Un film al unui regizor moldovean, premiat la un festival internaţional

Un film regizat de moldoveanul Dumitru Grosei a obținut Mențiunea Specială a Juriului la Festival Internațional din Armenia.

Filmul experimental „Dante Cafe”, produs de Alternative Cinema și regizat de Dumitru Grosei, a obținut Mențiunea Specială a Juriului, la festivalul Fresco International Festival of Modern Art and Spiritual Films, care s-a desfășurat în perioada 20-29 august, în orașul Erevan, Armenia. La proiecție a participat și regizorul peliculei Dumitru Grosei, care a avut posibilitatea să răspundă la întrebările spectatorilor, scrie replicamedia.md. potrivit Asociației Cineaștilor Independenți din Moldova „Alternative Cinema”.

Participarea regizorului din Republica Moldova la acest prestigios festival a fost posibilă cu susținerea financiară a Centrului Național al Cinematografiei (CNC).

Festivalul a primit peste 4 000 de aplicații din 120 țări, din care a fost selectat un program competițional alcătuit din 83 filme, ce reprezintă 41 de state. Peliculele au fost selectate după criteriul valorilor spirituale și umane bazate pe principiile dragostei, păcii, umanității, credinței și speranței. Președintele festivalului Shahen Nazarenko, regizorul artistic Anna Karapetyan, membrii juriului Karen Mnatsakanyan și Susanna Ter-Hovhannisyan au acordat cele mai importante 20 premii.

Potrivit lui Dumitru Grosei, la festival au fost proiectate filme de diferite formate, în care sunt denunțate războaie, violență, dezastre ecologice de origine umană și unde pacea, solidaritatea, umanismul și valorile globale sunt susținute și vizează restabilirea valorilor familiale.

În fiecare an, festivalul reunește cineaști importanți din întreaga lume, muzicieni, psihologi, studenți și alți artiști din diferite țări. La ediția de anul acesta, au participat ca invitați speciali mai multe nume sonore ale culturii mondiale:

Marele regizor polonez Krzysztof Zanussi, un adevărat clasic în viață al filmului polonez și european, și-a prezentat câteva din filmele sale cele mai importante, a susținut un masterclass și mai multe întâlniri și discuții cu publicul.

De asemena un alt invitat important a fost și fotograful japonez Hayato Matsumoto, care și-a prezentat 2 filme alcătuite din fotografiile sale: un film dedicat singurătații, iar altul insulelor Japoniei.

Tot în cadrul festivalului, Hayato a mai susținut și un masterclass în fotografie, precum și mai multe discuții cu publicul spectator. Iar renumitul muzician rus Alexei Arhipovski, interpret virtuoz la balalaică, a susținut un concert extraordinar în deschiderea festivalului, spre încântarea numerosului public.

În acest an, regizorul Dumitru Grosei mai are încă 45 selecții oficiale la Festivaluri Internaționale cu alte 6 filme, în țări precum SUA, Italia, Franța, Spania, Suedia, Argentina, China, Japonia, România, Republica Moldova, Serbia, Rusia, Turcia, Iran, India, Africa de Sud, Bangladesh și Zambia.

Dumitru Grosei s-a născut în 1969, în satul Marinici, raionul Nisporeni. Între anii 1992-1994 a studiat la Facultatea de Drept a Universității din Iași, iar în 1999 a absolvit Facultatea de Regie Film la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică din București.

În 1995 a fost asistent de regie al celebrului regizor francez Bertrand Tavernier, la filmul „Capitaine Conan”.

În prezent, Dumitru Grosei locuiește la Chișinău și este fondatorul și președintele Asociației Cineastilor Independenți din Moldova „Alternative Cinema”.

Între 2016 și 2017 a ocupat funcția de director al Arhivei Naționale de Film din Republica Moldova.

O mamă și fiica ei au fost diagnosticate cu același tip de cancer, la o distanță de doar zece zile

O mamă din Anglia a trecut prin momente delicate după ce a fost diagnosticată cu cancer, dar coșmarul a venit abia zece zile mai târziu, când fiica ei a primit același diagnostic. Doi ani mai târziu, acestea au decis să-și spună povestea, atrăgând atenția asupra importanței cercetării din domeniu, scrie peroz.ro.

În 2022, Catherine Tudor a fost diagnosticată cu cancer de colon în stadiu al treilea. Zece zile mai târziu, fiica ei, Rihannon, a aflat că suferă de aceeași boală, dar într-un stadiu mai avansat.

„Când mama mi-a mărturisit că a fost diagnsoticată cu cancer am fost tristă. Îmi amintesc că mi-am spus că „probabil a avut ghinion, dar eu voi fi bine!”, a povestit ea potrivit People, adăugând: „Care ar fi fost șansele ca amândouă să fim diagnosticate cu aceeași boală la un interval de o săptămână?”

Rihannon, care locuiește în Cheltenham, Anglia, însă, nu doar că a primit același diagnostic, dar boala era într-un stadiu mai avansat. Mai exact, medicii i-au descoperit peste 20 de tumori în ficat și în plămâni, fapt pentru care a fost nevoită să înceapă imediat ședințele de chimioterapie și alte tratamente, în încercarea de a opri extinderea cancerului. 

Doi ani mai târziu, Rihannon continuă tratamentul împotriva cancerului, iar mama ei a fost declarată vindecată: „Am trăit un amalgam de emoții, dar sunt foarte puternică și pozitivă”, a mai declarat tânăra, într-un interviu la BBC, mărturisind că această gândire pozitivă a ajutat-o să depășească această perioadă.

„Când te gândești că poți să lupți cu boala, că poți să treci prin ea, corpul răspunde în aceeași manieră. Iar corpul meu, slavă Domnului, are un răspuns pozitiv de mai bine de doi ani, am avut numeroase tumori care au scăzut în dimensiune”, a povestit femeia.

Chiar dacă este foarte optimistă, ea a descris chimioterapia, radiațiile și operația ca fiind brutale. Tocmai de aceea, speră ca oamenii de știință să descopere alte tratamente, unele mai blânde.

„Cercetarea mă ajută să sper, să merg mai departe. Îmi doresc ca specialiștii să descopere alte terapii care să vină în sprijinul bolnavilor de cancer. Este vital”, a mai spus ea, potrivit sursei citate.

Taxă de intrare în Veneția, din 25 aprilie. Zilele în care poate fi vizitată gratis

Veneția a introdus o taxă de intrare, începând din 25 aprilie. Dar taxa se aplică doar în anumite zile, iar anumite categorii de turiști pot fi exceptați de la plata sa, scrie evz.ro.

Reprezentanții unui foarte celebru oraş – Veneția – s-au gândit să mai domolească din fluxul de vizitatori prin introducerea unei taxe de intrare.

Valoarea acesteia va fi de 5 euro pentru turiști și se va aplica în weekenduri, începând cu 25 aprilie.

Măsura își propune să mai reducă aglomerația în oraș și va fi aplicată până la jumătatea lunii iulie.

Mai exact, taxa se aplică în 29 de zile specifice, între 25 aprilie și 14 iulie, respectiv 25-30 aprilie, 1-5, 11, 12, 18, 19, 25 și 26 mai, 8, 9, 15, 16, 22, 23, 29, 30 iunie și 6, 7, 13 și 14 iulie. Astfel, că în cazul în care veți evita aceste zile veți putea să faceți o mică economie.

Dar, evitarea zilelor cu taxă nu este singura posibilitate aflată la dispoziția vizitatorilor de a nu o plăti. Cum taxa este obligatorie pentru toți turiștii care intră în acest oraş între orele 8:30 și 16:00, cu orice fel de mijloc de transport (tren, feribot etc.), în zilele arătate, planificarea sosirii în Veneția în alt interval orar decât cel menționat este o a doua modalitate de a vă aduce o mică economiei în bugetul de vacanță.

De asemenea, taxa de intrare nu se va plăti de către turiștii care înnoptează în hoteluri din Veneția.

Practic, oficialii orașului Veneția și-au propus să descurajeze un pic turismul de tip „hit and run” în anumite zile, când numărul de vizitatori este foarte mare.

Cei care nu respectă regulile riscă amenzi cuprinse între 50 și 300 de euro, potrivit Mediafax.

Descoperire macabră în România! Schelete umane, inclusiv unul de copil, găsite în curtea unui spital din Vaslui

O descoperire macabră a fost făcută în curtea Spitalului nr. 2 din Vaslui, acolo unde 13 schelete au fost găsite ca urmare a unor săpături de excavare, scrie evz.ro.

Anchetatorii consideră inițial că spitalul ar fi fost edificat peste un cimitir vechi și există indicii concludente că nu este vorba despre o groapă comună.

Schelete umane găsite în curtea Spitalului nr. 2 din Vaslui

Conform autorităților de la Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” din Vaslui, au fost identificate 13 schelete, dintre care 12 aparțin adulților și unuia unui copil.

În acest moment, săpătura de supraveghere s-a transformat într-o săpătură preventivă, pe cale de consecinţă, ne vom organiza în aşa fel încât să facem această lucrare pentru a putea descărca arheologic zona.

Se pare că sunt două nivele de înhumare, unul contemporan şi unul de tip medieval, însă toate aceste lucruri se pot spune doar după ce se vor face analizele specifice, ca să ne putem da seama exact din ce perioadă sunt”, a transmis directorul Muzeului Judeţean „Ştefan cel Mare” Vaslui, Ramona Mocanu.

El subliniază că nu există niciun indiciu că ar fi vorba despre o groapă comună. Scheletele sunt aranjate într-un mod specific, existând urme ale unor sicrie.

Procesul de construcție a fost suspendat pe termen nelimitat pentru a permite desfășurarea activităților de descărcare arheologică. Pentru a asigura o cercetare precisă, specialiștii intenționează să folosească scanările magnetometrice.

Conform reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, într-o primă etapă, constructorul care efectua lucrările de excavare în zonă a raportat descoperirea unui schelet uman, iar ulterior au fost găsite și alte schelete.

În urma acestor evenimente, poliția a inițiat o anchetă, iar un dosar penal pentru ucidere din culpă a fost deschis, potrivit Agerpres.

Lucrările de la Spitalul nr. 2 Vaslui urmează să se construiască două corpuri noi de clădiri, pentru secțiile Psihiatrie și Boli Infecțioase.

Accident cu victime la Ialoveni
Articolul anterior
Moldoveni ameninţaţi şi exploataţi la muncă în Rusia
Articolul următor