Ultimul mesaj lăsat de o femeie din avionul care s-a prăbușit în Indonezia

Cu doi copii zâmbind alături. Este ultima fotografie postată de Ratih Windania pe rețelele sociale, înainte ca avionul Boeing 737-500 să se prăbușească la câteva minute de decolare, în Indonezia. Femeia a scris în descrierea fotografiei: “Pe curând, familie. Acum ne întoarcem acasă”. Însă, nu au mai ajuns. La bordul avionului se aflau 62 de persoane.

Raith Windania a publicat fotografia cu cei doi copii ai săi imediat după îmbarcare, alături de mesajul “Acum ne întoarcem acasă”. În câteva minute, însă, avionul avea să piardă contactul cu turnul de control și să se prăbușească, potrivit Mirror.co.uk și Observator.

După aflarea veștii, fratele tinerei a postat, la rândul său, o fotografie pe Instagram rugându-și prietenii să se roage pentru familia sa.

Zborul 182 al companiei Sriwijaya Air se îndrepta din Jakarta spre orașul Pontianak, pe insula indoneziană Borneo, când a pierdut contactul cu turnul de control la ora 14:40. La patru minute de la decolare, pe fondul ploilor abundente, aeronava a pierdut peste 3.000 de metri altitudine în mai puțin de un minut, scrie CNN.

Autorităţile indoneziene au anunţat că au găsit locul unde s-a prăbuşit avionul, fiind detectate duminică semnale de la ceea ce se crede că este înregistratorul de zbor al aeronavei.

Martorii descriu momentul prăbușirii avionului.

Trei pescari de pe insula Lancang au declarat pentru CNN că au auzit o explozie care a produs, brusc, un val uriaș.

„Am auzit o explozie foarte puternică. Am crezut că este o bombă sau un tunet. Am văzut apoi valul uriaș, de aproximativ 2 metri înălțime, care ne-a izbit barca”, a declarat Hendrik Mulyadi.

Bărbații au menționat că nu au văzut un avion prăbușindu-se în mare, dar au simțit miros de combustibil și au observat resturi care ar putea fi de la aeronava dispărută.

Compania Boeing a transmis un mesaj în urma tragediei aviatice: „Gândurile noastre sunt alături de echipajul, pasagerii și familiile lor. Suntem în contact cu compania aeriană și suntem pregătiți să îi sprijinim în acest moment dificil”.

Sriwijaya Air, o companie aeriană low-cost și al treilea cel mai mare transportator din Indonezia, transportă mai mult de 950.000 de pasageri pe lună din hub-ul său Jakarta către 53 de destinații din Indonezia și alte trei țări, potrivit site-ului companiei.

Numărul cazurilor noi de infectare cu SARS-CoV-2 din China s-a dublat
Articolul anterior
Un ciclon arctic aduce temperaturi de -16 grade în Moldova
Articolul următor
Alte articole interesante