Un băieţel de doar 12 ani a cerut de ziua lui să se poată vaccina împotriva Covid. Şi-a dorit un cadou atât de neobişnuit după ce şi-a văzut tatăl de 45 de ani pierind în lupta cu virusul necruţător.
Pentru cea de-a 12-a aniversare a sa, Gavin Robert a avut o singură cerere: să se vaccineze împotriva virusului care i-a ucis tatăl său anul trecut. Astfel, ajuns la vârsta legală pentru a putea a putea obţine serul, duminică, dorinţa sa i-a fost în sfârşit îndeplinită.
Tatăl a luptat împotriva Covid-19 aproape o lună.
Alice Roberts, mama lui Gavin, a declarat pentru NBC New York că decizia fiului ei a fost puternic influențată de moartea tatălui său de la începutul pandemiei.
„L-am tot întrebat ce vrea de ziua lui. Spunea mereu «vaccinul, ne vom vaccina»”, a povestit ea.
Charles „Rob” Roberts, ofițer de poliție în Glen Ridge și tatăl lui Gavin, a murit de COVID-19 pe 11 mai, la trei săptămâni după ce s-a prăbuşit fără aer în propria casă, la sfârşitul lunii aprilie. A luptat împotriva bolii, dar a pierdut lupta. Avea doar 45 de ani. Alice a spus însă că soţul ei se simţea bine, nu avea alte probleme de sănătate, cât despre pandemie, a încercat să se protejeze şi luase pandemia în serios, dar la momentul infectării sale testele de Covid-19 nu erau atât de accesibile, iar vaccinul nu exista.
Gavin este unul dintre cei peste 467 de milioane de oameni cărora li s-a administrat o doză de vaccin în Statele Unite, potrivit Centrelor pentru Controlul și Prevenirea Bolilor. Aproximativ 12,7 milioane de copii cu vârsta sub 18 ani, între care aproximativ 54% dintre copiii cu vârsta cuprinsă între 12 și 17 ani, au primit cel puțin o doză de vaccin Covid, potrivit unei analize a Academiei Americane de Pediatrie a datelor CDC din 15 septembrie, relatează Today.