Un adolescent a murit, iar fratele lui a fost rănit, după ce au furat mașina părinților și s-au răsturnat cu ea

Un adolescent în vârstă de 17 ani a decedat, luni, după ce s-a răsturnat cu o maşină, în localitatea Ivăneşti, comuna Pădureni, au informat reprezentanţii Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vaslui, scrie digi24.ro.

„Erste vorba despre un autoturism răsturnat, cu două victime, doi băieţi de 16 şi 17 ani, care au plecat aseară de acasă. Au fost trimise o ambulanţă B2 de la SAJ şi o ambulanţă SMURD, ambele de la Huşi. Unul din copii a comunicat cu mama dar nu a ştiut să precizeze unde sunt. Au fost localizaţi după telefonul mobil. Băiatul de 17 ani a fost găsit decedat. Băiatul de 16 ani este conştient şi este acum transportat de echipajul SMURD la Spitalul Huşi pentru investigaţii suplimentare”, a declarat purtătorul de cuvânt al SAJ Vaslui, Daniel Ungureanu, citat de Agerpres.

Poliţiştii efectuează cercetări pentru a stabili în ce împrejurări s-a produs accidentul.

Unei femei i s-a făcut rău și a căzut pe trecerea de pietoni și a căzut

Unei femei i s-a făcut rău și a căzut pe trecerea de pietoni. La fața locului a venit ambulanța.

foto: www.unimedia.md

Inițial, a parvenit informația că femeia fusese lovită de o mașină, la Ciocana, în jurul orei 10:57 dimineața, dar poliția a venit ulterior că femeia nu a fost lovită de o mașină, ci acesteia i s-a făcut rău și a căzut pe trecerea de pietoni.

La fața locului au intervenit poliția și ambulanța.

Mister deslușit! S-a aflat cine este tatăl copului născut de fetița de 11 ani

S-a aflat cine este tatăl biologic al bebelușului născut de copila de 11 ani la Institutul Mamei și Copilului. Surse demne de încredere au declarat pentru TV8 că e vorba de tatăl vitreg al fetiței de 11 ani, reținut la sfârșitul lunii ianuarie și pus sub învinuire pentru viol. Asta deși anterior, avocatul acestuia a declarat că el nu-și recunoaște vina. Contactată de noi, purtătoarea de cuvânt a Procuraturii ne-a confirmat că anchetatorii au primit testele ADN, dar a refuzat să ne divulge rezultatele, invocând că sunt date confidențiale, scrie tv8.md

„Procuratura a recepționat rezultatele expertizei ADN, însă în corespundere cu principiul confidențialității urmăririi penale, acestea nu pot fi divulgate.Urmărirea penală continuă, urmând a fi recepționate și rezultatele altor expertize dispuse. Procuratura Generală asigură că se întreprind toate acțiunile relevante pentru justa soluționare a cauzei”, a spus Violina Moraru.

Potrivit surselor TV8, rezultatele testelor ADN au arătat că tatăl vitreg al fetiței de 11 ani este și tatăl biologic al copilului ei. 

Procurorii au dispus efectuarea mai multor expertize, inclusiv al unui test de paternitate, încă acum aproape două luni, iar rezultatele au venit abia acum. 

Între timp, inculpatul în vârstă de 46 de ani, reținut la sfârștul lunii ianuarie, râmâne în continuare în arest. Ieri, magistrații judecătoriei Chișinău cu sediul Ciocana i-au prelungit măsura preventivă cu încă 30 de zile. 

Cazul copilei de 11 ani a devenit cunoscut în luna decembrie. Oamenii legii au fost sesizați de către reprezentanții unui Centru de sănătate din raionul Călărași. Aceștia au comunicat poliției că în urma examinării medicale, s-a constatat că minora de 11 ani este însărcinată. Copila a născut la Institutul Mamei și Copilului, la exact o lună după ce s-a aflat că e însărcinată. Atât ea, cât și bebelușul se simt bine. Minora a beneficiat inclusiv de consiliere psihologică. Tot atunci oamenii legii au pornit o cauză penală pentru viol, principalul suspect fiind chiar tatăl vitreg al copilei, care potrivit avocatului respinge orice acuzație. 

Potrivit datelor Biroului Național de Statistică, unul din 16 copii veniți pe lume în 2022 în Moldova a fost născut de o mamă adolescentă. Iar 6% din cazurile de mortalitate maternă din ultimii cinci ani au fost tot printre adolescente. 

Un autocar cu copii din Moldova, reținut la hotarul cu Letonia: ”Stăm de 24 de ore, fără vreo explicație, în condiții inumane”

Un autocar cu copii moldoveni a fost reținut la granița lituaniană. Aceștia se întorceau de la un festival din Belarus, la care au luat marele premiu. Potrivit informațiilor, autocarul cu copii stă la graniță de 24 de ore fără vreo explicație. Despre aceasta scrie artistul și prezentatorul Pavel Duganov. Autoritățile de la Chișinău nu au venit cu vreun comentariu, deocamdată, scrie unimedia.md.

„Un autocar cu copii moldoveni, care au cântat la un festival din Belarus, a fost reținut la granița lituaniană și stă la graniță de 24 de ore, fără vreo explicație, în condiții inumane.

Motivul este „amenințarea la securitatea națională a Lituaniei”.

În urmă cu câteva săptămâni, o delegație lituaniană a venit în Moldova și l-a sărutat pe președintele nostru pe mâna dreaptă, au promis dragoste și loialitate! Și asta numesc ei prietenie și valori europene, să-ți bați joc de copii?

Să nu lăsăm soarta copiilor noștri în seama arbitrarilor”, se arată în mesajul plasat de Duganov pe pagina sa de facebook.

Adele a avut o criză de nervi în timpul unui spectacol. Artista a fost nevoită să reînceapă concertul
Articolul anterior
Lenuța Gheorghiță gătește clătite cu gem de vișină. Rețeta pas cu pas
Articolul următor