Un centru pentru reabilitarea femeilor a fost deschis în UTA Găgăuzia

Primul centru regional pentru reabilitarea femeilor care suferă din cauza violenței a fost deschis în premieră în UTA Gagauz-Yeri. Instituția va oferi beneficiarelor adăpost, consiliere psihologică, asistență socială și juridică, ajutându-le să-şi găsească un loc de muncă şi să-şi lanseze o afacere.

Centrul este amplasat într-un edificiu de circa 500 de metri pătrați, cu două etaje, care a fost renovat din temelie. Instituția va putea găzdui concomitent până la 20 de persoane, femei şi copii. Fiecare femeie va avea o cameră separată, dotată cu tot necesarul.

Autorii proiectului au prevăzut şi o încăpere unde persoanele cazate în centru vor putea petrece timpul în cadrul unor activități comune. Totodată, în instituție există și o cameră de joc pentru copii.

Edificiul are un design universal, fiind accesibil şi pentru persoanele cu dizabilități; la intrare este rampă de acces, în interior – grupuri sanitare adaptate, iar accesul de la un etaj la altul poate fi asigurat cu ajutorul unui dispozitiv special. 

Femeile se vor putea afla la centru cel mult şase luni, perioadă în care specialiştii le vor ajuta să identifice soluții pentru problemele cu care se confruntă.

La etajul întâi al clădirii se va afla și centrul comunitar, destinat femeilor și bărbaților din grupuri dezavantajate, precum și persoanelor care au nevoie de consiliere sau sprijin.

Astfel, pe lângă faptul că întrunește toate standardele naționale în domeniu, centrul vine și cu partea inovativă, fiind un incubator de pilotare a noilor abordări de susținere a grupurilor vulnerabile.

Astfel, începând cu anul 2021, echipa centrului va fi pregătită să ofere consiliere unei categorii mai largi de populație, datorită programului de instruire CETA (Common Elements Treatment Approach).

Acest program de consiliere, dezvoltat de specialiști din cadrul Universității Johns Hopkins din Baltimore, SUA și pilotat în mai multe țări, va permite profesioniștilor din centru să asiste persoane care se confruntă cu alcoolismul, violența, precum și cu forme ușoare de anxietate și depresie.

Prezentă la festivitatea de lansare a centrului, Dima Al-Khatib, reprezentant rezident PNUD în Republica Moldova a menționat că „crearea acestui centru este o reușită importantă”.

„Știm cu toții că violența împotriva femeilor și fetelor este o problemă pentru toate țările. În cadrul campaniei 16 zile de activism împotriva violenței de gen, împreună cu autoritățile din Găgăuzia, inaugurăm acest centru care, odată funcțional, va oferi suport complex și asistență mult așteptată pentru femeile din regiune”, a spus Dima Al-Khatib.

Pentru amenajarea centrului, autorităţile de la Comrat au oferit un edificiu, care a fost reparat capital, după ce a fost expertizat din punct de vedere tehnic.

PNUD, cu sprijinul Republicii Coreea, a alocat finanțare în sumă de 90 de mii de dolari. Contribuția executivului UTA Găgăuzia în acest proiect este de circa 85 de mii de dolari. 

sursa: www.moldpres.md

Lumina Sfântă va fi adusă în R. Moldova de Patriarhia Română cu o aeronavă specială

Credincioșii din Republica Moldova se vor putea bucura și în acest an de aducerea Sfintei Lumini de la Ierusalim, scrie jurnal.md.

Mitropolia Basarabiei informează enoriașii că o aeronavă specială va aduce Sfânta Lumină de la Ierusalim la București, Chișinău și Iași, cele trei capitale românești cu importanță istorică deosebită. Astfel, ierarhii Mitropoliei Basarabiei, împreună cu o delegație de clerici și credincioși, vor întâmpina într-o procesiune solemnă Lumina Sfântă la Aeroportul Internațional Chișinău.

Ulterior, Sfânta Lumină va fi distribuită către fiecare protopopiat și parohie din țară prin cele trei Centre Eparhiale (Chișinău, Bălți și Cahul). Detaliile despre programul evenimentului vor fi anunțate ulterior.

„Această aducere a Sfintei Lumini reprezintă un moment de profundă însemnătate spirituală pentru credincioșii din întreaga lume, oferindu-le ocazia să participe la sărbătoarea Învierii Domnului în mod autentic și binecuvântat. În această zi sfântă, credincioșii sunt încurajați să se alăture acestui moment de bucurie și să primească Sfânta Lumină cu inimile deschise și rugăciuni de mulțumire”, se spune într-un mesaj al Mitropoliei Basarabiei..

Reprezentanții instituției se roagă ca Învierea Domnului să aducă lumină, pace și nădejde în inimile tuturor credincioșilor din Basarabia.

Un reputat avocat din Moldova s-a stins din viață

Uniunea Avocaților anunță despre trecerea în neființă a colegei lor, avocata Aurelia Bagrin, scrie telegraf.md.

”În numele Uniunii Avocaților din Republica Moldova, transmitem sincere condoleanțe familiei, prietenilor și colegilor. Suntem alături de ei, oferindu-le susținerea noastră necondiționată și sentimente de profundă compasiune. Fie ca bunul Dumnezeu să-i odihnească sufletul în pace”, este mesajul semnat de către Dorin POPESCU, președintele Uniunii Avocaților din Republica Moldova.

Aurelia Bagrin a deținut o diplomă de master în Drept. Ea a fost consilier juridic la Centrul de Drept al Avocaților și coordonatoarea proiectului “Ajutor Decentralizat pentru Refugiații Ucraineni”, implementat cu sprijinul Oxfam.

.

10 mai nu va fi declarată zi nelucrătoare

Anul acesta, ziua de 10 mai nu va fi declarată zi nelucrătoare. Cu precizări în acest sens vine Ministerul Muncii și Protecției Sociale în contextul în care pe 9 mai este marcată Ziua Europei, aceasta fiind zi de sărbătoare nelucrătoare.

MMPS menționează că au parvenit mai multe solicitări din partea angajatorilor și salariaților. Anul trecut, bugetarii s-au bucurat de o mini-vacanță, întrucât data de 8 mai a căzut luni și a fost declarată zi de odihnă, prin hotărâre de Guvern, anunță IPN.md.

„Anul acesta, ziua de 10 mai nu va fi declarată zi nelucrătoare. În același timp, în scopul utilizării optime de către salariați a zilelor de repaus și de sărbătoare nelucrătoare, conducătorii unităților din sectorul real al economiei sunt în drept să transfere zilele de repaus sau de lucru în alte zile, după consultarea reprezentanților salariaților”, precizează instituția.

În Republica Moldova zile de sărbătoare nelucrătoare sunt: 1 ianuarie – Anul Nou; 7 și 8 ianuarie – Nașterea lui Isus Hristos (Crăciunul pe stil vechi); 8 martie – Ziua internațională a femeii; a doua zi de Paști (luni) conform calendarului bisericesc; ziua de luni la o săptămână după Paști ( Paștile Blajinilor); 1 mai – Ziua internațională a solidarității oamenilor muncii; 9 mai – Ziua Victoriei și a comemorării eroilor căzuți pentru independența Patriei; 9 mai – Ziua Europei; 27 august – Ziua Independenței; 31 august – sărbătoarea „Limba noastră cea română”; 25 decembrie – Nașterea lui Isus Hristos (Crăciunul pe stil nou); ziua Hramului bisericii din localitate, declarată în modul stabilit de consiliul local al municipiului, orașului, comunei, satului.

Șase adulți și copii s-au intoxicat cu monoxid de carbon
Articolul anterior
Încă 20 de tone de prune moldovenești, distruse în Federația Rusă
Articolul următor