Un deputat ucrainean, cercetat pentru corupţie, a murit într-un taxi

Anton Poliakov, un parlamentar ucrainean implicat într-o anchetă privind corupţia în sectorul apărării, a murit într-un taxi, după ce i s-a făcut brusc rău, la primele ore ale dimineţii de vineri, a transmis poliţia ucraineană într-un comunicat, citat de Reuters.

Anton Poliakov, 33 de ani, era deputat independent, după ce fusese ales în Rada Supremă (parlamentul unicameral ucrainean) din partea partidului Servitorul Poporului (de guvernământ), al preşedintelui Volodimir Zelenski.

„Conform informaţiilor preliminare, poliţiştii au stabilit că bărbatului i s-a făcut rău în taxi, iar medicii de la urgenţă chemaţi să-l resusciteze nu au putut să-l ajute, constatând decesul”, indică poliţia ucraineană în acelaşi comunicat.

Printre primii care au anunţat decesul lui Poliakov a fost fostul preşedinte al legislativului ucrainean, Dmitro Razumkov, demis cu o zi în urmă din funcţie. „Condoleanţe familiei şi prietenilor. Vreau să cred că ancheta va fi obiectivă!”, a scris Razumkov pe contul său din Telegram, potrivit Ukrainska Pravda.

Procurorul general al Ucrainei, Irina Venediktova, a dat asigurări că Biroul procurorului va stabili rapid şi obiectiv cauza morţii în noaptea de joi spre vineri a deputatului Anton Poliakov.

„În cursul acestei nopţi a decedat deputatul Anton Poliakov. El a fost descoperit în stare de inconştienţă de către o patrulă a poliţiei rutiere într-un taxi, pe care l-au oprit pentru o încălcare a regulilor de circulaţie. Medicii de la Salvare nu au reuşit să-l resusciteze. Asupra sa au fost găsite obiecte de valoare – portmoneul cu bani şi actele sale de identitate”, a precizat Venediktova pe pagina sa oficială de pe Facebook.

Potrivit procurorului general, şoferul a declarat că l-a luat pe pasager cu câteva minute înainte de a fi oprit de poliţia rutieră dintr-o staţie de autobuz din cartierul Dneprovsk al Kievului, iar la scurt timp după ce a urcat în taxi pasagerului i s-a făcut rău.

Cauzele morţii deputatului vor fi stabilite în urma examenului medico-legal, care va avea loc în următoarele ore, a afirmat Irina Venediktova, adăugând că un dosar penal a fost deschis în acest caz conform art.115 al Codului Penal al Ucrainei „Omor cu premeditare”, cu menţiunea „Deces din motive naturale”, scrie Agerpres.

Taxiul în care a fost descoperit fără suflare deputatul ucrainean a fost examinat, iar şoferul interogat.

Poliţia rutieră de la Kiev a precizat că agenţii săi care patrulau în noaptea de joi spre vineri în centrul capitalei ucrainene au fost cei care i-au acordat primul ajutor deputatului ucrainean pe care l-au descoperit pe bancheta din spate a taxiului. Bărbatul nu avea puls şi nu respira. Tot poliţiştii au chemat şi un echipaj al Salvării.

Potrivit Ukrainska Pravda, în decembrie 2019, Poliakov ceruse să fie exclus din partidul proprezidenţial Servitorul Poporului din cauza unor „divergenţe de ordin moral şi ideologic”. După aceea se alăturase grupului de parlamentari „Pentru viitor”, despre care media ucrainene apreciază că ar fi apropiat de controversatul oligarh Igor Kolomoiski, de care a fost apropiat şi preşedintele Volodimir Zelenski.

sursa:digi24.ro

Unei femei i s-a făcut rău și a căzut pe trecerea de pietoni și a căzut

Unei femei i s-a făcut rău și a căzut pe trecerea de pietoni.

foto: www.unimedia.md

Inițial, a parvenit informația că femeia fusese lovită de o mașină, la Ciocana, în jurul orei 10:57 dimineața, dar poliția a venit ulterior că femeia nu a fost lovită de o mașină, ci acesteia i s-a făcut rău și a căzut pe trecerea de pietoni.

La fața locului au intervenit poliția și ambulanța.

Mister deslușit! S-a aflat cine este tatăl copului născut de fetița de 11 ani

S-a aflat cine este tatăl biologic al bebelușului născut de copila de 11 ani la Institutul Mamei și Copilului. Surse demne de încredere au declarat pentru TV8 că e vorba de tatăl vitreg al fetiței de 11 ani, reținut la sfârșitul lunii ianuarie și pus sub învinuire pentru viol. Asta deși anterior, avocatul acestuia a declarat că el nu-și recunoaște vina. Contactată de noi, purtătoarea de cuvânt a Procuraturii ne-a confirmat că anchetatorii au primit testele ADN, dar a refuzat să ne divulge rezultatele, invocând că sunt date confidențiale, scrie tv8.md

„Procuratura a recepționat rezultatele expertizei ADN, însă în corespundere cu principiul confidențialității urmăririi penale, acestea nu pot fi divulgate.Urmărirea penală continuă, urmând a fi recepționate și rezultatele altor expertize dispuse. Procuratura Generală asigură că se întreprind toate acțiunile relevante pentru justa soluționare a cauzei”, a spus Violina Moraru.

Potrivit surselor TV8, rezultatele testelor ADN au arătat că tatăl vitreg al fetiței de 11 ani este și tatăl biologic al copilului ei. 

Procurorii au dispus efectuarea mai multor expertize, inclusiv al unui test de paternitate, încă acum aproape două luni, iar rezultatele au venit abia acum. 

Între timp, inculpatul în vârstă de 46 de ani, reținut la sfârștul lunii ianuarie, râmâne în continuare în arest. Ieri, magistrații judecătoriei Chișinău cu sediul Ciocana i-au prelungit măsura preventivă cu încă 30 de zile. 

Cazul copilei de 11 ani a devenit cunoscut în luna decembrie. Oamenii legii au fost sesizați de către reprezentanții unui Centru de sănătate din raionul Călărași. Aceștia au comunicat poliției că în urma examinării medicale, s-a constatat că minora de 11 ani este însărcinată. Copila a născut la Institutul Mamei și Copilului, la exact o lună după ce s-a aflat că e însărcinată. Atât ea, cât și bebelușul se simt bine. Minora a beneficiat inclusiv de consiliere psihologică. Tot atunci oamenii legii au pornit o cauză penală pentru viol, principalul suspect fiind chiar tatăl vitreg al copilei, care potrivit avocatului respinge orice acuzație. 

Potrivit datelor Biroului Național de Statistică, unul din 16 copii veniți pe lume în 2022 în Moldova a fost născut de o mamă adolescentă. Iar 6% din cazurile de mortalitate maternă din ultimii cinci ani au fost tot printre adolescente. 

Un autocar cu copii din Moldova, reținut la hotarul cu Letonia: ”Stăm de 24 de ore, fără vreo explicație, în condiții inumane”

Un autocar cu copii moldoveni a fost reținut la granița lituaniană. Aceștia se întorceau de la un festival din Belarus, la care au luat marele premiu. Potrivit informațiilor, autocarul cu copii stă la graniță de 24 de ore fără vreo explicație. Despre aceasta scrie artistul și prezentatorul Pavel Duganov. Autoritățile de la Chișinău nu au venit cu vreun comentariu, deocamdată, scrie unimedia.md.

„Un autocar cu copii moldoveni, care au cântat la un festival din Belarus, a fost reținut la granița lituaniană și stă la graniță de 24 de ore, fără vreo explicație, în condiții inumane.

Motivul este „amenințarea la securitatea națională a Lituaniei”.

În urmă cu câteva săptămâni, o delegație lituaniană a venit în Moldova și l-a sărutat pe președintele nostru pe mâna dreaptă, au promis dragoste și loialitate! Și asta numesc ei prietenie și valori europene, să-ți bați joc de copii?

Să nu lăsăm soarta copiilor noștri în seama arbitrarilor”, se arată în mesajul plasat de Duganov pe pagina sa de facebook.

Natalia Barbu și-a încreștinat fiica. Poze de la petrecerea Verei
Articolul anterior
Cum a fost prins un criminal în serie cu ajutorul rețelelor sociale
Articolul următor