Un camion cu porci vii, surprins lângă Roșcani, localitatea unde se află ferma cu focarul de pestă porcină. Ce spun autoritățile

Un martor a făcut mai multe imagini cu un camion încărcat cu porci vii, observat la intrarea în Bulboaca, localitate aflată la mai puțin de un kilometru de focarul de pestă porcină din satul Roșcani. Acesta susține că vehiculul se îndreaptă către fermă. Totuși, potrivit ANSA, Autorităților Publice Locale și Poliției, informația este complet falsă, întrucât în acea zonă sunt instalate filtre ale Poliției, care verifică încărcăturile de acest gen, transmite Știri.md.

Președintele raionului Anenii Noi, Alexandru Moisei, a declarat că informațiile precum că spre acea fermă se îndreaptă un camion cu porci vii nu sunt veridice, pentru că focarul de pestă porcină nu a fost eradicat.

Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Anenii Noi au declarat pentru Știri.md că prin zona filtrelor de Poliție nu a trecut nici un camion care transporta porci vii.

În acest sens, IP Anenii Noi îndeamnă cetățenii să nu se lase manipulați de astfel de informații.

Amintim că aproximativ 65.000 de porci de la o fermă din Roșcani vor fi sancționați după ce luni, 17 martie, aici a fost confirmat un focar de pestă porcină africană.

Potrivit ANSA, Comisia pentru Situații Excepționale a raionului Anenii Noi s-a convocat în ședință și a aprobat o serie de măsuri pentru eradicarea rapidă a focarului, precum și pentru a preveni răspândirea bolii.

De asemenea, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor a demarat procedurile de notificare a structurilor abilitate la nivel național și din cadrul Uniunii Europene, Organizației Mondiale a Sănătății Animalelor, precum și a altor parteneri externi, despre apariția focarului de pestă porcină africană pe teritoriul Republicii Moldova.

Sportivii moldoveni au obținut trei medalii la Campionatul European de Sambo

Lotul național de sambo al Republicii Moldova a obținut trei medalii la Campionatul European, rezervat seniorilor, care s-a desfășurat în orașul Limassol, Cipru.

Veaceslav Plămădeală a cucerit medalia de argint în categoria de greutate de 79 kg, aceasta fiind cea mai bună prestație a lotului național.

Lucian Brai a obținut medalia de bronz la proba combat sambo, în categoria de 71 kg.

Vera Zorea a ocupat locul III în categoria de 54 kg, obținând a treia medalie pentru Republica Moldova.
 
Campionatul European de Sambo s-a desfășurat pe 2 și 24 aprilie.

Un înalt general rus a fost ucis într-un atac cu bombă la Moscova 

Imaginile difuzate de presa rusă au arătat o explozie, apoi resturile mașinii generalului Iaroslav Moskalik. Agenția Tass a citat serviciile de securitate care au confirmat existența unui dispozitiv exploziv improvizat, dar nu și numele generalului, dezvăluit în schimb de surse Reuters și BBC.

Un ofițer militar rus de rang înalt a fost ucis vineri după ce o mașină a explodat în localitatea Balașiha din regiunea Moscovei, au relatat posturile de știri ruse Mash și Shot, citate de Reuters.

Mai multe surse rusești afirmă că generalul Iaroslav Moskalik, adjunctul șefului Direcției principale de operațiuni a Statului Major al Forțelor Armate Ruse, este omul ucis în atacul cu bombă.

Nu există încă o confirmare oficială a acestui fapt, dar agenția de presă oficială rusă Tass a citat serviciile de securitate care au confirmat că o bombă a fost cauza exploziei din suburbia Balașiha din estul Moscovei.

„Explozia a fost cauzată de un dispozitiv exploziv artizanal. Fragmente ale dispozitivului exploziv au fost găsite la fața locului și vor fi trimise pentru examinare”, a declarat o sursă a serviciilor de urgență pentru Tass.

Cel puțin 12 state americane au dat în judecată administrația Trump, invocând haosul economic

Cel puțin douăsprezece state americane au dat în judecată administrația Trump la Curtea de Comerț Internațional al SUA pentru a opri noua politică tarifară, invocând că aceasta a adus haos în economie.

Statele reclamante sunt: Oregon, Arizona, Colorado, Connecticut, Delaware, Illinois, Maine, Minnesota, Nevada, New Mexico, New York și Vermont, scrie The Associated Press.

Procesul contestă afirmația liderului de la Casa Albă că poate impune în mod arbitrar tarife bazate pe Actul Internațional al Puterilor Economice de Urgență și solicită instanței să declare tarifele drept ilegale și să blocheze agențiile guvernamentale să le aplice.

Reclamanții susțin că numai Congresul SUA este împuternicit să impună tarife și că președintele poate invoca Actul Internațional al Puterilor Economice de Urgență numai atunci când o urgență prezintă o „amenințare neobișnuită și extraordinară”.

Guvernatorul Californiei, Gavin Newsom, a afirmat recent că statul său, cel mai mare importator din țară, ar putea pierde venituri de miliarde de dolari în urma noii politici tarifare.

Kush Desai, un purtător de cuvânt al Casei Albe, a declarat că administrația Trump rămâne hotărâtă să abordeze urgența națională care distruge industriile americane și lăsă lucrătorii americani în urmă.

La începutul lunii aprilie, președintele SUA, Donald Trump, a anunțat o creștere a taxelor vamale pentru majoritatea produselor importate, dar au fost ulterior suspendate pentru o perioadă de 90 de zile pentru mai mult de 75 de țări, inclusiv pentru Republica Moldova.

Recent China a impus tarife suplimentare până la 125% pentru produsele importate din SUA drept răspuns la decizia Washingtonului de a majora la 145% taxele vamale pentru produsele din China.

Un tânăr din Republica Moldova, găsit mort pe un drum din Italia
Articolul anterior
Kremlinul critică reţinerea Evgheniei Guţul
Articolul următor