Un cutremur puternic de 6 grade pe Richter s-a produs în Australia

Un cutremur cu magnitudinea de 6 grade pe scara Richter s-a produs, miercuri dimineaţa, în apropiere de Melbourne, în Australia, provocînd daune clădirilor şi fiind resimţit în toate statele vecine.

Epicentrul cutremurului s-a situat în apropierea localităţii Mansfield din statul Victoria, la aproximativ 200 km nord-est de Melbourne, la o adîncime de zece kilometri, a anunţat Geoscience Australia, transmite Agerpres.ro. Postul de radio 3AW a postat o fotografie cu moloz pe una dintre străzile principale din Melbourne, iar locuitori din părţile de nord ale oraşului au anunţat pe reţelele sociale că au rămas fără curent electric, în timp ce alţii au informat că au fost evacuaţi din clădiri.

Cutremurul a fost resimţit inclusiv în Adelaide, la o distanţă de 800 kilometri, dar şi la Sydney, la 900 km distanţă. Nu există informaţii despre pagube sau răniţi în afara oraşului Melbourne. Peste jumătate din cele 25 de milioane de locuitori ai Australiei trăiesc în sud-estul ţării, într-un perimetru ce cuprinde oraşele Adelaide, Melbourne şi Sydney. Primarul din Mansfield, Mark Holcombe, a declarat că în momentul producerii seismului se afla în biroul său de la fermă, de unde a a fugit afară.

Cum a marcat Vladimir Putin victoria de la alegerile prezidențiale. Mii de oameni din toată țara au sărbătorit

Vladimir Putin și-a sărbătorit victoria în alegeri, în Piața Roșie, înțesată de ruși. Au marcat împreună și un alt eveniment important: împlinirea a zece ani de la anexarea ilegală a Crimeei, scrie stirileprotv.ro.  

Vladimir Putin a vorbit și despre teritoriile ucrainene anexate, pe care le-a descris drept parte din Noua Rusie.

Alături de Putin, pe scenă au urcat și cei trei contra-candidați ai săi din alegeri, care s-au adresat și ei mulțimii, la solicitarea președintelui. Mii de oameni, inclusiv studenți, aduși din diverse orașe cu autobuzele, au participat la festivități.

Proaspăt reales pentru un al cincilea mandat în fruntea Rusiei, Vladimir Putin şi-a făcut apariţia, luni seară, în Piaţa Roşie din Moscova, acolo unde este organizat un concert şi un miting pentru a sărbători victoria sa, precum şi 10 ani de la anexarea Crimeei.

Mii de persoane au scandat numele Rusiei şi au aplaudat în momentul în care liderul de la Kremlin a sosit pe scenă.

Declarațiile lui Dan Balan, după acuzațiile că ar fi cântat beat la un concert din Chișinău: ”Adevărul e doar unul”

După o pauză de aproximativ cinci ani, interpretul din Republica Moldova Dan Balan a revenit pe scena din Chișinău. Atunci, mulți dintre fanii săi au afirmat că artistul ar fi fost beat în timpul concertului. Cu toate acestea, el a negat acuzațiile, menționând că fanii săi adevărați cunosc cum este el pe scenă.

Fiind întrebat de către moderatorul unei emisiuni de la Radio Zu despre acel concert și despre acuzațiile spectatorilor prezenți la concert, Dan Balan a răspuns că adevărul este doar unul, transmite Știri.md

„Adevărul care? Adevărul meu? Adevărul poate fi doar unul. În România mă cunosc mai puțini pentru că eu foarte mult timp am lipsit, din păcate”, susține interpretul. 

El spune că publicul său, care cunoaște cum este și se simte el pe scenă, îl înțelege. 

„Eu sunt regizor, sunt autor. Când sunt artist, eu sunt altfel, am o anumită imagine, un anumit personal, pe care l-am creat pentru că am înțeles că are un anumit impact”, explică artistul.

Dan Balan susține că foarte mult timp a căutat acel fel de a fi și de a se simți pe scenă, de a transmite spectatorului emoții. 

„Câteodată acest val poate să pară ciudat. În Ucraina nimeni nu-și pune așa întrebări. (…) Este un personaj relaxat, pe valul lui. Probabil de aia a fost acest moment, plus oboseala foarte mare din acea zi”, adaugă Dan Balan. 

De menționat că acesta a susținut show-ul „Dan Bălan-Christmas Magic 2024”. Alături de el, pe scenă au urcat: mama sa, Ludmila Balan, Mr. President, The Urs, BAKOTA, Cristian Porcari și Haddaway.

Dan Balan este un cântăreț, compozitor, producător, instrumentist și textier din Republica Moldova. Este primul și unicul artist din Republica Moldova nominalizat pentru premiul Grammy, în calitate de coautor al hitului „Live Your Life”, interpretat de cântăreața americană Rihanna și rapperul T.I..

A câștigat numeroase premii internaționale din industria muzicală, printre care Echo Awards și MTV Video Music Awards. Este fondatorul faimosului trio O-Zone și, de asemenea, este autorul și producătorul hitului mondial „Dragostea din Tei”, situat în topul chart-urilor din mai bine de 30 de țări, vândut în mai mult de 12 milioane de copii pe tot mapamondul. Este autor și interpret al hiturilor internaționale „Chica Bomb”, „Justify Sex”, „Freedom”.

Interpretul din R. Moldova, Dan Balan, a revenit pe scena din Chișinău după o pauză de aproximativ 5 ani. Totuși, mulți dintre spectatori au rămas profund dezamăgiți de evoluția acestuia, afirmând că artistul ar fi fost beat în timpul concertului.

La scurt timp, organizatorii concertului au venit cu o reacție, negând toate acuzațiile spectatorilor.

Caz șocant în Spania! Un român, supărat că l-a părăsit soția, și-a otrăvit copiii, apoi s-a sinucis

O comunitate rurală din Spania este în stare de șoc după ce un bărbat de origine română și-a otrăvit fiicele de 2 și 4 ani, după care s-a sinucis, scrie digi24.ro.

Se presupune că bărbatul a vrut să se răzbune astfel pe soția care l-a părăsit de curând. Garda Civilă a fost alarmată duminică seara, iar un echipaj ajuns la casa din Las Alcubillas a descoperit cadavrele celor două fetițe și a bărbatului român, potrivit Diario de Almeira. Cea care a alertat autoritățile este chiar fosta soție a bărbatului.

Aceasta le-a spus polițiștilor că fostul soț și cele două fetițe au ingerat o substanță toxică, ancheta fiind concentrată în această direcție. Totuși, o concluzie finală va fi conturată abia după efectuarea necropsiei și textelor toxicologice.

Din primele cercetări s-a stabilit că cei doi soți se despărțiseră de curând, pentru că femeia, în vârstă de 23 de ani, n-a mai suportat violențele soțului ei. Se pare că ea obținuse și un ordin de protecție împotriva acestuia. Cei doi nu mai locuiau împreună și se pare că bărbatul le luase la el acasă weekendul trecut pe cele două fiice.

Crește numărul cazurilor de infectare cu Covid-19 în rândul copiilor. 2 micuți sunt în stare gravă
Articolul anterior
Cine este misteriosul iubit al interpretei MakSim? Dezvăluirile artistei
Articolul următor