Un bucătar a demarat o campanie prin care vrea să reducă risipa alimentară și să îi ajute și pe cei aflați în nevoie. Porții de mâncare, proaspăt scoase din bucătărie, așteaptă aburinde să fie ridicate de oricine.

Mai mult, bucătarul a convins și câteva aprozare să ofere gratuit fructele și legumele pe care nu le mai pot vinde.
Paul Sebastian, bucătar, gătește zilnic pentru clienții și colegii săi. Iar ce rămâne în plus ajunge la poarta restaurantului, pentru cei care au nevoie de o masă caldă.
,,Îmi rămăseseră 2-3 porţii de mâncare şi văzusem la intrare, chiar înainte să intru la muncă, văzusem o bătrânică, lângă noi, care căuta în tomberoane. Nu mi-a venit să cred. Şi i-am dat porţiile. S-a bucurat foarte mult. A fost foarte încântată”, povestește bucătarul din Timișoara.
De atunci, în fiecare zi lasă câteva porţii de mâncare pe o masă din faţa restaurantului. „În mod normal nu rezistă 10 minute”.
La fel a fost şi acum. În câteva minute a şi apărut cineva, care a luat porţile de mâncare pentru familia sa.
,,Mi se pare chiar un gest frumos din partea lui, pentru că îi ajută şi în loc să facă risipă îi ajută pe alţii. Dacă ar lua mai mulţi atitudine de genul ăsta, chiar s-ar schimba câte ceva”, povestește un localnic.