Un bărbat de doar 44 de ani s-a înecat în lacul de lângă OrheiLand

Un bărbat s-a înecat în lacul de la parcul de distracții „OrheiLand” din Orhei.

Trupul acestuia a fost depistat astăzi, 14 iulie 2021, în jurul orei 13:00, a declarat Elena Băetrău, ofițer de presă al IP Orhei.

„La fața locului polițiștii au stabilit că bărbatul în vârstă de 44 de ani venise împreună cu soția sa la iazul din orașul Orhei. La un moment dat acesta a dispărut din vizorul soției sale, ultima solicitând ajutorul salvamarilor. Bărbatul a fost scos din iaz în stare inconștientă. De către serviciul medical au fost încercate metode de resuscitare, însă fără niciun rezultat, din nefericire bărbatul a decedat”, a spus Elena Băetrău.

Preliminar, echipa de medici sosiți la fața locului a constatat că ultimul ar putea fi decedat în urma unei insuficiențe cardiovasculare. 

Careva semne vizibile de moarte violentă nu sunt. Alte circumstanțe se stabilesc.

Cei mai buni absolvenți de liceu, premiați de către Președinta Maia Sandu
Articolul anterior
Minivacanță pentru bugetari la sfârșitul lunii august
Articolul următor
Alte articole interesante