Un lanț de magazine alimentare din Chișinău a fost vândut unui concurent local

Consiliul Concurenței a declarat compatibilă cu mediul concurențial operațiunea de concentrare economică ce urmează a se realiza prin preluarea de către Moldretail Group SRL a companiei Business Global Parc SRL.

separator
În spatele celor două denumiri de companii se ascund două rețele de magazine, controlate de doi milionari locali, scrie Mold-street.

Astfel, Moldretail Group SRL activează ca rețeaua de magazine Linella, care a ajuns la 100 de unități, iar Business Global Parc SRL activează ca rețeaua de magazine IMC Market. Ambele întreprinderi desfășoară activitatea în domeniul comerțului cu amănuntul a produselor alimentare, băuturilor, produselor din tutun, produselor nealimentare, se arată în documentul aprobat de Consiliul Concurenței.

În urma analizei de piață, Consiliul Concurenţei a constatat că această preluare nu va afecta pe concurenţii de la Hypermarket/supermarket Nr.1, Fidesco, Fourshette, Velmart, Green Hills sau Kaufland.

La fel aceasta nu va afecta reţelele de mici magazine deţinute de producători autohtoni, precum JLC, Pegas, Lapmol etc. Potrivit specialiştilor, intrarea pe piaţă a grupului german Kaufland a dus la accelerarea procesului de preluări sau fuziune între companii, pentru a putea face faţă concurenţei.

Casele în stil scandinav, ecologice și eficiente energetic, devin populare și în Moldova. Se construiesc în 60 de zile

Construcția caselor în stil scandinav este, în prezent, una dintre cele mai populare tendințe arhitecturale, mai ales, datorită faptului că este și o metodă prietenoasă mediului. În ultimii ani, și moldovenii au început, din ce in ce mai mult, să opteze pentru asemenea locuințe, iar motivele sunt numeroase.

Principalele componente ale stilului scandinav sau nordic sunt utilizarea materialelor naturale, funcționalitatea, și nu în ultimul rând, siguranța. Versatile, simple și practice, aceste case sunt caracterizate și prin mobilitatea lor, deoarece pot fi transportate cu ușurință oriunde doriți.

De asemenea, au și un preț avantajos. Costul lor nu diferă mult de cel al caselor obișnuite, în schimb, sunt mai eficiente și sigure, plusuri care trebuie luate neapărat în calcul. Poți afla mai multe aici.

Un elev de 13 ani din Telenești, internat în stare de comă după consum de țuică

Un copil de 13 ani din raionul Telenești ar fi băut țuică în incinta gimnaziului, iar apoi a ajuns la spital, în stare de comă. Medicii afirmă că asemenea situații sunt destul de frecvente. Directorul gimnaziului, unde învață băiatul, a refuzat să comenteze acest caz, transmite Jurnaltv.md.

Totul s-a întâmplat la sfârșitul anului trecut. Potrivit unei persoane apropiate copilului, care ne-a oferit detalii sub protecția anonimatului, elevul din clasa a VII-a ar fi consumat țuică la școală, împreună cu un alt coleg. Băiatul s-ar fi îmbătat atât de tare, încât nici nu a putut urca în autobuzul școlar ca să meargă acasă.

ANONIM: „Șoferul a văzut în ce stare este și a refuzat să-l ia. El a fost nevoit să meargă pe jos, dar în starea în care era, nu a putut să ajungă acasă. A căzut undeva și a adormit.”

Copilul de 13 ani ar fi zăcut pe marginea drumului în frig, până l-a observat un trecător, care l-a învelit cu o pătură și a chemat ambulanța. Sursa noastră susține că băiatul face parte dintr-o familie unde deseori se consumă alcool.

ANONIM: „Am vorbit cu băiatul. El nu vede în asta o problemă.”. Citește continuarea aici.

​Incendiu la o rafinărie din Rusia. Circa 100 de metri pătrați au ars

Un incendiu a izbucnit miercuri la o rafinărie din regiunea Rostov din sudul Rusiei, în apropiere de granița cu Ucraina, și a fost ulterior stins, a anunțat presa de stat, citând Ministerul pentru Situații de Urgență, transmite Reuters.

​Incendiu la o rafinărie din Rusia: Circa 100 de metri pătrați au ars

„În regiunea Rostov, orașul Novoșahtinsk, a fost primit un mesaj la ora 10:24 a.m., ora Moscovei, despre un incendiu pe teritoriul unei uzine de prelucrare a produselor petroliere”, a precizat ministerul, transmite tv8.md.

Incendiul a izbucnit pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați și a fost stins aproximativ o oră mai târziu, a relatat agenția de știri Interfax, adăugând că mica rafinărie aparținea unei companii numite Resource LLC.

Potrivit informațiilor preliminare, incendiul a fost cauzat de o „încălcare a procesului tehnologic”.

Novoșahtinsk se află la aproximativ nouă km de granița cu Ucraina. O altă rafinărie din Novoșahtinsk a fost lovită de două drone în iunie anul trecut, în ceea ce autoritățile au numit „acțiuni teroriste de la granița de vest”, cu referire la Ucraina.

Incendiul de miercuri a fost al doilea în două zile produs la o rafinărie rusă, după incidentul de marți de la o unitate Lukoil din Nijni Novgorod, la est de Moscova.

Instrumentistul Vasile Advahov, mândru de fiul său! Daniel a luat premiul I la acordeon
Articolul anterior
Un elev de 11 ani a numit zece motive pentru care copiii nu vor să meargă la școală
Articolul următor