Un fost profesor de Istorie din București, România în vârstă de 59 de ani, a fost reținut de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), fiind acuzat de săvârşirea infracţiunilor de pornografie infantilă şi act sexual cu un băiat de 15 ani.
Este vorba de Bordeiu Gheorghe care a fost reținut de procurori pentru o perioadă de 24 de ore. Potrivit informațiilor, inculpatul, care acum este pensionar a produs și a stocat, prin intermediul sistemelor informatice, materiale pornografice cu doi minori de sex masculin, abuzând de poziția sa de încredere și autoritate asupra acestora.Totodată, s-a confimat că, în perioada anilor 2009-2011, profesorul a întreținut acte sexuale cu unul dintre minori. De asemenea, acesta a stocat imagini și înregistrări, descărcate din surse online, deținând peste 12 mii de fișiere care constituie materiale pornografice cu minori. Inculpatul va fi prezentat Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă, pe o perioadă de 30 zile.