Un medic din Fălești a intrat în salon și i-a spus unui bolnav că îl gâtuie. Bărbatul a depus o plângere la procuratură

Un medic chirurg din Fălești este acuzat că ar fi bătut un pacient. Totul s-ar fi întâmplat acum două săptămâni, la Spitalul Raional din Fălești.

Un medic din Fălești ar fi bătut și amenințat cu moartea un pacient

Valentin Smetanca, în vârstă de 70 de ani, susține că angajații de acolo nu îl tratau corect, iar pentru că și-a exprimat nemulțumirea, el a fost amenințat cu moartea de Veaceslav Vița, care s-ar fi aflat în stare de ebrietate, transmite nordnews.md.

Administrația instituției a refuzat să vorbească cu presa despre acest incident.

„Mi s-a depistat ulcer stomacal, scurgere internă de sânge în stomac. După ce am dat analizele, mi s-a pus diagnoza și am fost internat în secția de reanimare. După două nopți nedormite am fost transferat în secția Chirurgie, unde s-a început epopeea”, a declarat Valentin Smetanca, pensionar.

Bătrânul spune că tot conflictul a pornit de la o neînțelegere cu o asistentă medicală.

„Eu i-am mai zis că am probleme cu stomacul, poate că e intoxicație. Nu știu ce a înțeles, dar mi-a răspuns că va trimite pe cineva să-mi aducă o carafă. Ce i-am mai spus nu țin minte, dar după câteva minute a venit medicul și a început să strige la mine: „Mata nu comanda aici!”. M-a bruscat verbal. Foarte neplăcut. Eu n-am putut suporta această chestie și i-am spus că mă refuz categoric de tratamentul dumnealui”, a adăugat Valentin Smetanca.

Valentin Smetanca spune că, peste două zile, a fost atacat chiar în salon. Medicul chirurg l-ar fi bătut și chiar amenințat cu moartea.

„Pe la ora 20:00, deja lumina era stinsă, se deschide ușa și intră medicul Veaceslav Vița. Se apropie și se așază lângă mine, mă apucă de gât și începe să-mi zică la ureche că mă va distruge din cauza că-i fac probleme. A început să mă amenințe.

Domnul Vița m-a lovit de două ori peste față și se apăsa peste pieptul meu, acolo unde un an în urmă am avut o intervenție chirurgicală, la inimă și lângă inimă, vasele sangvine au fost schimbate. A rupt perna de sub capul meu și mi-a zis că mă gâtuie”, a spus Valentin Smetanca, pensionar.

Veaceslav Vița nu a fost de găsit pentru a comenta acuzațiile în adresa sa.

Potrivit administrației spitalului, pe acest caz a fost pornită o anchetă de serviciu, iar medicul este suspendat temporar din funcţie.

„Pe data de 10 (zece februarie – notă red.) a fost un conflict între ei. Imediat s-a inițiat o anchetă de serviciu care se petrece și la ziua de astăzi. Domnul Vița a fost suspendat imediat din funcție până (inclusiv) la data de 26 februarie. Comisia de anchetă va stabili pedeapsa și circumstanțele și va propune sancțiunea către administrația spitalului”, a precizat Anatol Antoci, juristul Spitalului Raional Fălești.

Potrivit oamenilor legii, cauza contravențională deschisă pe numele lui Veaceslav Vița a fost clasată din lipsă de probe.

„În urma examinării declarațiilor martorilor, cât și a rapoartelor de examinare medicală și a constatării stării de ebrietate, faptele precum că medicul era la serviciu în stare de ebrietate alcoolică, iar în urma conflictului i-ar fi aplicat careva lovituri în regiunea capului, nu s-au confirmat în urma raportului de expertiză”, a spus Eugenia Molceanov, ofițer de presă IP Fălești.

Valentin Smetanca spune că nu este de acord cu decizia polițiștilor, asta pentru că nici nu a trecut vreo expertiză medico-legală, deși a solicitat-o. El crede că acest caz a fost mușamalizat de colegii medicului.

„Dumnealui trebuia testat la alcoolemie nu aici pe loc, ci dus chiar la Bălți. Aici sunt toți ai lor. Ce să vorbim? Rău, bun, dar e de-al lor. Nu știu cum au testat, dar el era curățel ca lacrima. Iată poftim”, a conchis Valentin Smetanca, pensionar.

Valentin Smetanca a declarat că își va căuta dreptatea în instanțele de judecată. Acesta a depus o plângere la Procuratura raionului Fălești.

Un elev de 17 ani a murit la spital, după ce i s-a făcut rău într-un autobuz. Adolescentul obișnuia să consume băuturi energizante

Un adolescent în vârstă de 17 ani, din Pașcani, a decedat după ce i s-a făcut rău într-un autobuz. Medicii au încercat să îi salveze viața, dar eforturile au fost în zadar, scrie adevarul.ro.

Conform informațiile apărute până în prezent, se pare că tânărul era consumator de băuturi energizante.

Un elev de 17 ani a murit la spital, după ce i s-a făcut rău într-un autobuz

Un tânăr în vârstă de 17 ani a murit subit luni noaptea, 23 aprilie 2024, în jurul orei 22.00, la Spitalul Municipal de Urgență din Pașcani. Băiatul, care era elev în clasa a Xl-a la un liceu din municipiul Pașcani, a ajuns de urgență la spital după ce i s-a făcut rău într-un mijloc de transport în comun.

Medicii au încercat să-i salveze viața și l-au resuscitat timp de două ore. Cu toate acestea, eforturile au fost zadarnice iar doctorii au fost nevoiți să declare decesul. 

Conform informațiilor apărute până în prezent, se pare că adolescentul obișnuia să consume băuturi energizante, extrem de periculoase pentru organism, mai ales în cazul în care există și alte patologii necunoscute.

La data de 23 aprilie anul curent, Poliția Municipiului Paşcani a fost sesizată de către reprezentanții unei unități medicale cu privire la faptul că un tânăr, de 17 ani a decedat la unitatea respectivă. Din cercetări a rezultat faptul că, în aceeași zi, acestuia i s-a făcut rău în timp ce se deplasa cu un mijloc de transport în comun pe raza municipiului Pașcani. La fața locului s-a deplasat un echipaj medical, acesta fiind transportat la spital. Ulterior, în urma manevrelor de resuscitare, cadrele medicale au constatat decesul tânărului.

Pe corpul persoanei nu au fost identificate urme vizibile de violență. A fost dispusă efectuarea necropsiei medico-legale pentru stabilirea cauzei decesului. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere de culpă” a anunțat Inspectoratul Județean de Poliție Iași.

Băuturile energizante, o adevărată bombă cu ceas

Conform cadrelor medicale, băuturile energizante pot fi un adevărat pericol pentru sănătate, mai ales dacă este vorba despre persoane care suferă și de patologii nedescoperite.

Există o combinație potențial letală între doze mari de cofeină, taurină și zahăr. În momentul în care au doze de trei ori mai mari decât într-o cafea, la o persoană care nu este obișnuită cu acest tip de excitante pot apărea tulburări cardiovasculare multiple. Totodată, maladiile cardiovasculare nediagnosticate se pot acutiza și complica. Totodată, este conținutul important de zahăr: cam 10 lingurițe de zahăr conține o astfel de băutură. Totodată, apare agitația psihomotorie, dar efectele asupra sistemului cardiovascular sunt extrem de grave”, a precizat dr. Tudor Ciuhodaru.  

Parlamentul Independenței cere guvernelor de la Chișinău și București unirea neîntârziată a Republicii Moldova cu România

Unirea cât mai repede dintre Republica Moldova și România. Asta cer reprezentanții asociației obștești „Parlamentul Independenței”, guvernelor de la Chișinău și București. Ei vor convocarea ședinței comune la care să se adopte Actul Unirii Republicii Moldova cu România – act normativ suprem al dreptății și totodată al lichidării Pactului Ribbentrop-Molotov pentru națiunea română, scrie evz.ro.

Într-o declarație, semnatarii și votanții Declarației de Independență se adresează și guvernelor Statelor Unite ale Americii, Germaniei și Franței. Care ar trebui să ajute la această mutare care să reîntregească națiunea română.

Unirea dintre Republica Moldova și România, cerută de Parlamentul Independenței

Președintele asociației „Parlamentul Independenței”, Alexandru Arseni, doctor habilitat în dreptul constituțional, a prezentat Declarația-apel cu privire la securitatea națională și integritatea teritorială în contextul situației social-politice interne și externe. Potrivit lui, un apel cu privire la adoptarea actului reîntregirii, adresat către guvernele de la Chișinău și București a fost și anterior. Apelul fusese adoptat pe 26 decembrie 2022, fiind semnat de către 101 deputați semnatari și votanți ai Declarației de Independență, dar și subsemnat de mai bine de 50 de personalități marcante din domeniile știință, cultură, medicină, literatură etc.

Au mai existat apeluri cu privire la extinderea și acoperirea teritoriului Republicii Moldova cu emisiunile postului de televiziune nr.1 România. Un al apel s-a referit la încheierea acordului bilateral de asigurare a securității militare.

„Spre regret, guvernarea de la Chișinău, nu numai că nu a răspuns la apeluri, dar nu a întreprins nicio acțiune practică concretă de a executa voința poporului suveran la reunificarea naturală și legală cu Patria-Mamă România, precum și a asigurării securității naționale și integrității teritoriale. În schimb forțele revanșiste, de ocupație, au selectat și identificat persoane școlite și, respectiv, cu suport financiar criminal terorizează locuitorii din sudul, estul și unele orașe din nord, antrenându-i în procese ilegale. Mai mult ca atât, deputații pretinși ai „opoziției”, contrar statutului de deputat, destabilizează și mai mult situația social-politică internă”, a citat din Declarație Alexandru Arseni.

Avertisment după consolidarea Opoziției, la Moscova

Potrivit lui, toate aceste acțiuni ilegale sunt întreprinse în contextul războiului de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei. „Colac peste pupăză, pe 21 aprilie curent, aceste persoane, în mod cinic și-au consolidat acțiunile în capitala „Imperiului răului”, Moscova. Astfel s-a demonstrat încă o dată poziția lor de spioni ai Moscovei, cu planuri clare de a subjuga din nou poporul Republicii Moldova, element constitutiv al Națiunii Române”, a declarat președintele asociației „Parlamentul Independenței”.

În context, citând Declarația-apel, doctorul habilitat le-a solicitat guvernărilor de la Chișinău și București să se convoace de urgență în ședință comună pentru a adopta Actul Unirii Republicii Moldova cu România. „Pe această cale naturală va fi smuls cuțitul ce stă în spatele a două națiuni: română și ucraineană, asigurându-se astfel securitatea națiunilor în cadrul Europei Unite și protecția NATO”, a mai spus citat Alexandru Arseni din Declarație.

Rusia amenință că va ataca Polonia. Motivul

Rusia a amenințat că va ataca Polonia dacă vor fi instalate arme nucleare NATO pe teritoriul acestei țări, într-o nouă declarație agresivă a regimului de la Kremlin, făcută de această dată de adjunctul lui Lavrov, Serghei Riabkov, scrie digi24.ro.

„Extinderea practicii misiunilor nucleare comune ale NATO – indiferent care ţară sau ţări s-ar alătura celor care iau parte deja la această practică – are caracter pur destabilizator. Şi în fapt ameninţător”, a afirmat oficialul regimului criminal de la Kremlin, statul agresor care a comis un rapt teritorial în Ucraina și de doi ani bombardează civili în această țară. 

Riabkov susține că practica misiunilor nucleare comune ale ţărilor NATO în apropierea graniţelor statului agresor „exacerbează ameninţările de securitate”. „Şi nu mă refer la desfăşurarea permanentă, care şi ea este intens discutată de demagogi de la Varşovia. De aceea, toţi acei politicieni care discută acum cu entuziasm despre o astfel de schemă în Polonia şi mai departe, din propriile lor motive, trebuie să înţeleagă: mutările în această direcţie nu vor contribui la securitatea Poloniei, ci facilităţile respective vor deveni cu siguranţă o ţintă.

Vor fi în prim-planul planificării noastre militare”, a insistat oficialul statului agresor. Riabkov s-a referit la discuţiile care au loc cu privire la desfăşurarea de facilităţi nucleare ale NATO în Polonia ca fiind o „chestiune în evoluţie”. Rusia urmăreşte îndeaproape cum tratează Polonia această problemă, a mai spus el. Într-un interviu publicat luni de cotidianul Fakt, preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, a declarat că autorităţile poloneze au discutat în mod repetat cu SUA posibilitatea desfăşurării de arme nucleare în Polonia, în cadrul programului „nuclear sharing” al alianţei, adăugând că Polonia este gata să facă acest lucru dacă va fi necesar.

Tudor Chirilă îndeamnă la cunoașterea istoriei Rusiei și ororile prin care a trecut poporul rus. Ce cărți recomandă artistul
Articolul anterior
Cum s-au ”aliniat” parlamentarii ruși ca să-l felicite pe Putin. Singurul deputat care a votat, din neatenție, împotriva recunoașterii independenței regiunilor ucrainene
Articolul următor