Un membru al organizației criminale „Patron,” care a șantajat un moldovean cu afacere în Franța, reținut

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI,  de comun cu procurorii din cadrul PCCOCS,  au anunțat reținerea unui membru al organizației criminale „Patron,” care a șantajat un cetățean al Moldovei cu afacere în Franța, de la care au pretins returnarea unei datori fictive de 9000 de euro, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Fapta a avut loc în luna mai 2024, atunci când învinuitul din Călărași cu vârsta de puțin peste 40 de ani îl contacta pe bărbat inclusiv prin apeluri video pe aplicația telefonică Whatsapp și-l amenința cu răpirea și omorul acestuia și al apropiaților lui ori cu distrugerea bunurilor lui.

Iar pentru ca să fie mai convingător, bănuitul efectua apelurile video cu un membru al aceleași organizații criminale denumit „sportsman,” anunțat în căutare tot pentru șantaj. Anterior, liderul celor doi și al întregii organizați criminale (specializate în contrabandă cu țigări, omoruri la comandă) – Ivan Gușan a fost documentat de autoritățile din Moldova, România și Franța în cadrul unei operațiuni de amploare, care a inclus cercetarea acțiunilor membrilor organizației criminale menționate: racket, estorcări de bani, contrabandă de țigări, trafic de droguri. Drept urmare, autoritățile din Franța au emis mandat european de arestare a acestuia.

Este de menționat, autorul șantajului cetățeanului moldovean din Franța a fost condamnat de Judecătoria Strășeni (prin sentința din 8 aprilie 2024) – cu doar o lună până ca acesta să comită acest șantaj – la 6,6 ani închisoare pentru viol și conducerea mașinii beat și fără permis. Așa cum inculpatul nu a fost de acord cu condamnarea, urmează să se pronunțe Curtea de Apel Chișinău.

Totuși, la o lună de la debutul șantajului, victima a revenit din Franța în vizită în Moldova și a depus o plângere penală. Urmare a cercetării penale inițiate, oamenii legii au acumulat probele necesare, după care la începutul săptămânii au descins cu percheziții la autorul șantajului, pe care l-au și reținut. Ulterior, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a depus demers de aplicare a arestului preventiv în privința învinuitului, la Judecătoria Chișinău (sediul Ciocana).  

Urmărirea penală continuă, timp în care persoana beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Doi angajați ai MAI, implicați în accidente, în weekendul trecut, la Telenești și Bălți

Doi angajați ai Ministerului Afacerilor Interne au fost implicați în accidente rutiere în weekend. Un caz a fost înregistrat la Telenești, iar altul la Bălți, scrie pulsmedia.md.

Primul caz a avut loc sâmbătă, 11 ianuarie, în jurul orei 20:30, în localitatea Ciulucani, din raionul Telenești. Un polițist din cadrul IP Telenești, care se afla în afara orelor de serviciu, se deplasa la volanul unui automobil de marca BMW, când din motive încă nestabilite de anchetă, a pierdut controlul volanului, iar automobilul a derapat pe traseu și s-a răsturnat.

Cel de-al doilea caz a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, 11 spre 12 ianuarie, în jurul orei 01:00, pe strada Decebal 95, din municipiul Bălți. Un polițist din cadrul IP Bălți, care se afla la volanul unui automobil de marca Ford Mondeo, înmatriculat în Germania, s-a izbit violent într-un alt automobil de marca Skoda Octavia, la volanul căruia se afla un șofer în vârstă de 32 de ani.

Din fericire, în urma ambelor accidente au avut de suferit doar autoturismele nefiind înregistrate victime s-a persoane traumatizate.

Totodată, ambii polițiști se aflau în afara orelor de serviciu și nu consumase alcool înainte de a urca la volan.

În ambele cazuri au fost demarate anchete pentru a se stabili cu exactitate circumstanțele în care s-au produs accidentele.

Un moldovean a provocat un grav accident în Ungaria şi a fugit de la locul faptei

Un grav accident rutier, soldat cu șapte persoane rănite, s-a produs în primele zile ale anului în capitala Ungariei, orașul Budapesta. Șoferul care se face vinovat de accident este un tânăr de 27 de ani din Republica Moldova – fiind la moment anunțat în căutare de autoritățile maghiare, scrie safenews.md.

colaj foto: www.safenews.md

Potrivit presei din Ungaria, tragedia s-a produs în dimineața zilei de 5 ianuarie, când moldoveanul, trecând pe roșu, a lovit un automobil în care se afla o familie de 7 persoane, inclusiv copii. În urma impactului mai multe persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale – două fiind în stare gravă. Cât privește moldoveanul (ST – inițiale atribuite de Poliție),acesta a părăsit locul accidentului și, la moment, se ascunde de autorități.

Inițial, suspectat de accident a fost fratele moldoveanului, CT, condamnat anterior pentru trafic de persoane și expulzat din Ungaria. Totuși, în cadrul cercetărilor s-a constatat că tânărul condamnat pentru trafic de persoane se află, la moment, în R.Moldova.

În cadrul unei conferințe de presă din 10 ianuarie, Poliția a prezentat noi detalii, conform cărora cei doi frați, care seamănă izbitor, ar fi folosit documentele unul altuia, complicând astfel identificarea.

Mai mult, Poliția maghiară a anunțat că ST, care ar fi provocat accidentul, este suspectat de comiterea și altor infracțiuni. Cu toate acestea, din cauza investigației în curs, nu au fost divulgate informații suplimentare.

Andreea Bostănică și mama sa au o relație cât se poate de apropiată. Cum arată și povestea de viață interesantă

Andreea Bostănică este una dintre cele mai urmărite creatoare de conținut din Republica Moldova, reușind să își construiască o carieră de succes în mediul online. Cu o comunitate impresionantă pe TikTok, tânăra în vârstă de 20 de ani nu este niciodată singură în această aventură. Mama sa, Angela Bostănică, îi este alături la fiecare pas, fiind o prezență constantă în viața și cariera Andreei. Cele două sunt de nedespărțit, scrie cancan.ro.

Andreea Bostănică și mama sa au o relație cât se poate de apropiată, iar femeia i-a fost mereu alături fiicei sale. De la videoclipuri pe TikTok până la momente importante, cum ar fi semnarea actelor pentru casa din București, cele două sunt mereu împreună. Angela Bostănică nu doar că o susține pe fiica sa, dar se implică activ în proiectele acesteia, fiind adesea cea care filmează conținutul pentru rețelele sociale.

Cei care o cunosc pe Andreea Bostănică, o cunosc cu siguranță și pe mama sa. Angela Bostănică este o mama devotată și puternică, aceasta ascunzând o poveste de viață interesantă. În urmă cu 13 ani, femeia a trecut printr-un divorț, iar de atunci a preluat întreaga responsabilitate pentru creșterea Andreei și a fratelui acesteia. În ciuda dificultăților, Angela Bostănică a reușit să le ofere copiilor ei o copilărie frumoasă, lucru pentru care influencerița îi este profund recunoscătoare.

„Nu pot să spun că am fost o fată răsfățată, ținând cont că părinții mei au divorțat când eu aveam 7-8 ani. Am locuit doar cu mama mea și cu fratele meu. Nu pot să spun că am fost un copil răsfățat. Chiar nu am fost un copil răsfățat.

Nu am avut mereu ce mi-am dorit, dar mama a avut grijă de noi, mereu ne-a dat tot necesarul pe care ni l-am dorit. Ne-a susținut întotdeauna. Nu am fost un copil care să aibă mereu toate poftele și tot. Dar da, am fost fericită și am avut o copilărie frumoasă”, declara Andreea Bostănică.

De asemenea, fanii Andreei Bostănică sunt adesea surprinși de cât de bine arată Angela, mama sa. La fiecare apariție alături de Andreea, internauții o complimentează pe femeie, spunând că cele două par mai degrabă surori decât mamă și fiică.

„Cu părinții chiar am avut mare noroc pentru că mama mă filmează pentru TikTok și mama se filmează cu mine în TikTok-uri. Un pic uneori o oblig. E un pic mai neobișnuită cu TikTok-urile, cu vlogurile, noi demult deja filmam împreună”, mai spunea Andreea Bostănică.

Pe lângă frumusețea naturală, mama influenceriței are grijă să se și mențină în formă. Angela Bostănică își însoțește mai tot timpul fiica la sală, iar rezultatele se văd, căci mulți o complimentează pentru felul în care arată.

Presa internațională despre alegerile din România: Duel prezidenţial sub forma unui referendum privind viitorul în Europa
Articolul anterior
Care este cel mai bun mod de a pierde în greutate?
Articolul următor