Un bloc din Germania este considerat o operă de artă unică în lume. Ce anume îl face deosebit?

Ascuns în spatele blocurilor turn din nordul orașului german Darmstadt, se află un complex de apartamente care arată ca dintr-o lume fictivă. Blocul este colorat excentric, pictat cu linii linii ondulate și arbuști peste tot. Se numește „Waldspirale”, care se traduce prin „Spirala pădurii”.

În Darmstadt, Germania există un bloc de apartamente unic în lume. Foto: Wikipedia

Aceste bloc, care intră într-un contrast total cu restul construcțiilor din orașul german, a fost proiectat de un artist care toată viața nu a crezut în linia dreaptă, relatează click.ro.

Această clădire cu peste 100 de locuințe a fost creația artistului și arhitectului austriac Friedensreich Hundertwasser. Este recunoscut prin faptul că nu suporta liniile drepte. În consecință, acest bloc nu are nicio fereastra în linie dreaptă și nu seamănă două între ele.

„Îmi place enorm să văd că linia pe care o trasez nu este niciodată dreaptă”, spunea artistul.

Pare corect să spunem că Hundertwasser nu era un fan al liniilor drepte. Acest lucru este clar nu doar în ceea ce a spus, a scris și a pictat, ci și în Waldspirale, clădirea remarcabilă a creației sale din Darmstadt, care iese izbitor în evidență.

În creația sa, austriacul Friedensreich Hundertwasser folosește o combinatie arhitecturala neobisnuita de forme si culori, pornind de la ideea că „linia dreapta nu corespunde naturii”.

Nicio fereastră nu este dreaptă

Darmstadt este un oraș mic și drăguț, care găzduiește puțin peste 150.000 de oameni și este format dintr-un amestec de arhitectură tradițională germană și clădiri de apartamente noi.

Orașul a fost bombardat intens în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și, prin urmare, o mare parte din el a fost reconstruită în anii de după.

Dar nimic nu se aseamănă cu Waldspirale.

Hundertwasser a proiectat mai multe case care ii poarta numele, dar cea mai mare este aceasta din Darmstadt, Germania.

Constructia, care are 105 apartamente, cuprinde forme neregulate, inclusiv ferestrele, care nu sunt puse pe aceeasi linie au forme diferite. Mai mult, blocul nu este pătrat și nu are unghiuri ci este construit să arate ca o spirală foarte colorată.

Blocul a fost construit în anii 1990, iar azi toate apartamentele sunt ocupate

De jur împrejurul blocului de apartamente din Darmstadt sunt o mulțime de arbuști, iar în față lui este o gradină mare care are și un iaz. Clădirea are și o terasă, de asemenea, plină de spații verzi, iar acoperișul este o adevărată pădure. În a ceastă „pădure” funcționează o cafenea și un bar.

Blocul are multe spații vezi de jur împrejur și chiar pe acoperiș

Blocul are multe spații vezi de jur împrejur și chiar pe acoperiș

„Dacă omul merge în mijlocul naturii, atunci el este oaspetele naturii și trebuie să învețe să se comporte ca un oaspete bine educat”, spunea excentricul arhitect.

Casa a fost finalizata în 2000, la cateva luni dupa moartea arhitectului. Toate apartamentele sunt ocupate.

România: un tren a deraiat. Peste 200 de pasageri au rămas în câmp pe timp de caniculă

Pasagerii unui tren Inter City Cluj-Napoca – București au rămas în câmp, pe timp de caniculă, aceștia urmând a fi preluați cu autobuzele din Rupea, până în gara Brașov. Trenul a fost nevoit să oprească din cauza unei alte garnituri care a deraiat, scrie adevărul.ro

Călătorii, rămași în câmp Foto: CFR

Trenul internaţional IRN 347 (Curtici – Bucureşti Nord) a fost oprit din circulaţie începând cu ora 12:10 din cauza deraierii unuia dintre vagoane, informează sâmbătă CFR SA. „Evenimentul feroviar s-a produs pe firul I, între staţiile Rupea şi Racos, la km 237+400, interval feroviar pe care se circula cu restricţiale de viteză de 30 km/h. Precizăm faptul că firul II Rupea – Racoş este închis permanent pentru lucrări de reabilitare, traficul feroviar pe intervalul respectiv fiind trasat doar pe firul I”, informează compania.

La scurt timp după incident, un tren care venea de la Cluj-Napoca și avea traseul pe aceeași linie, a fost nevoit să oprească în câmp. Potrivit CFR Călători, pasagerii din tren și-au continuat drumul cu microbuze până la Brașov, de unde urmau să ia trenul cu destinația București.

Litoralul românesc este invadat de alge din cauza caniculei

Plajele mai multor stațiuni de la Marea Neagră arată ca o câmpie înverzită, după ce algele au fost aduse de curenți la mal. Înmulțirea algelor e cauzată de canicula de pe litoral, au anunțat vineri seară Apele Române Dobrogea-Litoral, care au precizat că se fac eforturi noapte de noapte pentru curăţarea plajelor.

Litoralul românesc este invadat de alge din cauza caniculei

Foto: libertatea.ro

Plaje invadate de alge au fost semnalate de turiști pe rețelele sociale la Năvodari, Constanţa, Mamaia şi Saturn. Apele Române Dobrogea-Litoral au anunţat, vineri seară, că se fac eforturi în fiecare noapte pentru curăţarea plajelor de alge, cu utilaje de mare tonaj, transmite libertatea.ro

De asemenea, conform reprezentanților instituției, codul portocaliu de caniculă de pe litoralul românesc „a dus la o intensificare a fenomenului de înflorire algală în multe stațiuni de pe malul Mării Negre”.

„Acest fenomen complică adesea munca asiduă a colegilor noştri. Echipele Sistemului de Gospodărire a Apelor Constanţa, din cadrul Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea – Litoral, intervin la malul mării în fiecare seară, acolo unde este necesar, pentru a aduna algele smulse din larg şi aduse la mal de curenţii marini”, au transmis, vineri seară, reprezentanţii Apele Romane Dobrogea-Litoral.

Mai mulți neurochirurgi din Chișinău și Bălți au salvat viața unui pacient diagnosticat cu tumoare cerebrală masivă

Mai mulți neurochirurgi din Chișinău și Bălți au salvat viața unui pacient diagnosticat cu tumoră intracerebrală masivă în emisfera cerebrală dreaptă.

Pacient cu o tumoare la creier, salvat de medicii din Chișinău și BălțiFoto: IMSP Spitalul Clinic Bălți

Potrivit responsabililor de la Spitalul Clinic Bălți, intervenția a fost dificilă, de complexitate majoră și deși operația a durat mai bine de trei ore, aceasta a decurs cu succes.

„Nu este pentru prima dată când neurochirurgii din alte instituții medicale colaborează cu doctorii de la Spitalul Clinic Bălți”, se arată în mesajul reprezentanților de la Spitalul Clinic Bălți.

Membrii echipei medicale care au realizat intervenția sunt: Viorel Găină, Dorin Bolduma, Constantin Deliu, medic anesteziolog-reanimatolog, Serghei Pcela, medic rezident Constantin Roznovan, asistenta medicală de operație, Dina Savca și asistenta medicală în anestezie și reanimare – Dina Arsenii.

Meteorologii au emis cod galben de caniculă în toată țara
Articolul anterior
Țara din Europa care riscă să rămână fără locuitori. Oamenii au plecat cu sutele de mii în ultimii ani
Articolul următor