Un artist a pictat-o pe femeia visurilor sale, fără să îşi închipuie că viitoarea soţie va arăta exact la fel

Pictorul Ahad Saadi, din Iran, povesteşte că a fost supus unor presiuni îndelungate din partea mamei sale, care-l voia aşezat la casa lui, căsătorit, cu copii. Aşa că în 2008, sătul de veşnicele reproşuri materne, acesta s-a hotărât să o picteze pe femeia visurilor sale. Odată finalizat, portretul a fost expus la Galeria Huner-i Mukaddes („Artă Sfântă”), în orașul Tabriz din Iran, relatează Mirror.

Nu mică i-a fost mirarea unei alte artiste, Parisa Karamnezhad, în vârstă de 39 de ani, când şi-a văzut chipul pictat. Femeia a povestit că s-a simţit de parcă se privea în oglindă. Dar chiar şi aşa, nu avea habar că astfel îşi va cunoaşte viitorul soţ. La rândul său, bărbatul îşi aminteşte că la vederea Parisei a avut un sentiment „de nedescris”.

„Într-o seară, iubitul meu, Kave, m-a sunat și a spus că ştie o expoziție extraordinară, la care ar trebui să mergem. La început nu am vrut să mă duc, dar Kave a insistat, aşa că am acceptat”, mărturiseşte Parisa Karamnezhad. Impresionată de lucrările expuse, femeia a ajuns la un moment dat şi în faţa portretului care, spune ea, i-a schimbat viaţa. „Am încremenit în fața portretului pentru câteva secunde. Am simțit o apropiere ciudată. M-am întors către iubitul meu și l-am întrebat: Seamănă cu mine?”

Destin împlinit: cei doi s-au căsătorit după a doua întâlnire

A doua zi, Parisa s-a întors la expoziție împreună cu o prietenă și l-a întâlnit pe Ahad, care le-a întâmpinat chiar la intrare. Bărbatul susţine că nu s-au văzut vreme de un an şi jumătate, până ce s-au reîntâlnit prin intermediul reţelelor de socializare. Convins că e dragostea vieţii sale, a cerut-o de soţie la cină, după ce se văzuseră de două ori.

sursa

Veste bună! În țară vor fi construite 450 de locuințe sociale. Mai multe cămine studențești și aziluri de bătrâni vor fi restaurate

În Republica Moldova vor fi construite 450 de locuințe sociale pentru 1600 de beneficiari care vor putea închiria spațiile locative la un preț accesibil.

Totodată, vor fi reconstruite cămine studențești și aziluri de bătrâni pentru alți 1460 de beneficiari. Guvernul a aprobat, în acest sens, ratificarea Acordului-cadru de împrumut și a Acordului de grant dintre Republica Moldova și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (CEB) pentru proiectul „Locuințe publice III”. 

Proiectul va contribui la creșterea capacității fondului public de locuințe, destinate persoanelor social-vulnerabile care nu dispun de condiții satisfăcătoare de trai, precum și pentru angajații din sectorul public care prestează servicii sociale și administrative. De asemenea, urmează a fi modernizate spațiile de cazare ale instituțiilor de învățământ și vor fi la reabilitate sau extinse spațiile de cazare ale instituțiilor de plasament pentru persoanele vârstnice.

Astfel, pentru implementarea Proiectului „Locuințe Publice III”, CEB va acorda un împrumut de 20 de milioane de euro. Totodată, un grant în valoare de un milion de euro va fi oferit din Fondul de Investiții Verzi și Sociale pentru implementarea măsurilor de eficiență energetică, contribuția financiară urmând să fie suplimentată cu încă un grant de 6 milioane de euro din fondul E5P. Contribuția financiară a Republicii Moldova va constitui 1,1 milioane de euro.

Complexul Memorial „Eternitate” va trece în gestiunea Primăriei Chișinău

Complexul Memorial „Eternitate” va trece în gestiunea municipalității, anunță primarul de Chișinău, Ion Ceban, care precizează că, despre acest fapt, a discutat ieri cu ministrul Apărării, scrie n4.md.

Am acceptat ca acest parc simbolic pentru cetățeni să fie la balanța Primăriei Chișinău. Am propus includerea subiectului pe agenda CMC și urmează astăzi să fie votată transmiterea obiectivului la balanța Primăriei, anterior, acesta fiind în gestiunea Ministerului Apărării”, a mai spus Ceban.

Cea mai spectaculoasă seră de plante exotice din România va avea palmieri de 20 de metri

Grădina Botanică din cadrul Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii Galaţi va avea o seră pentru plante exotice, cea mai spectaculoasă din țară. Vizitatorii vor putea admira palmieri de aproximativ 20 de metri înălțime, precum și sute de plante exotice, scrie adevarul.ro.

După o perioadă în care lucrările au fost blocate din cauza constructorului, autoritățile din Galați au anunțat luni, 15 aprilie 2024, că au fost reluate lucrările la Sera de plante exotice. 

„Din cauza unui constructor neserios, care nu şi-a făcut treaba şi nu a respectat termenele de finalizare, a trebuit să reziliem contractul și să reluăm procedurile de licitație, după ce am făcut și o expertiză tehnică în prealabil. În plus, suntem în proces cu vechiul constructor. Noul constructor, o firmă din Galați, a început deja să lucreze la sera de plante. Și este multă muncă de făcut, de la finalizarea închiderilor la realizarea tuturor amenajărilor interioare – instalații electrice, termice, sanitare, de climatizare, irigație și aspersie”, a anunțat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

În noua seră, vor putea fi admirați palmieri de aproximativ 20 de metri înălțime, precum și sute de plante exotice. De asemenea, va exista și un spațiu pentru expoziții temporare, unde elevii vor putea desfășura diverse activități didactice.

Sera va avea specii de cactuşi din Mexic, Brazilia, Peru, Venezuela, Argentina şi specii de aloe din Africa şi America de Sud. În corpul vertical al serei vor fi specii de curmali, cocotieri, Papaya si palmieri din Asia (China, Japonia, Laos, Indonezia), America de Nord (Florida si Colorado), din America de Sud (Mexic, Brazilia, Argentina, Guatemala), Madagascar, Malta şi Insulele Canare.

Sera de plante exotice va avea o suprafață de aproximativ 2500 metri pătrați, din care 1000 de mp pentru activităţi didactice. În noua seră vor fi transferate și cele aproximativ 300 de specii (2500 de plante) din sera existentă.

Obiectivul va fi unul de interes pentru comunitate, dar şi pentru judeţele învecinate precum Brăila, Tulcea, Vrancea, Vaslui şi Buzău.. Noua seră va atrage circa 300.000 de vizitatori anual. 

Doi specialiști în sănătate din Olanda, șocați de condițiile din spitalele de la noi
Articolul anterior
Pfizer anunță că noul medicament împotriva Covid-19 reduce riscul de spitalizare și deces cu 89%
Articolul următor