Un avion care venea de la Viena nu a putut ateriza la Iaşi din cauza vijeliei și ploii puternice. Aeronava a fost redirecţionată către Budapesta

Cursa aeriană Viena-Iaşi nu a putut ateriza, sâmbătă după-amiază, pe aeroportul ieşean din cauza unei furtuni puternice, avionul fiind redirecţionat către aeroportul din Budapesta.

Avion

Avionul aparţinând companiei Austrian Airlines urma să ajungă la Iaşi la ora 15.20, însă cu doar câteva minute înainte de aterizare în zona aeroportului s-a pornit o furtună puternică. Aeronava s-a rotit de câteva ori deasupra judeţului Iaşi, iar potrivit flightradar.ro a fost redirecţionată către aeroportul din Budapesta.

 Pe aeroportul din Iaşi aşteptau zeci de pasageri ce urmau să se îmbarce în aceeaşi aeronavă care avea programat la ora 16.00 zborul retur către Viena.

 Atât reprezentanţii companiei aeriene austriece, cât şi cei ai aeroportului Iaşi nu au precizat dacă pasagerii vor ajunge la destinaţie cu o altă aeronavă care va sosi în cursul zilei la Iaşi sau dacă vor fi reprogramaţi pentru zborurile din zilele următoare.

 Judeţul Iaşi se află până la ora 23.00 sub cod galben de instabilitate atmosferă temporară accentuată.

Accident grav de autobuz în Italia: Cel puțin 10 morți și mai multe persoane rănite

În seara de marți, 3 octombrie, un accident tragic a avut loc la Mestre, lângă Veneția, unde un autobuz a căzut de pe viaductul Vempa, cauzând decesul mai multor pasageri și rănirea altora.

S-a întâmplat în jurul orei 19:40, ora Italiei și în acest moment nu se cunoaște cu exactitate numărul morților și răniților.

Informațiile inițiale sugerează că în vehicul se aflau numeroase persoane.

Prefectul Veneției menționează că cel puțin zece persoane și-au pierdut viața în urma acestui accident devastator, informează La Nuova Venezia, potrivit rotalianul.com.

Accidentul s-a produs într-o zonă supraînălțată de pe via dell’Elettricità, autobuzul căzând de la o înălțime de 15 metri și ajungând pe calea ferată.

Deși dinamica exactă a incidentului nu este cunoscută încă și nu se știe dacă vehiculul era un autobuz turistic sau unul de linie, ceea ce este sigur este că autobuzul aparține companiei Linea și efectua ruta Veneția-Marghera.

Trenurile dintre Mestre și Veneția au fost suspendate, în timp ce serviciile de urgență și Poliția au intervenit la fața locului pentru a gestiona consecințele acestui eveniment tragic.

Un oraș din Japonia interzice mersul pe scările rulante. Care este motivul

Într-un oraș din Japonia a fost introdusă o ordonanță pentru a-i împiedica pe oameni să meargă pe scările rulante.

Ordinul a intrat în vigoare în Nagoya la 1 octombrie și interzice oamenilor să meargă pe scările rulante, în încercarea de a preveni accidente precum căzăturile, scrie Independent.

Deși în orașul de pe coasta Pacificului se obișnuiește ca oamenii să se oprească pe partea stângă a scărilor rulante și să păstreze partea dreaptă liberă pentru cei care se grăbesc, au existat cazuri în care mai multe persoane și-au pierdut echilibrul și i-au dezechilibrat și pe alții.

Chiar dacă s-au făcut încercări de promovare a practicii de a sta nemișcat pe scările rulante după persoanele în vârstă și-au exprimat îngrijorarea cu privire la posibile accidente sau căzături, acestea nu au dat niciun rezultat.

Peste 805 accidente care au avut loc pe scările rulante au fost catalogate ca fiind cauzate de „utilizarea necorespunzătoare a acestora” în 2018 și 2019, potrivit celor mai recente date ale Asociației japoneze a ascensoarelor, a relatat Japan Times.

În urma introducerii noii ordonanțe, primăria a difuzat, de asemenea, spoturi publicitare și afișe în principalele gări, în încercarea de a sensibiliza populația.

Nagoya nu este primul oraș care introduce o astfel de ordonanță. Și în orașul Saitama a fost aplicată o regulă similară în urmă cu doi ani, în octombrie 2021.

sursa

O femeie din Elveția a decedat şi 11 persoane au fost rănite într-un accident cu turiști în Antalya

O turistă elveţiană şi-a pierdut viaţa şi alte 11 persoane au fost rănite într-un accident rutier în sudul Turciei, transmite AFP, citând media din Turcia şi consulatul general al Elveţiei.

Potrivit agenţiei de stat Anadolu, citată de Agerpres, cei 11 răniţi sunt zece turişti elveţieni şi şoferul turc al microbuzului cu care se deplasau de la aeroportul din Antalya spre un hotel situat în districtul Manavgat, la circa o oră de mers cu maşina.

„O cetăţeană elveţiană a decedat în acest accident rutier”, a indicat viceconsulul general al Elveţiei în Turcia, Jérome Perrenoud-André, contactat de AFP. El nu a fost în măsură să confirme naţionalitatea răniţilor.

Potrivit imaginilor difuzate de media din Turcia, microbuzul a lovit un TIR staţionat pe un drum rapid care leagă Antalya de Alanya, două din principalele staţiuni de pe litoralul mediteranean turc, foarte apreciate de turiştii europeni.

Conform agenţiei Anadolu, femeia decedată era un medic în vârstă de aproximativ 40 de ani.

Propaganda rusă vorbește despre înlăturarea lui Putin
Articolul anterior
Ce ținută a purtat Andreea Esca la nunta lui Smiley și a Ginei Pistol
Articolul următor