Un blogger din Rusia s-a prefăcut că este infectat cu coronavirus și a provocat panică în metroul din Moscova

Un blogger din Rusia riscă 5 ani de închisoare după ce a provocat panică în metroul din Moscova prefăcându-se că este infectat cu coronavirus, scopul său fiind acela de a-și crește popularitatea în mediul online.

separator
Tânărul îmbrăcat în negru şi cu o mască medicală pe faţă se afla într-un metrou care circulă pe una dintre cele mai aglomerate linii din Moscova, iar la un moment dat s-a prăbuşit brusc pe podea şi a început să se zbată simulând o criză. Câţiva pasageri s-au grăbit să îl ajute, dar apoi au fugit urlând panicați: „Coronavirus! Coronavirus!“.

Toată povestea a avut un efect puternic asupra celorlalţi pasageri, care au părăsit în grabă metroul imediat ce acesta a oprit în următoarea staţie, relatează Russia Today, potrivit digi24.ro.

În haosul general creat, mai mulți pasageri s-au aflat în pericol. Întreaga scenă a fost filmată, iar tânărul de la care a pornit totul a fost identificat ca fiind bloggerul Karomat Dzhaborov. Imaginile, postate online acum câteva zile, au fost văzute inclusiv de poliţie, care l-au arestat pentru tulburarea ordinii publice și declanşarea panicii în spaţiul public.

https://youtu.be/jcrBBQWfQT0

După ce a aflat despre acuzaţiile formulate împotriva sa, Dzhaborov s-a predat autorităților. Acesta riscă amenzi majore şi până la cinci ani de închisoare. Doi dintre complicii care l-au ajutat pe tânăr au fost, de asemenea, reţinuţi de poliţie.

Avocatul bloggerului a declarat că Dzhaborov nu se aştepta ca filmuleţul să atragă consecinţe atât de dure şi că intenţiile acestuia nu au fost rele. „Scopul a fost de a atrage atenţia publicului asupra lipsei măştilor sanitare şi asupra problemei coronavirusului”, a explicat el.

Până în prezent, în Rusia au fost înregistrate două cazuri de coronavirus. Ambii pacienţi sunt cetăţeni chinezi care au ajuns recent în ţară. Aceştia au fost plasaţi în carantină cu o formă moderată a bolii şi sunt acum gata de externare, potrivit autorităţilor ruse.

Ce s-a decis în cazul mega-orașului demn de SF care va costa un trilion de euro. Lucrările au început deja de câțiva ani. FOTO

Proiectul ”NEOM” pe care Arabia Saudită voia să îl termine până în 2030, nu va mai fi gata în timp util, scrie digitalsport.ro

Mega-orașul în care se va investi circa un trilion de euro va avea o infrastructură unică în lume, denumită „Linia” – marginile sale vor fi formate dintr-un lanț de zgârie-nori, de peste 100 de kilometri lungime!

Lucrările au început deja de câțiva ani, dar recent arabii și-au dat seama că proiectul lor este, așa cum credeau mulți, prea ambițios. „Linia” este imposibil de terminat în cei aproape cinci ani rămași, din cauza situației economice a țării. 

Mai exact, pentru anul 2024 se estimează un deficit la buget de peste 21 miliarde de euro, iar liderii statului au redus masiv cheltuielile pentru „NEOM” și vor păstra această măsură timp de câțiva ani, până când țara va fi din nou pe plus. 

Astfel, din cei 100 de kilometri propuși, abia 2,5 vor fi finalizați până în 2030, iar din populația de 1,5 milioane pe care și-au propus-o arabii peste aproape cinci ani, noua estimare este de nici măcar 300.000 de locuitori. 

Spectaculos! Așa ar trebui să arate cele 15 superstadioane din NEOM construite special pentru Cupa Mondială 2034

Tot în „NEOM” ar urma să aibă loc Cupa Mondială 2034. Arabii sunt singurii care și-au depus candidatura, iar pe 11 decembrie FIFA ar urma să confirme oficial că turneul final va avea loc în Golf. 

O parte din investiția masivă o reprezintă construirea a 15 superstadioane, care vor avea design-uri nemaivăzute până acum, în spiritul orașului ultramodern. 

Oficiali din România vor discuta cu reprezentanți ai platformei TikTok la Bruxelles

Comisia Europeană va organiza o reuniune cu autorităţile române şi TikTok. Aplicaţia deţinută de chinezi este supusă unei presiuni tot mai mari pentru a explica modul în care a gestionat conţinutul politic înainte de votul din România, scrie POLITICO citat de digi24.ro.

Votul din primul tur de duminică l-a propulsat pe Călin Georgescu, ultranaţionalist şi pro-rus, către o victorie şocantă, în parte datorită popularităţii sale subite pe TikTok, notează sursa citată.

Bucureştiul a cerut Comisiei Europene să lanseze o investigaţie oficială asupra aplicaţiei, în conformitate cu normele blocului comunitar referitoare la reţelele sociale, iar un deputat european de top a cerut marţi ca directorul executiv al TikTok să se prezinte în faţa Parlamentului European pentru a răspunde la întrebări.

Într-o scrisoare văzută de POLITICO joi dimineaţă, TikTok – deţinut de gigantul tehnologic chinez ByteDance – a respins acuzaţiile că ar fi fost folosit pentru a influenţa alegerile din România.

„Până în prezent, nu am găsit nicio dovadă a unei operaţiuni de influenţă sub acoperire pe platforma noastră, în ultimele câteva săptămâni, pentru alegerile prezidenţiale în curs de desfăşurare din România, nici dovezi ale unei influenţe străine”, a declarat platforma în scrisoarea adresată autorităţilor române. Aceasta a adăugat că a „eliminat peste 150 de conturi de impostură” legate de Georgescu şi peste 650 de conturi legate de alţi candidaţi.

Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Thomas Regnier, a confirmat săptămâna aceasta că executivul UE a primit o solicitare de a deschide „o investigaţie oficială cu privire la rolul TikTok în alegerile din România”, în temeiul legii emblematice a UE privind social media, Digital Services Act. Masa rotundă între reprezentanţii Comisiei, autorităţile române şi oficialii TikTok este programată să aibă loc înainte de turul al doilea al alegerilor prezidenţiale din 8 decembrie, a declarat Regnier, joi.

TikTok respinge acuzaţiile că ar fi jucat un rol nepotrivit în victoria lui Georgescu. Purtătorul de cuvânt Paolo Ganino a declarat că „relatările extrem de speculative cu privire la alegerile din România sunt inexacte şi înşelătoare”.

O țară europeană interzice rețelele sociale pentru tinerii sub 16 ani

Camera Reprezentanților din Parlamentul Australiei a adoptat un proiect de lege care interzice accesul pe rețelele sociale pentru persoanele sub 16 ani, o măsură care ar putea transforma Australia într-una dintre primele țări din lume cu o astfel de legislație. Proiectul, promovat de prim-ministrul Anthony Albanese, obligă platformele populare precum X (fost Twitter), TikTok, Facebook și Instagram să implementeze măsuri pentru a preveni accesul tinerilor sub vârsta de 16 ani, scrie voceabasarabiei.md.

Miercuri, proiectul a fost aprobat cu 102 voturi pentru și 13 împotrivă, iar acum va fi discutat și în Senat, unde va trebui să obțină și aprobarea finală. În cazul nerespectării noilor reglementări, companiile de tehnologie riscă amenzi semnificative, care pot ajunge până la 31 de milioane de euro. Conform proiectului, platformele vor avea un termen de un an pentru a implementa filtrele necesare pentru a respecta legislația.

Deși inițiativa a fost întâmpinată cu entuziasm de unele cercuri, a stârnit și critici din partea deținătorilor de platforme, care au semnalat „îngrijorări serioase” legate de „consecințele neprevăzute” ale acestei decizii rapide. Alte țări, precum Statele Unite (în statul Florida) și Spania, au adoptat măsuri similare, iar China impune deja restricții stricte privind utilizarea rețelelor sociale de către minorii sub 14 ani.

Cercetători germani: coronavirusul rezistă până la nouă zile pe suprafețe precum sticla, plasticul sau metalul
Articolul anterior
Procesul de redobândire a cetăţeniei române nu a fost blocat, anunță un oficial de la autoritatea competentă
Articolul următor