multor profile pe platforme electronice de comercializare a diferitor servicii, folosind în acest scop datele de identitate false. Potenţialii clienți considerând că efectuează investiții reale, transferau mijloace în conturile de pe platformă sau introduceau singuri datele cardului.

Astfel, din 2022 până în prezent, membrii grupului infracțional au primit multiple transferuri în proporții mari, din diferite jurisdicții, prin diferite sisteme de remitere de bani, de la diferite persoane fizice, cu virare directă pe conturile de card în euro, deschise pe numele persoanelor interpuse în cadrul instituțiilor bancare pe teritoriul Republicii Moldova.

Mijloacele financiare  transferate pe conturile indicate de suspecți erau  însușite prin operațiuni financiare pentru a deghiza astfel originea ilicită a veniturilor infracționale prin realizarea de transferuri în alte conturi de card bancar, cu ulterioara retragere a mijloacelor financiare în numerar, inclusiv la ATM-urile de pe teritoriul Republicii Moldova.

În urma perchezițiilor la domiciliile a trei bărbați de 20, 27 și 28 de ani din raionul Ungheni, suspectați că ar fi implicați în această schemă, polițiștii au ridicat diferite înscrisuri netipizate, acte ce confirmă extragerea mijloacelor bănești, cartele SIM, suporturi electronice, telefoane mobile, mijloace financiare în valută, carduri bancare.

La fel a fost ridicat și un BMW în scopul aplicării sechestrului. În continuare, procurorii și polițiștii desfășoară acțiuni comune cu organele de drept ale altor state europene, în vederea stabilirii și documentării tuturor membrilor grupării infracționale  internaționale  și atragerii la răspundere penală a acestora, precum și recuperării prejudiciului cauzat ca rezultat al infracțiunilor comise.

Acțiunile de documentare s-au desfășurat în conlucrare cu Serviciul  Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor.

Precizăm, orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată, iar cercetările în acest caz continuă.

Suspectul în cazul omorului tinerei gravide din Orhei este un fost polițist! Individul nu-și recunoaște faptele. Este descris ca un om agresiv, care consumă des alcool

Întreaga țară este zguduită de crima macabră în cazul tinerei gravide de 19 ani din Orhei. Fata, însărcinată în șase luni, a fost ucisă cu sânge rece de un fost polițist care a luat-o cu mașina la ocazie. Trupul neînsuflețit al fetei a fost găsit îngropat într-o pădure, după opt zile de căutări de amploare. 

Tânăra gravidă care a dispărut după ce s-a urcat într-o mașină la ocazie, a fost găsită moartă. Circa 1.000 de oameni s-au mobilizat, după ce familia fetei a anunțat dispariția ei la poliție. După 8 zile de căutări de amploare, trupul neînsuflețit al tinerei a fost găsit fără suflare.

Principalul suspect în cazul crimei care a îngrozit Republica Moldova este chiar șoferul care s-a oferit să o ducă acasă. Bărbatul are 45 de ani și a lucrat ca polițist în penitenciar.

Presa scrie că individul este descris de apropiați ca fiind un om agresiv, care consumă des alcool. Suspectul nu își recunoaște faptele și nu vrea să coopereze cu oamenii legii. El se află acum în arest preventiv. 

A fost încadrat în Inspecoratul de Poliție Telenești, după care a fost trimis în satul Chițcanii Vechi, la noi, unde a activat ca șef de post o perioadă, apoi a plecat în Italia cu soția”, a spus Alexandru Tăburceanu, primarul localității Chițcanii Vechi.

În 2011, bărbatul a înființat o afacere în agricultură, care, după cum se arată în portalul guvernamental de date, nu a fost lichidată până acum.

În 2024, Judecătoria Orhei, sediul Telenești, a emis o hotărâre prin care s-a decis încasarea de la Gheorghe Cotorobai, în beneficiul B.C. Moldova-Agroindbank S.A., a sumei de 173.822 de lei cu titlu de datorie și a taxei de stat de 5.214 de lei.

Fostul polițist are doi copii, dar a divorțat în 2020. Soția sa este în continuare stabilită peste hotare.

În ultimii ani, bărbatul a trăit în sat și ducea un mod de viață mai izolat, a scris ZDG.md.

sursa

Meteorologii anunță un nou COD GALBEN de înghețuri

Meteorologii anunță Cod Galben de înghețuri. Avertizarea intră în vigoare mâine, 23 aprilie.

Astfel, potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, în orele nocturne și ale dimineții se prevăd înghețuri pe arii extinse la suprafața solului cu intensitatea de -1..-3°C și izolat în aer cu intensitatea de -1..-2°C.

Video! Doi tineri din Moldova au făcut senzație la ,,Românii au Talent”
Articolul anterior
Maia Sandu, la școala din satul natal. S-a reîntâlnit cu foștii colegi de clasă, profesori și consăteni
Articolul următor